•  Victor Martin
•  Simona Cratel


sus

Victor Martin

 

Eminescu, contemporanul

 

Aºa cum Caragiale este contemporanul politicii actuale, Eminescu rãmâne contemporanul poeziei române dintotdeauna ºi de oriunde. Nu e exponentul metafizicii în literatura noastrã, ci metafizica însãºi.

Cei ce nu sunt capabili sã-ºi recunoascã antemergãtorii nu existã; chiar din cauza asta. Cine nu-l înþelege pe Eminescu nu se poate înþelege pe sine. Faptul cã nu se minte în fiecare zi la fel nu e o scuzã; adevãrul trebuie ocrotit sã nu devinã minciunã.

Mihai Eminescu existã în primul rând pentru cã nu a negat pleiada de poeþi, naratori sau critici, care au mers pe dinaintea lui, cãtre el. Un epigon existã doar dacã afirmã un pachet de mijloace literare specifice unui maestru, iar Eminescu a avut sute de pachete de mijloace specifice  divers colorate.

Trãim o civilizare întoarsã pe dos. Dacã, de obicei, trecutul e glorios sau perceput astfel ºi prezentul josnic, astãzi trecutul e ºters cu buretele ºi ultimul fel de poet se crede buricul Pãmântului. Încercarea de a scrie lucruri inspirate cu orice preþ, cu orice preþuri, fãrã sã ai talent, e ca ºi cum ai cãuta sã-þi aminteºti dacã þi-ai luat pastilele de stimulare a memoriei.

Cei care neagã azi poetul Mihai Eminescu nici nu ºtiu prea bine ce sunt: nebuni sau proºti? Ei se leagã la cap fãrã sã aibã. Geniul unora nu deranjeazã decât oameni deja deranjaþi; abia atunci când îºi încordeazã muºchii se vede cât sunt de inteligenþi. Atâta timp cât unul dintre noi e necivilizat, suntem cu toþii necivilizaþi.

Criticii lui Eminescu încep prin a fi plãtiþi sã spunã anumite lucruri, cu speranþa cã, dupã un timp, vor fi plãtiþi pentru a nu mai spune exact aceleaºi lucruri. Sunt simpli meseriaºi; n-au idei, dar sunt atât de orgolioºi încât nu le acceptã pe ale altora nici dacã le primesc de-a gata. Spun ce cred, fãrã sã creadã ce spun.

A fi altceva, a fi altcumva, a fi mai bun, nu înseamnã sã negi scriitorii ce þi-au premers, ci sã te ridici mãcar pânã la nivelul lor, dacã nu poþi sã-i depãºeºti.

Literatura românã e un eºafodaj pe care eºti sau nu eºti. Nu poþi fi scriitor român în afara literaturii române. Nu poþi fi scriitor român decât printre scriitori români, indiferent dacã aceºtia te plac sau te ignorã.

Dacã, în orgoliul tãu morbid, negi scriitorii români din jurul tãu ºi cauþi sã-þi coºi etichetã de scriitor român între scriitorii Europei sau întregului Pãmânt, direct, eºti în aer. Numai pe cei deºtepþi îi deºteaptã strãinãtatea. Un premiu internaþional sau altul nu te face mai scriitor dacã nu te face mai român. Mihai Eminescu a înþeles acest lucru. Lucrurile simple se înþeleg mai greu.

Eminescu nu e un poet oarecare, uºor încadrabil în timp. E monedã de schimb; când apar unii, sunt „emineºti” ai literaturii române, cum criticii lui nu sunt critici oarecare, ci „eminescologi”.

Dacã de contemporani mai poþi face abstracþie, din interes meschin, orgoliu, prostie, nebunie sau cine ºtie ce altceva, de înaintaºi nu poþi face abstracþie. Aceºtia sunt de piatrã; nu-i poþi clinti. Poþi, cel mult, sã-i aºezi altfel, sã imaginezi noi ierarhii ale trecutului, dar numai o minte bolnavã poate nega vreuna dintre valorile înaintaºilor.

Nu eºti mai bun negându-l pe Mihai Eminescu, cum vãd cã fac foarte mulþi trãitori ai zilelor noastre. Eºti mai bun dacã demonstrezi asta semenilor tãi, dacã reuºeºti sã le arãþi cã ai mai mult talent ºi mai multe idei. ªi mult mai mult bun simþ.

Oricine poate scrie o carte, dar numai talentul te poate face ca aceastã carte sã fie de bun simþ. Bunul simþ este ingredientul necesar cãrþii care vrea sã fie cititã. Altfel, confundãm scriitorul adevãrat de scriitorul de vagoane sau reþete medicale.

ªi nici aceste lucruri nu sunt de ajuns. Pentru simplul motiv cã, dacã te tot întreci cu semenii într-ale scrisului, ajungi sã fii convenþional sau lipsit de originalitate.

Eminescu e contemporan cu noi chiar ºi prin faptul cã a trait într-o epocã în care s-au întâmplat foarte multe lucruri, similarã cu cea pe care o parcurgem acum. Cine nu scrie azi cãrþi, ori e tâmpit, ori mai mult decât atât. Societatea noastrã cunoaºte un suflu nou; acesta vine dinspre Kozlodui.

Un scriitor adevãrat nu face din scris o competiþie sportivã. Competiþiile sportive se fac pentru premii, iar premiile în literaturã nu reflectã decât în micã mãsurã valoarea adevãratã.

Nici clasificãrile arbitrare ale criticilor contemporani nu ne pot aºeza acolo unde ne e locul.

Mihai Eminescu a trãit o tragedie prin faptul cã ºi-a înþeles criticii iar aceºtia nu l-au putut înþelege pe el. Criticii catalogheazã doar ce pot înþelege; tristeþea lor e veselia fãrã rost. Geniul e ceva de neînþeles. Eminescu nu poate fi vârât în nici un canon. Dacã nu poate fi mãsurat de minþi înguste, convenþionale, mulþi au impresia cã poate fi lãsat pe dinafarã.

Nu poate. Existã oameni care îl citesc încontinuu. Când dai peste un geniu, simþi nevoia sã-l reciteºti tot timpul. Geniul îþi relevã noi ºi noi valenþe.

Paradoxal, cu cât e citit mai mult, Mihai Eminescu e din ce în ce mai proaspãt.

Nici criticii timpului sãu, nici cei ai zilelor noastre, nu pot ºtirbi ce a construit trecerea timpului. Primãriile ºi uniunile de scriitori înalþã false statui. Doar trecerea timpului înalþã statui adevãrate, mai mari sau mai mici. Mihai Eminescu este una dintre marile statui adevãrate.

Dacã este cea mai mare statuie sau nu, prea puþin conteazã. Principalul e cã nu se poate urca nimeni pe soclul sãu, din simplul motiv cã soclul lui Eminescu e în inimile noastre, nu la Ateneu.

Mihai Eminescu n-a avut nevoie sã facã parte din nici o societate sau uniune de scriitori. ªi-a vãzut de drumul sãu. Dacã detractorii din veacul XXI vor sã se suie pe soclul lui Eminescu, sã meargã pe drumul acestuia, nu pe urmele poetului, ci înaintea acestuia, le spun sã-ºi vadã de drumul lor! Doar aºa pot ajunge undeva; istoria literaturii nu se confundã cu literatura istoriei.

Comentarii cititori
sus

Simona Cratel

 

Nu vreau un homosexual drept soþ

 

Problema homosexualitãþii m-a preocupat dupã ce la 20 de ani am avut un iubit homosexual. Sigur, nu ºtiam. Îl iubeam foarte tare ºi am aruncat toatã vina asupra mea când relaþia nu a mers, ºi pânã ºi sexul a fost ciudat. Iar pentru cã el devenea nevrotic dupã episoadele de intimitate, ca tânãrã fatã care abia îºi începuse viaþa sexualã, nu am luat asta uºor. M-am întrebat ce e greºit cu mine, de acest bãrbat nu poate sã mã iubeascã ºi se simte atât de dezgustat de fizicul meu. Pânã dupã câþiva ani când l-am zãrit într-un bar cu alt bãrbat ºi evidenþa m-a lovit în creºtetul capului. Am pus dintr-o datã totul cap coadã. Totul a cãpãtat sens dintr-o datã. Am þinut la el îndeajuns de mult cât sã citesc ani de zile dupã aia cãrþi despre homosexualitate ºi sã fiu interesatã ori de câte ori a apãrut pe undeva subiectul acesta în discuþie. Nu are nimeni nici un drept asupra sexualitãþii altcuiva, asupra vieþii private a altui om. Nu priveºte pe nimeni ce excitã pe cine, dacã nu sunt voyeuriºti mascaþi în moraliºti. Nu poate impune nimeni nimãnui sã îi placã ceva ºi nu altceva, sã-i facã ordine cu forþa în viaþã în numele unor principii îndoielnice. Mereu se trezesc unii sã fie mai buni decât alþii, mai ales când realitatea dezminte asta.

 

Vrei sã impui stilul tãu de viaþã altora, sã bagi cu forþa pe gât altora alegerile tale? Un fel de viol psihic? Sã forþezi oamenii sã trãiascã cum vrei tu, ca sã fie lumea pe înþelesul tãu, cã altfel nu mai ºtii cine eºti. Vrei sã forþezi foarte mulþi oameni sã trãiascã o minciunã ca sã te simþi tu mai bine. Eu sunt hetero, dar decât sã trãiesc cu un imbecil încuiat pe care-l dispreþuiesc, urându-mi viaþa, cred cã mai degrabã aº bãga botul la savarinã, cred cã aº putea învãþa sã-mi placã asta dacã ar fi vorba de o femeie inteligentã, cu care viaþa sã facã plãcere. Eu sunt hetero, cel puþin pânã în momentul de faþã, cine ºtie ce revelaþie îmi rezervã viitorul. Viaþa m-a învãþat cã totu-i relativ, nimic nu e bãtut în cuie ºi viaþa, ca ºi sexualitatea, ca ºi eul unui om, sunt fluide. Nu existã alb ºi negru. Am aproape 43 de ani, sunt heterosexualã, fac parte din scena S&M ºi þin sã menþionez cã sunt de o cruzime desãvârºitã. Am o sexualitate foarte puternicã, abrazivã ºi îmi place sã fac amor cel puþin trei ore. Îmi place la nebunie sã fac amor, e cel mai bun ºi mai frumos lucru în viaþã. Sã faci amor cu bãrbatul pe care îl iubeºti. Revoluþia sexualã am trãit-o dupã 30 de ani, pentru cã eram o constipatã din cauza educaþiei foarte severe de care am avut parte, ºi foarte religioasã. Am fost terorizatã cã nu sunt destul de bunã pentru Iisus, cã Dumnezeu mã vede în fiecare clipã, iar când stãteam pe toaletã îmi trãgeam ruºinatã tricoul peste genunchi, sã se opreascã Dumnezeu sã se holbeze între picioarele mele. În afarã de sexul propriu zis, actul copulativ, restul era ceva oribil pentru mine, dezgustãtor. Am simþit mereu un conflict referitor la sex, un conflict interior cumplit, nu reuºeam sã mã împac cu viaþa mea sexualã, mã simþeam umilitã de propriile nevoi, mã simþeam murdãritã în timpul actului sexual. Era o schizoidie totalã. Abia dupã ce m-am mãritat ºi am pãrãsit România am ajuns sã îmi cunosc propria sexualitate, sã mã explorez, sã mã înþeleg ºi sã fiu sincerã cu mine. Nu am fost niciodatã mai fericitã ºi mai împlinitã ca acum.

 

Ce radicalizeazã oamenii în halul acesta? Întreb ºi eu în faþa unor discursuri atât de absurde ca acelea pe care le aud în ultimul timp. ªtiu cã aici aduce sãrãcia, excluziunea socialã, lipsa de perspective, hai sã adãugãm atmosfera toxicã ºi intoleranþa din România care servesc drept culturã oficialã, fãrã ca nimeni sã mai poatã face ceva, cã a devenit normalitate. Mafia ºi nedreptatea. Atmosfera asta care-i înrãieºte pe toþi ºi devin cât mai rãi posibil ca strategie de supravieþuire în jungla româneascã. Un prieten mi-a rãspuns amar, când l-am întrebat despre asta, cã fi-sa face nu ºtiu ce facultate dar cã mai bine ar învãþa sã dea din cur. Tatãl prietenei sorã-mei, din ºcoala generalã, i-a spus maicã-mii cã ar face din nou puºcãrie, oricând, pentru tot ce a furat, ca sã aibã un viitor asigurat pentru copii, mai ales când toþi furã. Asta e? Asta este ceea ce radicalizeazã oamenii, ce îi face agresivi ºi dornici sã gãseascã þapi ispãºitori? Mã uitam la cuplul de gay de la o scarã mai încolo ºi mã gândeam cã în România asta nu ar fi posibil, cã ar fi fost de mult omorâþi în bãtaie ºi ar fi fost chemat pãrintele cu crucea sã scoatã dracii din parchet.

 

Am citit undeva despre modelul superior de cãsnicie bãrbat-femeie. În Germania se destramã una din douã cãsnicii. Nu vorbesc de România, cã nu ºtiu, presupun cã rata e mai micã având în vedere mentalitãþile ºi sãrãcia, oricum acolo femeile pleacã de lângã aºa-zisul bãrbat abia când le sparge capul la aniversarea de 20 de ani de cãsnicie ºi ajung la spital. Aºa e ºi vorba pe acolo, dacã nu te bate, e bãrbat bun, de ce sã-l pãrãseºti? Ca sã nu mai vorbim de bãrbaþi pãcãliþi în cãsnicii nedorite datoritã unor copii aduºi pe lume fãrã voia lor. Sau care stau în cãsnicii oribile pentru copii. Ai o datorie faþã de copii, faþã de þarã ºi faþã de Dumnezeu. ªi faþã de vecini. ªi faþã de conducãtorul multiubit. Dar cu tine cum rãmâne? Când socoteala de acasã nu se potriveºte cu cea din piaþã? Ce copii ies din cãsnicii unde se bat pãrinþii ca chiorii, þipã unul la altul, unde atmosfera de nefericire e atât de densã încât o tai cu cuþitul? Ce exemplu le dai? Îi încarci cu vinovãþia de a-þi fi sacrificat viaþa pentru binele lor? Vor aceastã vinovãþie? Vor sã trãiascã cu ea? Cãsniciile fericite sunt o raritate. ªansa sã gãseºti omul potrivit pentru tine în lumea asta mare este extrem de micã, iar înainte de toate trebuie sã te cunoºti pe tine mai întâi. Cu adevãrat. ªi pânã nu bagi botul prin toate, nu ai cum sã ºtii cine eºti. Eu îi repet lui fiu-meu, abia pe la 40 de ani sã îþi treacã prin cap sã te cãsãtoreºti, pentru cã abia atunci o sã ºtii cine eºti.

 

Uneori iubim mai mult modelele culturale, de altfel învechite, care au nevoie urgent de o regândire serioasã, decât oamenii. Nu vrem sã vedem oamenii, realitatea, iubim minciuna.

 

Homosexualii sunt oameni, ca ºi tine, buni, rãi, proºti, deºtepþi, nu au de ce sã se bucure de privilegii ºi nici sã fie discriminaþi. Nu ai tu de ce sã te gândeºti mãcar o secundã la ei. Sã fie între ei, acolo, nu vreau în pat un homosexual care se ascunde de societate. Nu e treaba ta ce fac homosexualii. Sunt la fel ca tine, e vecinul de alãturi, tatãl, vreun unchi, bãiatul tãu, dracu’ ºtie. Mai bine du-te ºi fã amor, testeazã-te la maxim, aflã cine eºti de fapt, încearcã de toate. Cãlãtoreºte, vezi lumea, aflã cât mai multe despre lumea asta, dezvoltã-te, îmbogãþeºte-te, ocupã-te de tine, nu de alþii.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey