•  Mircea Nãstasie
•  Mia Popa
•  Radu Marini
•  Rodica Mixich


sus

Mircea Nãstasie

 

Servitor de partid ºi de stat
Postepilog: Mândria de a fi pionier

 

Nu a trebuit  sã ajung adolescent pentru a fi Servitor de partid ºi de stat. Încã din primele clase primare am primit cravata roºie de pionier care mã obliga sã mã comport altfel decât colegul meu de bancã ce îºi putea permite sã se scarpine în nas ºi sã umble cu unghiile netãiate. Pe mine cravata încredinþatã într-o ceremonie de tip nord-coreean mã obliga sã fiu profund moral ºi devotat.

Astfel încât am fost încîntat de sarcina primitã de la propria mamã, de a-l plimba de mânã ºi de a-i ºterge mucii unui puºti din vecini.

Povestea e destul de interesantã. Noi locuiam în locuinþe CFR ºi aveam ca vecini o famile al cãrei cap, dacã pot sã-i spun aºa, de familie era un feroviar necalificat dar cu mari pasiuni pentru artã. Când lua banii îºi cumpãra blocuri de desen si acuarele, precum ºi discuri de ebonitã pentru patefonul pe care ºi-l procurase din micul sãu salariu. Douã zile mergea cu nevastã-sa, care nu lucra pe nicãieri, nici mãcar pe acasã, ºi mânca doar la restaurant, dupã care fãceau foamea sau apelau la ajutorul vecinilor.

Acest comportament a fãcut ca într-o zi, auzind plânsete din casa respectivilor, sã intru iar ceea ce am vãzut a fost terifiant. Cei trei copii foarte mici, lãsaþi de izbeliºte de mama lor care cine ºtie pe unde gãsise ceva de bãut, îºi mâncau propriile excremente fãcute în singura camerã pe care o aveau. Am fugit imediat ºi i-am spus mamei mele care a venit de urgenþã, i-a luat pe cei trei nefericiþi, i-a îmbãiat, i-a îmbrãcat în haine de-ale mele ºi de-ale fratelui meu ºi le-a dat de mâncare. Dupã care i-a dus acasã dar, din motive pe care nici acum nu le înþeleg, pe unul mi l-a dat în grijã. Aºa cã timp de câteva ore m-am plimbat cu mucosul de mânã având grijã sã-l ºterg periodic, cu o batisã nouã, la nasul care avea o producþie fruntaºã pe ramurã.  Afacerea s-a îcheiat când s-a întors mama lor beatã cui ºi mi l-a smuls din mânã pe micul asistat.

Evident cã am raportat acest eveniment la adunarea detaºamentului de pionieri ºi am primit felicitãri care mi-au umplut de bucurie inima generoasã ºi devotatã grijei faþã de om. Dupã care am uitat de cei trei fiindcã aveam probleme grele cu învãþatul mersului pe bicicletã: un bun pionier trebuia sã aibã ºi o sãnãtate de fier (preferabil oþel).

Au trecut vreo doi ani în care nu mai ºtiu ce fapte bune am înfãptuit dar sunt sigur de aceasta deoarece eram un bun pionier. Iar întâmplarea a fãcut sã aparã un alt mare eveniment.

ªi totul a pornit tot de la mama mea care m-a trimis la aprozar dupã niºte ceapã. Vânzãtoarea, care era locvace din fire, tocmai dezbãtea niºte probleme în legãturã cu tehnica de confecþionare a mileurilor aºa cã nu a observat cã eu i-am dat o bancnotã de 25 de lei ºi mi-a dat restul la 100. Demnitatea mea s-a manifestat imediat ºi i-am atras atenþia vânzãtoarei care a luat fãrã nicio vorbã banii aruncându-i neglijent în tejghea ºi nici mãcar nu mi-a rãspuns la salutul meu voios de pionier.

A doua zi am povestit cu mândrie colegilor mei aceastã întâmplare în timp ce ei jucau fotbal de masã pe catedrã. Puiu, rivalul meu în fapte bune ºi note la ºcoalã, a pus la îndoialã veridicitatea afirmaþiilor mele care mi-ar fi adus un plus de prestigiu pionieresc. Ceilalþi i s-au asociat aºa cã i-am cerut sã mergem împreunã la aprozar pentru autentificarea spuselor mele.  Lucru pe care l-am ºi fãcut în aceeaºi zi.

Cu încredere fireascã m-am adresat omului muncii din domeniul comercial, respectiv vânzãtoarei de la aprozar, cu rugãmintea de a confirma fapta moralã petrecutã cu o zi înainte. Ea avea din nou o conversaþie aprinsã, pe probleme de zacuscã, aºa cã s-a uitat la mine ca la o lighioanã care îi mânca din cartofii plini cu pãmânt, ca sã atârne mai mult la cântar, ºi mi-a dat un flit care l-a umplut de bucurie pe colegul meu Puiu. Acesta a raportat, a doua zi, detaºamentului cã umblu cu cioara vopsitã din dorinþa de a mã impune pe nedrept în faþa colectivului. Spusele sale mi-au atras oprobiul celorlalþi pionieri care mi-au pus la îndoialã ºi alte fapte pe care le declarasem anterior. Aºa cã mi-au întors spatele.

Atunci am avut primele îndoieli ideologice iar cravata roºie a devenit doar un obiect obligatoriu de vestimentaþie.

Comentarii cititori
sus

Mia Popa

 

Despre stele

 

Stãteam liniºtitã în aburul diafan al nopþii de varã ºi priveam dansul  stelelor .... Sus, pe cer, Calea Lactee…

„Nu pot dansa într-un picior, mi-am zis, dar nici fotoliu pe rotile nu am, încã nu! Mi-e dor de Tine, de Mama, de Cei Plecaþi. Ce sã fac, nu te întreb, eºti prea departe ºi Firul Tãu Alb, poleit cu aripi frânte, prea devreme, mã aude doar când plâng! Lacrimi, pulbere ºi diamant, voi nu vreþi. Acolo nu se primeºte o asemenea... vamã. Nici somnul nu vine, genele-mi picurã, stele verzi, rouã a dimineþii ce vine, din când în când, voioasã ca firul ierbii ºi, atunci, te pierd.”
Devin copil, mã întorc în grãdina bunicii, stau sub zarzãr ºi umflu, rãbdãtoare, baloane colorate. Ele ajung la Voi, ca zmeul cu care Tu, copil, nu te jucai, pentru cã, ochii lui, Ochii Tãi, ar fi rãnit albastrul cerului. Tu, îl dãdeai generos, celor din cartierul vecin, erau prea sãraci…

Le dãdeai ºi pâinea ºi-ncãlþãrile, ºi bomboanele vacanþei, în care nu plecai, niciodatã… Acum, mã vezi de Sus, nisipul e ud de urmele tãlpilor-lacrimi… Prea înalt, nu mã pot ridica… Nicicum, nu Te ajung!

„Stai”, de pe un nor, mã strigã Bunica!

E generoasã, îþi dã ºi þie viºine. Nu le vrei, sunt timpurii ºi copilul din Tine le-ar împãrþi cu Ceilalþi copii.
Mãtuºa ºi mama îmi dau norul de puf... „Nu, e prea moale,zici…”
Vorbim iar, eu de jos, Tu de Sus, despre stele. Dans, dans… Strãveziu!

„Uite, de la Apus, mã înþeapã inima Soarelui-Zeu… Nu, nu merge nici cu Templul lui Apollo!” „Lasã”, zice zâmbind Vocea de Sus, „te chem eu. O datã sã vii pe Steaua Micului Prinþ... E curat, atât de curat, ai avea halat alb ºi n-ai mai vrea sã cobori.
Ori, acum stelele danseazã orbite de patima zãrilor, danseazã ºi tu”, a mai zis.

„Stai! Când vin?” Nimic… Vocea de Sus a pus cãºtile pe urechea lumii absente, ºi, mâna Ta tremurã, transpiratã de pulsul inimii ºi de geana zglobie a zorilor. Nu mã ridici… Mama zâmbeºte, tac îngerii ºi eu mãtur nisipul. Lãlãie Clepsidra Timpului ºi ochii ei se pierd în albastrul de goarnã sfârtecatã de neputinþa Ultimei Chemãri.

Comentarii cititori
sus

Radu Marini

 

emailul rãspunde      

 

Am avut probleme, ne-am creat probleme, ni s-au creat probleme, tuturor. Atunci am cãutat soluþii, remedii, un binefãcãtor, un ceva sau altceva care sã ne scoatã din impas. ªi de care sã te agãþi ca de o soluþie miraculoasã, oportunã ºi de efect pentru conjunctura datã. Ba a fost un vraci, o vrãjitoare, un doctor, un astrolog, un clarvãzãtor, un paranormal, un zodiac, un horoscop, ºi mai nou un email care sã-þi trateze cauza. Fiindcã, nu-i aºa, existã soluþii pentru orice…

 

RUSA- DUSA

Te întrebi (sau te faci) mai mereu dupã ce ai fãcut o alegere mai grea, de capul tãu, fãrã sã te consulþi cu cineva din familie sau cu cineva mai apropiat, oare am fãcut o alegere bunã? Dar de cele mai multe ori nu te mai întrebi, nici pe tine, nici pe ai tãi. Mergi la risc, la plesnealã, la rupere. Aºa cã o mai dai ºi-n barã.

Parcã vãd barã lângã barã, iar lângã ele alte ºi alte bare. Mai mici, mai mari, mai noduroase, mai ºlefuite, dupã plac. Sunt mormane de mormane de bare ºi lângã ele ce sã vezi!, alte bare. Aºteptând izolate, în tãcere sã dai cu capul. Ca omu’.

La câte alegeri neisprãvite am fãcut cre’cã ar trebui sã cam am capu’ plin de cucuie. Da’ de unde cucuie, dacã eu n-am cap?! Pe unde sã se aciueze ºi ele, sãrãcuþele, tãrtãcuþele. Fi-mi-ar de cap sã-mi fie, cã iau niºte decizii de te doare capu’ ºi alta nu!

Staþi sã vedeþi, sã vã cruciþi, sã vezi cã iar plouã ºi azi! Dar nu de ploaie catadicseam sã vã atrag atenþia, sau sã vã inoportunez.

Scuze de deranj, de bãtut câmpii, de ploaia care va sã vinã. În rafale, în curând, în bãtãtura mea, sigur ºi pe-a dumneavoastrã.

Eu spun ºi fac doar prostii, belele ºi mã fac cã plouã. Pretext îndreptãþit de a-mi folosi umbrela nouã. În dar, oferitã de ea. Adicã de’a mea. Cu ocazia celor 10 ani de mariaj fericit. Împreunã. Da, dar mai mult nu. Cãci existã mai mereu câte-un nu. Par exemplu al pãrinþilor mei, care n-au fost de acord nici în ruptul capului s-o iau pe ea. Pe a mea. Nici de mânã, nici de soþie, nici gând de ploaie.

Bãi, ãºtia chiar sunt nesimþiþi, de la meteo?! Se joacã cu nervii oamenilor, cu þãranii, cu recolta. Aºa îmi trebuie dacã am þinut cont decât de contul ei. Mai corect de-al lor ei. Cã aveau. ªi eu aveam. Nevoi, dorinþe ºi o durere de mãsea de-mi venea sã-l bat pe ãla de la ofiþerul stãrii civile cã ne tot amâna cu cununia. Ne fãcea capul mare, cu familia fericitã, cu statu' care ocroteºte familia (familia mamelor lor...), iar eu muream de tânãr, de durere de mãsea, cã mi se umflase capul de ziceai cã-s extraterestru. Dus cu preºul, la însurãtoare. Preºul fiind ex-soþia luatã cu fast, cu falca umflatã, cu capul cât lubeniþa, de soþie.

Ce sã mai spun ºi eu? Mi-a tras-o, mi-a tras-o! Nu la mãsea, ci la corason. Am de ce sã sufãr, de ce sã mã plâng, de ce nu mai plouã? Sã-mi spele ruºinea ºi aroganþa, cã maºina nu mai e cazul, am dus-o la spãlãtorie ºi e ca ºi nouã.

Ei, recunosc, mã învârt în jurul cozii, de ruºine ºi nu trec direct la necaz, la cestiune, la dracu' sã mã ia de dobitoc ce sunt, am fost, dar nu mai sunt. Cã dupã ce pãþeºti ce-a pãþit sufletul meu cu jenã, obidã ºi umilinþã, þi-e greu sã dai pe de lãturi ºi la vecini. Nu de zgârcenie, din chitrism, ci din of ºi iar of.

Eu sunt un om pâinea lu’ Dumnezeu, mie milã ºi de-o muscã, de gãini nici nu vã spun, cã n-am tãiat niciuna, în viaþa mea. Le-am luat gata-gata tãiate, mai puþin muºtele cã nu are cine le tãia. Ca sã nu fac notã discordantã cu tãietorii mã voi înscrie totuºi la tãiere. De pe listã.

Toate animãluþele mã iubesc ºi le iubesc ºi eu nemãsurat. Sunt ca ºi tatãl lor. Dar cu belele pe cap. ªi iar fi-mi-ar capu’ sã-mi fie, de ignorant, de om cu fiþe, nu cu cap. Aºa îmi trebuie, dacã mi-am tras bunãciune de muiere.

Ziceam în prostia mea cã sã am cu ce îmbolnãvi lumea. ªi muieretul sclavagios, ºi pãsãretul masculinos. ªi dã-i la invidii, ºi dã-i la nervi, ºi dã-i bãiete mai bine pasãrea de pe gardu’ tãu. Cu mânuþa ta. Aºa cum m-am priceput a o înstrãina. Vai de viaþa mea ºi de trofeul meu victorios ºi contagios.

De bãgat muierile în invidie ºi de bãgat boala în masculii ochioºi. Cã ºi lor le era dragã ºi chiar ºi draguþã, hopa-hopa-n poieniþã… La loc rãcoros ºi nesupãrãcios. Doar bun de bãgãcios în seamã, în intimitate, în zadar îmi fãceam iluzii cã pot s-o pãstrez doar pentru mine ºi doar pentru vanitatea mea de mascul feroce. Mascul da, feroce mai pauzã.

C-aºa trece timpul ºi moda, ºi gusturile. Iar ispitele-s la doi paºi. Uneori pe lângã casa ta. Pe lângã a mea n-au prea fost, decât niºte resturi de neglijat. Aºa cã ºi-a mutat trupu-i mlãdios, de bãgat în boli, de pus în poveste, de arãtat în toatã splendoarea sa ºi altor ochi pofticioºi ºi hrãpãreþi la bunu’ altuia.

Recte a mea, ca „apropitar”. ªi dã-i ºi luptã ºi iar luptã… ca românu’ imparþial cu bunu’ altuia. Ia-l în braþe, ia-l în posesie, ia-l frecat, ca sã vezi avantajele ºi dezavantajele altuia. Cãci bunu’ Dumnezeu te-a blagoslovit pe nepusã masã cu un bun de lungã folosinþã. Iar tu, mulþumeºti sau te faci cã plouã, cã d’aia nu mai plouã, cã mulþi nesimþiþi se fac cã plouã.

ªi uite aºa rãmânem noi aºtia cu bunurile neudate ºi cu femeile în pãcat. Pãcatul lor cu muierile noastre. Doamne, vezi-i, iartã-i ºi nebãrbãteºte-i pe cei ce râvnesc ºi profitã de bunuþul altuia. Uite-mã pe mine, fãrã pic de demnitate, fãrã nerv ºi fãrã, adicã lipsã garantatã de onoare pierdutã prin cine ºtie ce paturi naftalinoase ºi sordide. Terfelitã cu un maþe-fripte, un coate-goale, un individ fãrã scrupule, fãrã verticalitate ºi fãrã muiere pe bãtãtura lui.

Poate doar efemer cu o zeamã reîncãlzitã de poftele-i habotnice care se bucurã ca un hrãpãreþ de trandafirul nepãtat din curtea unui gospodar aºa precum m-am hãrnicit sã-mi cresc odorul ºi bunuþa mea hranã de suflet, minte ºi literaturã.

Cãci ea e poemul epic al sufletului meu dãltuit într-o frumoasã zi de primãvarã cu un tril de poezii gravate în armonii stelare. O poezie veºnicã pentru degetele mele, amprente cu rouã pe trupu-i de ancorã ca o efigie de lãcrimioare ºi flori carnale de primãvarã.

Ah, pãdure tânãrã, ah, poezie nescrisã, ah, cuvinte pierdute prin sânii pãdure…Vã chem cu zbor frânt de clopoþei, cu zeamã de ºtevie, cu mãmãligã visând a toamnã bogatã la al chefului logodnã ciufulitã de bondari beþi, de aroma ciobitã a mutãlãului pãgân în lanul personal de trifoi ºchioapãt de incluziunea strãinã.

Am rãmas cu durerea amarã, cu buza umflatã ºi cu umbrela proþap în mânã ca un semn de întrebare. Ce mã fac, ce mã fac fãrã punctul ei, de sprijin ? Sãrac, plâns, ºchioapãt ca limba rusã în câmpia andaluzã.

Marin Rusu, Coþofenii din Faþã, Dolj

emailul rãspunde: Nea limba rusã, coþohârla de muiere-ta, a rãmas repetentã la a rusã. D’aia ia meditaþii bilingve.

Comentarii cititori
sus

Rodica Mixich

 

Parfum

 

mixich2Aveam un câine pe care îl chema Ursu, cred cã era ciobãnesc, mare, alb, lãþos, noaptea era lãsat liber prin curte, iar ziua ºi-o petrecea pe lanþ. Ursu anunþa apropierea pericolului iminent, acela cã un strãin era la poartã, iar la poartã erau bãieþii care veneau cu „stropitul”. La vârsta aceea doar prezenþa lor ne dãdea ameþeli ºi frãmântãri de neînþeles. Parcã am fi dorit sã fugim, dar ºi sã ramânem.

Obiceiul stropitului cu parfum a fetelor, a doua zi dupã Paºte, în Ardeal, ar avea origini sãseºti, iar prin maghiari l-au preluat ºi transilvãnenii. Neapãrat în costum închis la culoare, cu cãmaºã albã ºi cravatã, pieptãnaþi cu grijã, cu o sticlã de parfum de o cât mai bunã calitate în buzunar, bãrbaþii ardeleni purced pe la case la stropitul fetelor ºi al nevestelor altora mai pe searã. Bãieþii îi urmeazã cu hotãrâre aparentã ºi o sticlã de parfum în formã de maºinuþã, cu un miros abrupt ca ºi gesturile lor. Cãmaºa este tot albã, doar cã pantalonii lungi, la dungã, sunt susþinuþi de hosenträger, niºte bretele elastice care îi împiedicã sã cadã de pe proprietar. Trãiesc prima experienþã de solidaritate masculinã ºi, totodatã, de iniþiere spre ceea ce înseamnã sã „fii bãrbat”. Fetele aºteaptã. Pãrinþii privesc. Dimineaþa este a copiilor ºi tinerilor, seara aparþine adulþilor, iar noaptea, chefurilor, dansului ºi glumelor din belºugul miresmelor de parfum revãrsate în ritmul muzicii.

Pentru fete, dimineaþa din a doua zi de Paºti, este o combinaþie de eveniment, care este gata sã se producã ºi cãruia trebuie sã-i faci faþã orice s-ar întâmpla, ºi leºin.

Îmi beam cafeaua cu lapte cu mâna tremurândã ºi incomodã din cauza elasticului de la bluza cu mâneci bufante, apretatã în exces. Picioarele îmi pãreau mai subþiri ca de obicei din cauza pantofilor negri de lac, iar bucla de pãr din vârful capului era caraghioasã. Nu era o sãrbãtoare, ci o frustrare, nu era un joc pentru noi copiii, ci o pedeapsã, iar glumele cu subînþeles ale adulþilor ne iritau la culme.

Ursu a început sã latre sã rupã lanþul. Pe masa din sufragerie, un platou cu prãjituri fãcute de buna, ouã roºii, sirop de zmeurã cu sifon, iar în mijloc... eu cu prietenul meu de joacã, mai puþin bãrbat, chiar înfrânt, roºii la faþã ºi transpiraþi. Îi aud, de undeva, de departe, vocea gâtuitã de emoþie:

Eu sunt micul grãdinar
cu sticluþa-n buzunar
ºi-am venit la dumneavoastrã
sã ud floarea din fereastrã.

Jumãtate de parfum din sticluþa maºinuþã mi se prelinge pe bucla de pãr. O zãresc pe mama, frumoasã, în rochie largã cu jupon, sprijinindu-ºi capul râzând pe umãrul tatei, în timp ce unchii mei o stropesc cu parfum pulverizat dintr-o sticlã elegantã. O boare de parfum ne învãluie pe toþi, dar aerul înmiresmat ºi elanul visãrilor romantice ale adulþilor ne fac mai triºti, de-a dreptul ursuzi, aºa cã ieºim în grãdinã. O tãcere grea se aºterne pentru cã umilinþa aceasta fermecatã este inexplicabilã pentru noi ºi aºteptãm cu nerãbdare sfârºitul ei. Nu dorim încã sã fim fete ºi bãieþi, cum ne împing pãrinþii sã fim, ci copii cu genunchi juliþi, pantaloni scurþi, rochiþe pãtate cu dude, pãr despletit, liberi ºi puri.

mixich1Este foarte greu sã surprinzi momentul transformãrii viitorului în prezent, pentru cã el se transformã prea busc în trecut. Împlinirea unei fetiþe în adolescentã are, la propriu, ceva din misterul înfloririi. Se întâmplã ca primãvara, când paºii ne poartã pe strãzi ºtiute sau neºtiute, absenþi sau prezenþi, sã simþim un parfum suav, abia perceptibil, de floare. Simþurile se suspecteazã de incertitudine, iar mintea de iluzii, ca într-un final primele sã fie lovite de forþa miresmei ºi obligate sã sesizeze prezenþa. Mirajul copilãriei coboarã cortina ºi apar umbre vineþii sub ochii încã de copil.

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey