•  Simona Cratel
•  Victor Martin
•  Alina Gioroceanu


sus

Simona Cratel

 

Gânduri pe teme etnice

 

Ieri în tren îi vorbea un bãrbat de culoare despre Africa interlocutoarei sale și vorbea cu atâta pasiune și atât de frumos, încât mi-am zis cã neapãrat trebuie sã merg în Africa. Chiar atunci, pe loc. Urgent. A spus cã da, bun, acum e aici, dar nu e același lucru. Inima lui este Africa. Și m-am gândit cum alte popoare urãsc strãinii, dar noi românii ne urâm între noi și iubim strãinii. Am fost foarte amuzatã ca în campania electoralã, atât cât am prins eu de pe feisbuc, sã aud câtã monedã se bate pe faptul cã unul din candidați e neamț. Aici în Germania, dacã rostești în fața cuiva cuvântul român, probabil cã în cel mai bun caz se va gândi la femeia care vine sã facã curat. Femeia de serviciu româncã și neamțul președinte. Nu știu dacã este cazul sã încep sã povestesc eu în ce hal am fost pãcãlitã aici în Germania de cãtre nemți. Nu are sens, am fost pãcãlitã și în România de cãtre români. Iar cumva, eu personal nu am avut niciodatã experiențe negative cu țigani. O datã, dintr-un grup de nomazi cu o cãruțã, s-a desprins o fatã mai mare ca mine și mi-a pus mâna pe sân când eram adolescentã. Dar în rest nu am avut conflicte majore, deși am avut colegi țigani și un iubit pe jumãtate țigan, cu ochi verzulii, la un metru nouãzeci și cinci, care mi-a lãsat dupã doi ani unele din cele mai frumoase amintiri cu bãrbați. Nu cred cã e și reciproc, deoarece l-am pãrãsit, dar eu îmi amintesc cu plãcere de el. Chiar am încercat sã îl contactez sã îi spun cu ochii de femeie maturã de acum, ce gândesc despre el. Altfel stã povestea în cazul unei românce de aici din Germania care este educatoare și care mi-a spus cã majoritatea copiilor de la ea din grupã sunt indieni și cã sunt exact ca țiganii noștri.

Într-o ceartã ca între trei buni prieteni, unul i-a spus altuia: Ești un albanez de cãcat. În fine, de fapt e macedonean, dar nu a protestat, ci l-a atacat pe fiu-meu, cã mai era prezentã o verigã slabã, a gãsit unul și mai jos pe treapta socialã, a zis: Și ce, Nico este un român de cãcat. Iar de aici s-a ajuns la alte injurii. Cu o lunã înainte am fost eu atacatã verbal de un neamț beat pe la 11 noaptea în tren, când mã întorceam singurã de la un festival de film. Trei sferturi din delirul lui nici nu am crezut cã poate fi vorba de mine. Pânã nu am vãzut în geam cum întinde mâna spre mine aproape sã mã atingã pe spate, am crezut cã mi se pare. Își începuse tirada cu: Ce pute aici atât de rãu? Eu i-am rãspuns în gând alcoolul din rãsuflarea ta, pentru cã duhnea în compartiment și arãta abțiguit rãu de tot și instabil pe picioare. Plus cã arãta ca un vagabond, oricât de blond cu ochi albaștri era.

Care națiune e mai de cãcat decât alta? Eu spun cã fiecare popor e tâmpit în felul sãu. Are absurditãțile sale, concepțiile ridicole și prejudecãțile adiacente. Mie personal nu îmi place nici un popor, nu pot sã spun îmi plac românii, evreii, țiganii, nemții sau italienii, dar îmi plac anumiți oameni din fiecare. Nu îmi plac niciunii, dar sunt deschisã la minuni.

Am vrut sã fac un experiment și l-am fãcut pe un cunoscut italian țigan. Am folosit o ocazie sã îmi pun brațul lângã al lui și i-am spus: Ești un țigan. Nici nu a clipit. Nu a protestat și nu a spus nimic. Apoi am vrut sã o întreb pe o prietenã care are pielea cafenie dacã e țigancã. Mi-a stat pe limbã, dar nu am avut curajul, cã mi-am dat seama cã ar fi ultima oarã când o mai vãd. Italianul are o slujbã foarte bunã la o multinaționalã, ea este gospodinã. Mi-am amintit cã mi s-a plâns cã în școalã, colegii lui fiu-sãu, și ei la rândul lor de prin toate colțurile lumii, l-au numit pe fiu-sãu țigan. Dupã douãzeci de ani de Germania, apelativul țigan mai este încã jignitor. Deci nu am avut curajul sã o întreb așa ceva, dar în aceeași searã, soțul meu, privindu-mã cum mã îmbrac în pijama, mi-a spus: Din partea tatãlui mamei tale îi ai pe evreii ãia, din partea mamei tatãlui tãu îi ai pe tãtarii ãia, care sunt și ãia tot niște țigani. Ar trebui sã fii tuciurie ca noaptea, de ce ești așa de albinoasã?

Cândva, soțul mi-a spus: Primim cetãțenia germanã, dar nu mã simt neamț. Iar eu i-am spus: Nu înțeleg ce-ai vrea sã simți? Cum crezi cã se simte un neamț? Ce crezi cã au ei special de îi face sã se simtã nemți în afarã cã nu cunosc altã culturã decât pe cea de aici? Trãiești aici, cunoști și respecți regulile de aici, cunoști limba. Ești neamț destul. Nu este decât o diferențã formalã între etnii. Care are prejudecãțile mai caraghioase și mentalitãțile mai tâmpite. Sau pozitiv exprimat, fiecare are pãrțile sale bune și pãrțile sale rele. 

Comentarii cititori
sus

Victor Martin

 

Pentru un Nobel românesc

 

Un suedez, locuitor al þãrii unde se face premierea cu premii Nobel, pentru literaturã, pentru medicinã, pentru fizicã sau cine mai ºtie ce, s-a apucat sã dea un interviu unui cotidian central, unde n-a spus altceva decât ce ºtiam cu toþii, cã românii se mãnâncã între ei ºi, decât sã ia vreunul premiul Nobel, mai bine sã nu-l ia niciunul.

Lipsa unui efort instituþional corespunzãtor privindu-i pe Nichita Stãnescu sau Marin Sorescu e un lucru evident ºi considerat normal de omul de pe stradã. Aceia care puteau face o nominalizare din România, n-au facut-o; avem birocraþie proastã. Ce rost avea sã se lege ei la cap, sã-ºi atragã simpatii sau antipatii, când puteau mai bine sã se închidã în birouri ºi sã-ºi bea cafeaua? De ce sã se supere Stãnescu pe Sorescu sau invers, când puteau sã rãmânã, aºa, nesupãraþi, cum, de fapt, au ºi rãmas?

Membrilor Academiei, membrilor academiilor ºi societãþilor literare, profesorilor de literaturã ºi limbã sau preºedinþilor de organizaþii ale scriitorilor le este permisã nominalizarea unui candidat, dar, ce, sunt proºti sã se lege la cap?! De ce sã nominalizezi pe cineva când tu însuþi te crezi breaz ºi demn de un astfel de premiu suprem?

Când, la cererea Academiei Suedeze, cineva poate sã facã o nominalizare la premiul Nobel pentru literaturã, iar el însuºi sperã sã fie nominalizat, cum se întâmplã la noi, înseamnã cã nimeni nu face nici o nominalizare, fiecare sperând sã fie el cel nominalizat.

De ce sã primeascã altul o medalie de aur, o diplomã Nobel ºi o sumã de milioane de coroane suedeze când poþi sã le primeºti tu?

Când toþi trãiesc cu speranþa, se poate trãi din speranþã; nu se concretizeazã nimic. E ca atunci când fiecare sperã sã munceascã cel de alãturi ºi sã producã profit pentru el, pânã se ajunge la o speranþã generalizatã ºi nu mai munceºte nimeni.

Acesta e modelul de succes românesc. Sã trãieºti cu speranþa e frumos, dar nu e practic. Nu e nimic politic la mijloc ºi nu este o chestiune europeanã, americanã sau asiaticã. Nu are nici o legãturã cu limba în care a fost scrisã opera, în sensul unei limbi de circulaþie universalã sau zonalã. Totul poartã amprenta unor ambiþii exacerbate, generatoare de dificultãþi morale în a nominaliza pe cineva. Aºa cum vor „'Dacia' cu multe volane, sã conducã toþi”, scriitorii români vor cu toþii premiul Nobel pentru literaturã, cât mai repede. Niciunul nu se crede mai prejos. Uitându-se la propriile opere, considerã cã foarte mulþi strãini au luat acest premiu pentru mult mai puþin; nu vor sã-l ia ei pentru mult mai mult.

Aºa numitul complex Nobel al românilor nu este altceva decât complexul de superioritate al fiecãruia faþã de vecin. Nu are nici o legãturã cu dorinþa lui Alfred Nobel de a recompensa „cea mai importantã operã într-o direcþie idealã“. Fiecare creator cautã sã se îndrepte spre o „direcþie idealã”, în sensul originalitãþii. Fiecare cautã sã-ºi gãseascã un drum, cât mai deosebit de al celorlalþi, spre a putea fi mai uºor recunoscuþi de cititor, în oceanul de talente, dar, într-un alt citat, „direcþia idealã” este tradusã prin „direcþie idealisticã”, ceea ce schimbã puþin datele discuþiei. În unele citate, cuvântul „operã” e înlocuit cu „lucrare”, neºtiindu-se prea bine dacã se pune accentul pe o operã vastã, de duratã, dar diluatã, sau una diluatã din care rãsare vârful icebergului numit „lucrare”, într-un moment neprecizat. În unele citate se considerã cã opera, lucrarea sau ce-o fi ea sã fie „importantã”, în altele, „remarcabilã” sau „deosebitã”, dându-se mai mult sau mai puþin de lucru interpretãrii autorului, exteriorului sãu sau originalitãþii.

Schimbarea repetatã a membrilor Academiei Suedeze sau modificarea criteriilor e doar o scuzã. Premiile Nobel nu se acordã unor þãri, ci unor autori, indiferent de naþionalitatea lor. Pentru români, unde premiile nu sunt pentru cine se pregãteºte, ci pentru cine se nimereºte sã aibã pe cineva sus pus, lucrul ãsta e mai greu de înþeles. Banii ãia au miros de dinamitã, terorism ºi toate relele din lume, spune ºi „vulpea”.

În ceea ce mã priveºte, eu mã gãsesc în poziþia iepuraºului care s-a prezentat la concursul de frumuseþe masculinã. Fiind întrebat ce cautã acolo, el a rãspuns cã s-a prezentat pentru a le spune sã nu conteze pe el, în cazul unei eventuale nominalizãri.

Comentarii cititori
sus

Alina Gioroceanu

 

Completele... completuri

 

Nu demult, la începutul acestui an, timp al bilanþului ºi pentru instanþe, inclusiv pentru cele superioare, reprezentantul unei secþii specializate, în darea de seamã asupra activitãþii din anul anterior, s-a simþit obligat sã accentueze pluralul completuri (cu incidenþa corespunzãtoare: „Cã aºa se spune acum!”). Pe scurt, completurile secþiei specializate, în pofida a toate, ºi-au îndeplinit cât au putut de bine misiunea.

ªi, totuºi, aºa se spune acum? Unii aºa au început sã spunã ºi sã scrie.

Lucrarea academicã normativã în care se regãseºte forma completuri, Dicþionarul ortografic, ortoepic ºi morfologic al limbii române, ediþia a II-a (DOOM2), a apãrut prin 2005. Adicã, acum vreo 10 ani. Forma de plural prezentã în DOOM2 reprezintã norma literarã particularã (indicând „aspectul cel mai îngrijit al limbii”), adicã aºa cum trebuie sã se spunã. Cum se spune, cum s-a ºi spus, ne indicã Regulamentul de ordine interioarã al instanþelor judecãtoreºti(adoptat prin Hotãrârea C.S.M. 387tot din 2005!) ºi uzul curent în „spaþiul discursiv” specializat juridic, care preferã forma complete. Aceasta este norma lingvisticã.

Cuvântul-titltu complet2, substantiv neutru, din DOOM2 atrage atenþia prin marcarea exclamativã, care presupune o „modificarea de normã faþã de DOOM1” (Semne ºi convenþii grafice – p. XXIII). Aºadar, faþã de ediþia DOOM din 1982 (DOOM1), ar fi trebuit sã intervinã o diferenþiere normativã ortograficã, ortoepicã sau morfologicã. Cu toate acestea, în DOOM1, complet, substantiv neutru, are aceleaºi specificaþii ortografice, ortoepice ºi morfologice ca în norma literarã actualã. În concluzie, ºi pânã în 2005 trebuia sã se spunã tot completuri (de judecatã).

Probabil, prin semnul exclamativ de început, autorii au vrut sã se remarce faptul cã semnificantul grafic ascundea semnificaþi diferiþi: în prima ediþie, „bal”, „colectiv de judecatã”, „costum”, faþã de „bal”, „local”, „colectiv de judecatã” din ediþia a doua. În consecinþã, o altã intrare de dicþionar care conþine omonime din câmpuri semantice diferite, douã dintre ele ieºite din uz ºi unul care se utiliza ºi încã se utilizeazã cu un alt plural! ªi nicio modificare de normã, ci de aplicare a ei.  

La redactare, scopul DOOM2,menþionat în Notã asupra ediþiei (pp. XIII-XIV) era ºi „reducerea decalajului, inevitabil, dintre norma academicã, mai conservatoare, ºi uzul real al limbii române actuale”, „punerea pe cât posibil de acord cu uzul literar actual a normei academice”. În aceastã idee, DOOM2 (deþinãtor al indicaþiilor academice, nu de puþine ori contestate ori ignorate de formatori universitari ori de edituri prestigioase) conþine o discutabilã normã literarã. ªi, prin discutabil, am în vedere faptul cã norma literarã ar trebui sã fie tocmai expresia convenþionalã de la nivelul limbii literare a unui uzaj lingvistic dominant (fie ºi „la nivelul generaþiei medii de intelectuali din Bucureºti” – Mioara Avram în DOOM2, pp. XIII), pentru a cãpãta prestanþa de a fi impusã oamenilor de culturã într-un grad variabil de coerciþie. Norma lingvisticã („normalitatea”, uzul curent, acel cum se spune) este surprinsã în pluralul complete.

În teoria limbii se invocã adesea principiul „uzul face norma”. Adicã, rolul legiuitor în limbã îl are tocmai utilizatorul. În românã, oscilaþia vorbitorului pentru un plural neutru în –uri sau –e este cunoscutã, chiar norma literarã fiind cea care acceptã ambele variante (e.g. debuºee/debuºeuri, crucifixe/crucifixuri). Impunerea anumitor „forme” este explicatã, printre altele, prin apel la legea minimului efort sau la teoria analogiei.Astfel, ar trebui remarcat cã, în mulþimea numelor neutre cu aceeaºi terminaþie, predominã pluralul în –e (bufet, buget, cuget, pachet, clinchet, tichet, buchet, caiet, vaiet, dublet, suflet, colet, cuplet, urlet), iar complet nu face decât sã se supunã paradigmei gramaticale urmate de cuvinte mai vechi în limbã.

În aceeaºi idee, cel puþin amuzant mi se pare comportamentul utilizatorului comerciant faþã de pluralul aragaze, modificat prin analogie cu gaz (care este ºi constituent final) în DOOM2. Dupã ce DOOM1 a încercat sã impunã forma aragazuri, iar listãrile din magazine ne îndemnau cu obstinaþie, anterior lui 2005, sã cumpãrãm aragaze, în sfârºit uzul învinge norma! Iar comerciantul, contrar indicaþiilor academice în vigoare, ne ispiteºte acum sã cumpãrãm aragazuri.

De altfel, limbajul, ne repetã Eugen Coºeriu, „este fãcut de ºi pentru vorbitori, nu de ºi pentru lingviºti. ªi lingvistul trebuie sã spunã care este intuiþia vorbitorului” (Lingvistica integralã, Editura Fundaþiei Culturale Române, Bucureºti, 1996, p. 30), mãsura în limbaj fiind datã de acesta din urmã.

Treaba lingvistului, inclusiv a celui oblãduit academic, era, în primul rând, sã observe aceastã utilizare cultã.

Mi-e teamã cã, în ciuda evidenþelor paradigmatice, în pofida uzului îndelungat, presiunea unei lucrãri cu gir înalt ºi cu rol reglementator stabilit prin lege (Legea privind organizarea ºi funcþionarea Academiei Românenr. 752/2001), dublatã de tipul de comportament conformist al celui care este obligat sã se supunã numai legii (aºadar, inclusiv normei literare stabilite de un institut academic), sã aplice ºi sã interpreteze legea, adicã al membrului de complet, va conduce, în final, la folosirea consecventã a pluralului recomandat de DOOM. Preºedintele sau membrul de complet va uita, astfel, cã, în impunerea unei "forme" a limbii literare, el este chemat sã facã norma, el este legiuitorul.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey