•  Pierre Rãdulescu-Banu
•  Mircea Nãstasie
•  Radu Marini


sus

Pierre Rãdulescu-Banu

 

Moºtenirea lui Q

 

Totul a început cândva în anii treizeci. Helene Hanff era o adolescentã pe vremea aceea ºi trãia la Philadelphia împreunã cu pãrinþii ei. Vremurile erau grele, iar Helene nu-ºi putea permite sã meargã la facultate. Taxa de înscriere era mult prea mare. S-a hotãrât sa înveþe mai departe de una singurã, pentru cã era interesatã în literatura englezã ºi visa sa devinã într-o zi ºi ea scriitoare.

S-a dus la biblioteca publicã sã gãseascã un manual bun sau altceva în genul ãsta, ºi a început sa rãsfoiascã autor dupã autor în ordine alfabeticã. De fiecare datã când gãsea o carte în domeniu, o deschidea, pentru a fi imediat dezamagitã: cartea pãrea pretenþioasã, limbajul folosit pãrea artificial. Era gata sã se dea bãtutã când a descoperit la litera Q o carte pe care a îndrãgit-o imediat. Cartea era Despre Arta Scrisului (On the Art of Writing), iar autorul era un anume  Sir Arthur Quiller-Couch, profesor de literaturã englezã la Universitatea din Cambridge. Numele autorului îi era total necunoscut, dar cartea pãrea foarte clarã. A împrumutat cartea, iar dupã puþin timp avea sã o cumpere, apoi avea sã cumpere toate celelalte cãrþi conþinând cursurile acestui Quiller-Couch. A aflat curând dupã ce a început sã studieze cã Sir Arthur folosea un pseudonim literar format dintr-o singurã literã: Q. Ceea ce nu ºtia încã Helene era cã tot ce avea sã urmeze în viaþa ei se va desfãºura sub semnul moºtenirii lui Q.

Aºadar Helene se apucã sã studieze cu toatã nãdejdea cartea lui Q, pentru a-ºi da seama foarte repede cã avea absolutã nevoie sã îºi extinda preocupãrile cãtre autori pe care profesorul îi tot pomenea dela o paginã la alta. Ca orice alt manual bun, cartea lui Q deschidea drumuri: Chaucer, Shakespeare, John Donne, Milton, John Dryden, marile drumuri ale literaturii engleze. ªi pe mãsurã ce înainta cu studiul, Helene descoperea alte ºi alte cãrþi care îi erau necesare: Vieþile lui Izaak Walton, Jurnalul lui Samuel Pepys, Conversaþiile Imaginare ale lui Walter Savage Landor, Ideea despre Universitate a Cardinalului Newman, eseurile lui Leigh Hunt, Stevenson, Hazlitt... ªi desigur poeþii elizabetani ºi iacobiþi, Ben Jonson ºi toþi ceilalþi.

Camprin 1940 Helene Hanff s-a mutat la New York ºi a devenit scriitoare. Însã pentru urmãtorii treizeci de ani succesul a fost pentru ea o Fata Morgana. A scris piese de teatru (admirate de unii din producãtorii importanþi de pe Broadway, însã cum-necum niciuna neajungând vreodatã sã vadã luminile scenei - wiki), cãrþulii pentru copii cu povestioare din  istoria Americii (cu noroc schimbãtor în ceea ce privea publicarea lor), scenarii TV (asta pânã când producãtorii de televiziune s-au mutat toþi la Hollywood), povestiri publicate prin reviste de tot felul, cam genul ãsta de lucruri. ªi între timp îºi studia autorii indrãgiþi, intrând din ce în ce mai mult în intimitatea universului literaturii engleze ºi visând din ce în ce mai mult la Londra. Un vis hrãnit neîncetat de cãrþile pe care le iubea ºi de filmele la care se ducea sã îºi scalde ochii cu imaginile strãzilor Londrei. Însã un vis imposibil de îndeplinit de cãtre cineva care se lupta lunã de lunã  sã facã faþã cheltuielilor casnice.

În 1949 Helene  a dat de adresa unui anticariat din Londra, care vindea cãrþile ce o interesau pe ea la un preþ foarte rezonabil. A urmat o corespondenþã intensã între ea ºi Frank Doel, anticarul de pe malul Tamisei. O corespondenþã care a durat douãzeci de ani. O prietenie de un soi foarte special între doi oameni care erau opuºi ca temperament, în timp ce împãrtãºeau aceeaºi dragoste de carte.

Nu s-au întâlnit niciodatã, ea în America, el în Anglia, au corespondat de-a lungul anilor, scriindu-ºi despre cãrþile pe care le iubeau amândoi. Frank Doel a murit pe neaºteptate în 1968. Helene Hanff a pus întreaga lor corespondenþã într-o carte: Strada Charing Cross 84. O carte care i-a adus deodatã faimã. Succesul a fost imens iar cartea a devenit ceea ce americanii numesc cult,  cu fani absoluþi din toatã lumea anglo-saxonã. A fost reeditatã în Anglia iar Helene  a putut, în sfârºit, sã îºi împlineascã visul de a veni la Londra. Pentru ea capitala britanicã era inima universului ei literar, ºi inima asta a gãsit-o acolo. Fiecare stradã, fiecare casã aproape, îi spunea ceea ce ea aºtepta sã audã, povestea visurilor ei. A þinut un jurnal al cãlãtoriei ei londoneze, care a devenit cartea ei urmãtoare, Ducesa de Bloomsbury Street. Nu am avut ºansa sã o citesc, dar am citit Strada Charing Cross 84: este o carte fermecãtoare, este proaspãtã, e inteligentã, este echilibratã cu eleganþã, este clasicã ºi este modernã, toate astea la un loc.

ªi astfel anii ºaptezeci i-au adus Helenei Hanff succesul literar pe care îl aºteptase atât de mult. 84 fost adaptatã pentru televiziune, apoi pentru scenã, iar în 1987 a fost ecranizatã (un film pe care l-am vãzut chiar azi). ªi Helene a putut sa revinã la Londra de multe ori.

În 1985 Helene Hanff a scris Moºtenirea lui Q, o carte în care ºi-a povestit viaþa. Am citit-o de curând. E scrisã cu multã sinceritate dar aº zice, totuºi, cã multitudinea de amãnunte o face sã fie o lecturã dificilã dacã nu ai citit înainte Strada Charing Cross 84 (ºi nici asta nu e suficient: dacã n-ai fost la Londra ºi dacã nu eºti familiar cu literatura englezã). Dar, dacã reuºeºti sã o citeºti o datã, vei reveni la ea sã îi rãsfoieºti paginile ºi sã citeºti din ea la întâmplare ºi va fi o lecturã fabuloasã.

ªi acum, dupã ce am citit cartea, pot sã spun cã Helene ºi-a trãit întreaga viaþã sub stãpânirea unei vrãji. A trãit ºi vremuri mai grele, a avut ºi vremuri mai bune, dar totul a plutit învãluit de farmecul unui vis.  A existat o singurã realitate, prima carte a lui Q pe care a gãsit-o cândva prin anii treizeci pe un raft al unei biblioteci publice din Philadelphia. ªi uite ce spune ea în ultima paginã a cãrþii:

„De va fi sã trãiesc pânã la adânci bãtrâneþi, toate amintirile mele despre zilele de glorie vor deveni din ce în ce mai vagi ºi mai confuze, pânã când nici nu voi mai fi sigurã dacã toate astea chiar s-au întâmplat. Dar cãrþile vor fi acolo, pe rafturi ºi în mintea mea - singura realitate care va dura  ºi de care voi fi sigurã pânã în ultima clipã a vieþii mele. Dintre toate darurile pe care mi le-a adus moºtenirea lui Q, primul dar va fi cel mai important ºi cel mai îndelungat."

Helene Hanff a murit în 1997. Peste numai câteva zile ar fi împlinit 81 de ani.

Comentarii cititori
sus

Mircea Nãstasie

 

Arhitecturã peisagerã

 

Orãºelul mic ºi prãfuit de câmpie fusese cândva reºedinþa unui prosper judeþ cu o agriculturã înfloritoare. Moºierii exploatatori lãsaserã în urmã niºte clãdiri monumentale ce nu putuserã fi mutate la noul sediu de judeþ precum mobilierul ºi tot ce putea fi miºcat din loc. Ba ºi un parc monumental cu o legendã tristã.

Conducerea de partid ºi de stat luase mãsura de transformare a centrului oraºului dupã regulile de care era capabilã, adicã sã razi totul ºi sã faci blocuri noi care sã sclipeascã optimist în soare. Au fost demolate fãrã discernãmânt atât clãdiri care fuseserã lãsate mai mult sau mai puþin premeditat în descompunere dar ºi clãdiri care mai puteau supravieþui deceniilor, spre disperarea locatarilor sau proprietarilor care primeau o anumitã despãgubire ºi un apartament în cartierul proletar al oraºului. Cu drame sau cu resemnare, clãdirile au fost demolate în totalitate.

Mai rãmânea de rezolvat problema pãrculeþului din centru, un fel de Corso pe care se întâlneau atât tinerii la prima iubire cât ºi cei în vârstã ce doreau sã-ºi mai miºte trupurile anchilozate. Câþiva tei monumentali protejau o statuie închinatã dezrobirii ºi reîntregirii neamului în 1918. Statuia putea rãmâne dar teii îl încurcau pe domnul inginer peisager, profesor universitar la Horticulturã ºi care mai proiectase doar niºte spaþii verzi in Irakul lui Saddam Hussein.

Voia ca ºi centrul oraºului sã aibã doar vegetaþie piticã aºa cum cu succes plantase el în Orient. Aºa cã s-a primit ordin sã se taie teii.

Ce mai vaiet, ce mai zbucium, ce mai huiduieli au luat bieþii muncitori care nu aveau nicio vinã în afarã de aceea cã lucrau la gospodãria comunalã. Dar Organele au vegheat ca totul sã se desfãºoare conform planului domnului specialist aºa cã locul teilor a fost luat de ciment, mozaic ºi plante târâtoare.

Oraºul fierbea. Urât de tot. Parcã fusese înjurat de mamã. ªi cam aºa era. Ei se nãscuserã ºi crecuserã cu pãrculeþul din centru. Nu ºtiu care a fost impactul, presupun cã foarte serios încât Organele au fost determinate sã schimbe proiectul ºi sã planteze niºte arbori care sã fie destul de mari încât sã le treacã furia cârtitorilor.

Evident cã tot cei de la gospodãria comunalã au fost trimiºi în pãdure sã caute alþi tei mai dezvoltaþi pe care sã-i transfere cu bolul de pãmânt al rãdãcinii atât în fostul pãrculeþ cât ºi în multe alte locuri din centru. Adicã s-a trecut de la o extremã la alta. Transplantarea de arbori era verificatã ca metodã peste tot pe unde dãdea Toaºu ordine sã fie vegetaþie înaltã. A se vedea ceea ce trebuia sã fie Bulevardul Victoria Socialismului, adicã actualul bulevard ce duce spre Casa Poporului sau cum i-o mai spune.

Altã patimã pe bieþii oameni care, dupã ce fuseserã huiduiþi de populaþia nedisciplinatã a oraºului, acum bãteau codrii din jurul lui, depistau arborii adecvaþi noilor prevederi ºi îi cãrau cu spinarea pânã la marginea pãdurii unde aºteptau tractoarele.

Dar asta era atât de trâmbiþata dialecticã de partid. Adicã nu lãsa ce ai de fãcut pe mâine ci pe poimâine fiindcã, poate, nu mai trebuie.

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

emailul 3 rãspunde

               

Am avut probleme, ne-am creat probleme, ni s-au creat probleme, tuturor. Atunci am cãutat soluþii, remedii, un binefãcãtor, un ceva sau altceva care sã ne scoatã din impas. ªi de care sã te agãþi ca de o soluþie miraculoasã, oportunã ºi de efect pentru conjunctura datã. Ba a fost un vraci, o vrãjitoare, un doctor, un astrolog, un clarvãzãtor, un paranormal, un zodiac, un horoscop, ºi mai nou un email care sã-þi trateze cauza. Fiindcã nu-i aºa, existã soluþii pentru orice…

Haideþi, unchiu…

Sunt Pasãre Flavius Claudius Constandin, un soþ cu nevastã mare. Mare, mare, vânzãtoare. Cam mare rãu. Cam prea mare necazu’ frãþiorule. Mi-e rãu, mi-e ruºine, mi-e sete. De viaþã. De altã viaþã. Cui nu i-ar fi, dupã 27 de ani de ciorbe grase. ªi iar grase cu ciolan. Cu carne, frate.

În viaþa asta avem 3 copii. Comuni. Buni. Poliþiºti, normal. Adicã bãtuþi în cap. Cap n-au, cã altfel n-ajungeau toþi poliþiºti. Dar sunt copii buni ºi poliþiºti rãi. Sau invers. Dar ei nu sunt pe invers. Dar nu asta conteazã, cã doar când 2 oameni se iubesc nu conteazã sexul. Nepoatã-mea, Migrin ºi Alina, zisã Bambina, ar spune cã nu conteazã nici vârsta.

Frumos spus, frumos gândit, frumos sã ai la uºa casei un ºtergãtor de picioare. Pentru picioare, pentru minte?! Cãci pe la mine prin casã mulþi au port ilegal de minte. Doamne, mai dã-ne minte! La kilogram, la bucatã, la Matiz n-am schimbat nimic la motor. ªi merge maºina. Cu benzinã, cu poliþiºti, cu Tanþãlie, nevastã-mea, cu simpatia mea, Bambina.

Mai corect simpatie reciprocã. Cã are ºi ea. Pentru bãrbaþi, pentru bani, pentru unchi. Adicã 3 în 1, adicã pentru mine. Unchiu’. Nombre unu. Cã sunt evlavios, cu frica lui Dumnezeu, mai ales dupã ce au murit la scurt interval de timp cei doi pãrinþi ai mei. Mama recte tata. Mama Maria Magdalena, sau Mãriuþa Drãguþa ºi Antonel Petre. Sau Pietre ãl bun, aºa cum se tot alintau unul pe altu’. Cu toate necazurile pricinuite de pierderea pãrinþilor mei am început sã cred cã cel de sus totuºi mã iubeºte. Cãci alãturi de mine a fost mai mereu aia micã.

Cu o vorbã bunã, cu un zâmbet, cu un apropos. Reciproc avantajos. Pierderea celor doi m-a fãcut sã mã schimb. Cã þin post, cã sunt vegetarian, cã joc ºah. Sportul minþii. Pentru alþii, cã de aia mã joc cu ãi de au. Poate se molipseºte ºi de mine ceva, ceva mai mult. De aia stau toatã vara ºi chibiþesc pe lângã ãia de tot îºi mutã calu’ unul altuia cu foarte multã condescendenþã. Cu mâna, ca pe sfintele moaºte. ªi sã mai crezi cã ãºtia vorba aia: e toþi deºtepþi!

Niºte frecangii!!! De unde minte? Mai multã are nepoatã-mea, cã de la 14 ani a ºtiut ce vrea. Ea nu mutã calu’, ea freacã menta. La cal. Sã aibã ce cãlãri ca lumea. Aºa da, aºa flebleþea lu’ unchiu’. Eu cred cã tu vei fi singura care nu vei face neamu’ de ruºine. Cãlare pe situaþie. Oricând, la orice orã. Mai ales când nu e mami ºi tanti Tanþãlia  pe acasã. Sigur nu face parte din familie.

Ea e cea care mã uimeºte cel mai des cu ieºirile ei. În decorul meu, cu decorul ei. Tare mi-e necaz pe mine, pe ea mai raruþ cã-i mai drãguþ. Dar o mai ciup de fund, de þâþe aºa în glumã, pentru cã îmi place cum mã pune la punct: haideþi, unchiu’! Rostit mai mult a chemare decât a apostrofare. Cã ºtie ce vrea. Nu ia în deºert numele Domnului. ªi pare fãcutã sã nu se abatã de la a cultiva perceptul: Creºteþi ºi vã înmulþiþi! Confirmând evoluþia fireascã a unei generaþii cu credinþã ºi cu forme prea apetisante, bune, de bãgat în pãcat pe orice bãrbat nu prea dus la femei. Decât la cele mai grase. Ca mine.

Care are la ce face comparaþie, bale ºi sandviciuri.Pentru aia micã. Pentru ºcoalã, pentru sãnãtatea ei, pentru ca sã fie o bunãciune. Pentru a binecuvânta realitatea deja instalatã. În colþul inimii mele, în subþirimea cardurilor familiale ºi în ochii ei rotiþi a chemare… haideþi, unchiu’!

emailul rãspunde: Haideþi, unchiu’! Sã dãm Cezarului ce-i al Cezarului!  Codul PIN al cardului de consum. Pentru consum… Haideþi, unchiu’!

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey