•  Liviu Antonesei
•  Ion Buzera
•  Simona Cratel
•  ªtefan Doru Dãncuº
•  Ion Mircioagã
•  Felix Nicolau
•  Veronica D. Niculescu
•  Maria Pilchin
•  Constantin M. Popa
•  Irina Wolf


sus

 

 

Inerția

Comentarii cititori
sus

Liviu Antonesei

 

„Lupta cu inerția” între da și nu, între nu și da,
pînã ajungi la și/ și...

 

Pãi, bine, frate, cînd mi se fãcuse și mie rușine cã n-am rãspuns la anchetele tale, mereu interesante de altfel, dar timpul meu e adesea drãmuit, ce-mi faci? Pentru revenire, mã gîndisem cã va veni o temã mai ușoarã, mai de vacanțã, cã a cam început cumva și pentru mine. Și cînd colo…?! Cînd acolo, ce? Mã trezesc cu una din cele mai dificile teme din cîte mi-ar fi putut trece prin cap! Cã așa sunt temele astea, sã le spun dialectice, deși mai degrabã în sensul kierkegaardian al termenului, nu scapi cu da, nu te salvezi nici cu nu… O iei apostolește și sfîrșești într-un și/ și, care poate rezolva totul sau, din contrã, poate sã lase totul nerezolvat. Iatã, bietul Labiș, un talent nativ uriaș, s-a luat dupã îndemnul epocii și s-a pus pe o luptã așa de crîncenã cu inerția pînã cînd lupta l-a doborît! De unde o lãsase mai moale cu lupta și-l prinsese din urmã inerția cea bunã riscînd sã-l transforme în mare poet. Asta nu se putea, ieșea din rîndurile colegilor de proletkult, pîngãrea cauza, ieșea din rînd. Unii colegi, mulți de altfel, au rãmas așa de lipiți de lupta asta cã nu le-a trecut nicicînd, nici mãcar pe vremea micii liberalizãri, nici dupã eliberarea de acum 25 și oleacã de ani, multora nici post mortem ca sã spun așa, dar nici vreun vers notabil n-au produs. Ceea ce nu i-a împiedicat sã-și ridice statui în timpul vieții, ca Everac și Sãraru, sau sã dea nume de școli dupã obștescul sfîrșit, cum i s-a întîmplat lui Pãunescu! Dar acela mãcar fusese poet pînã la Fîntîna somnambulã. Bun, poți rata talentul și fãrã parti pris ideologic. Lui Ioan Alexandru, poet expresionist extraordinar pînã la Vãmile pustiei, i-a castrat talentul întîlnirea abruptã cu abisul culturii, cãzînd rãpus simultan de Pindar și Cartea Sfîntã, bașca o întîlnire cu magul Heidegger! De unde se vede cã nu e bine sã te apuci de culturã în floarea vieții, trebuie s-o iei mai devreme. Lupta cu inerția pare bunã pînã cînd rãmîi inerțial în ea!

Pe de altã parte, e limpede cã apar epoci, perioade etc în care se închid drumurile, în care pare cã se așeazã o secetã mortalã peste cîmpiile artelor - „seceta a ucis orice boare de vînt”, cum spunea poetul promis unui destin mare și prea iute frînt! Ca sã scapi de toți bodnãreștii și bolintinenii, trebuia sã iasã de undeva un Eminescu. Ca sã te lepezi de sãmãnãtorisme, trebuia un atac la baionetã al avangardiștilor și altul masiv al moderniștilor majori. Și asta s-a și petrecut, a fost o reacție puternicã, dar nu tabula rasa dupã modelul proletkultului, chiar dacã, la un moment dat, avangardiștii au început sã se adape la țîța lui Stalin. Mãcar apucaserã sã și producã opera valabile.

E și un mic paradox aici – toți artiștii revoluționari, artistic vorbind, sfîrșesc pînã la urmã în academii, tezele de doctorat ale altora, iar unii mai norocoși în negoțul cinstit cu arme!

Bun, ar merge cu și/ și... Dar cînd e un și și cînd celãlalt? Imposibil de rãspuns. E chestiune de talent și de instinct. Dacã înveți sã te folosești de amîndouã, de cele mai multe ori o sã știi. Dacã nu, înseamnã cã nici talentul, nici instinctul nu sînt atît de mari, atît de bune pe cît te iluzionai... 

 

Comentarii cititori
sus

Ion Buzera

 

        Despre inerția în scris: pe unii, foarte puțini, jurnalul îi avantajeazã, pe ceilalți îi terminã.

Comentarii cititori
sus

Simona Cratel

 

Tu doar încerci sã supravieþuieºti

 

Nu sunt motivatã sã scriu despre inerþie, sunt într-o fazã de lipsã de motivaþie, de apatie cumplitã. Apoi sufãr în ultima vreme de sindromul Tourette ºi dureazã pânã îmi trece. Dar aºa e, nu sunt un om pasional. Sunt un om rece ºi raþional. De aceea inerþia este ceva împotriva cãreia trebuie sã lupt în permanenþã, din lipsã de naivitate. Nu gãsesc nebunia aia în mine sã rãmân îndrãgostitã de ceva care nu meritã, ºi dacã rãmân totuºi, ucid acea iubire fãrã sã privesc înapoi. Sã gãsesc motive raþionale unor lucruri iraþionale. Adicã sã inventez. Orice poate fi inventat. Pasiunea pentru mine este din start o manie, ca în „uite-l ºi pe maniacul ãla, nu se lasã dracu o datã”, mai ales când pasiunea asta se întoarce împotriva sa. Ceva iraþional care doar patologic poate fi explicat. Are o genã ºuie. Nici dragostea când este iraþionalã nu o pot clasifica decât ca aparþinând bolilor psihice. Sã faci ceva auto-motivându-te la infinit mi se pare de casa de nebuni.

Inerþia are multe aspecte. Lipsa de motivaþie. Când ai o slujbã, te trezeºti dimineaþa, te duci printre oameni, te simþi folositor iar la sfârºitul lunii eºti plãtit. Este ceva pozitiv. Constructiv. Cu toate acestea, foarte mulþi sunt nemulþumiþi. Imagineazã-þi sã fii scriitor, sã munceºti pe gratis ºi sã nu iei nici mãcar un like, pentru cã ceea ce scrii tu este strãin, poate chiar perceput ca duºmãnos, sau deconstructiv. Pentru cã de fapt la urma urmei eºti un pirat ºi þi-ai asumat rolul acesta benevol. Un scriitor de niºã, care nu întruneºte gustul publicului, foarte puþini se pot identifica cu el ºi de obicei sunt alþi scriitori sau scriitori aspiranþi aºa cã nu te poþi aºtepta la solidaritate. Oricum nu eºti vedetã, lumea nu e sigurã cu tine dacã eºti de valoare sau nu, aºa cã le este fricã sã nu se facã de râs cu tine pe feisbuc. Întâi trebuie sã devii nume. Mai eºti ºi îngropat sub foarte mulþi scriitori cu mult mai buni ca tine din toatã lumea, cã trãim într-un sat, nu mai trãim într-o singurã þarã, valorile cu care ne identificãm sunt universale, sau mãcar tind. Scriitori cu condiþii mult mai bune, aºa cã ei mãcar sunt motivaþi sã evolueze, nu se sufocã, aºa cum faci tu, nu stau din cãdere în cãdere nervoasã, scriitori cu mult mai buni ºi privilegiaþi din întreaga lume. Tu doar încerci sã supravieþuieºti, de evoluþie nu se pune problema. Mai ales în era internetului ºi a feisbucului, unde toate iluziile îþi sunt repede spulberate în privinþa oamenilor. Imediat înþelegi realitatea.

Sunt o persoanã care se trezeºte dimineaþa ºi îºi traseazã singurã sarcinile pentru o zi, sunt o persoanã care tot timpul are nevoie sã facã ceva nou, sã înveþe ceva nou, o persoanã pe care statul pe loc o omoarã. Aºa cã atunci când am perioade în care nu sunt în stare sã mã auto-motivez, sã mã duc înainte, aºa cum sunt acum, le numesc  perioade de melancolie. Am astfel de melancolii teribile, iar atunci încerc sã mã scot prin diverse metode. Uneori extreme. Sunt o persoanã cãreia nu îi place apatia, are senzaþia cã îºi risipeºte viaþa, cã viaþa trece neconsumatã ºi e cel mai mare pãcat, pentru cã necrezând în viaþa de apoi, nu mã pãstrez pentru ea. Cred, ca Orwell, cã: The violation of the inner person is the greatest territorial crime of all. Inerþia înseamnã cã trec zilele una dupã alta fãrã rost, fãrã sã le fi folosit la maxim. Ca orice om, am nevoie de o sarcinã de îndeplinit în viaþã. Ce faci dacã þi-ai ales una tâmpitã? Care cere un efort intens, o îndârjire inumanã? Care te distruge. Scrisul a fost cea mai cretinã ocupaþie pe care am ales-o vreodatã. ªi ºtiam, citisem Keep the Aspidistra Flying a lui George Orwell, de citit pentru toþi scriitorii aspiranþi, o am în bibliotecã, o þin chiar în sufragerie printre cele câteva cãrþi puse acolo la loc de onoare. Nu s-a schimbat nimic de pe vremea aia pentru scriitori, poate doar s-a înrãutãþit. Cu feisbucul, le-a pierit orice urmã de speranþã.

Nu sunt om pasional, dar când aleg sã fac ceva, încerc sã fac cât de bine pot eu. Încerc sã evoluez ºi mã þin cu dinþii pânã când ating un nivel. Fac un efort. Dar rãmân obiectivã. Poate asta e problema. Nu mã pot îmbãta cu apã rece. Nu sunt în stare sã mã mint cu adevãrat. Am nevoie sã mã mintã altcineva. Iar când mã minte îi spun: Eºti un bou! Dar îmi spun, okay, boul acesta considerã aºa. Hai pentru el. Pasiune am pentru vinuri, când beau un pahar de vin bun este un eveniment mondial. Nu am cunoºtinþe despre vinuri cu adevãrat ºi nici acces la cine ºtie ce delicatese, dar recunosc un vin bun imediat, aºa, din nãscare, nu-mi trebuie cursuri. ªi nu existã cuvinte pentru momentul de iluminare pe care-l simt. Când beau un pahar de vin bun nu pot gândi sau simþi altceva decât gustul vinului, ca si cum altceva nu ar mai exista, cu supremã concentrare, ca pe un eveniment de viaþã ºi de moarte. Aº mai vorbi ºi despre alte pasiuni ale mele, care sunt cu adevãrat pasiuni ºi care îmi fac bine, dar nu am chef azi, sunt apaticã. Mi-a zis o prietenã cã eu sunt cooperativa munca în zadar. 

 

Comentarii cititori
sus

ªtefan Doru Dãncuº

 

Inerție? Inerție...

 

Unde începe ºi când ar trebui sã înceteze revolta omului? Cum s-ar putea repara incredibila greºealã a celui care, neputând face faþã responsabilitãþii de Dumnezeu, a cãutat salvarea în sclavie ºi a gãsit ºi instrumentul prin care sã o punã în practicã? Ca sã am perfectã dreptate în ceea ce voi spune aici ºi mai ales pentru ca acuzaþiile pe care le aduc omenirii sã fie perfect justificate ar trebui sã ofer ºi rezolvarea jalnicei prestaþii a societãþii de azi dar nu mã simt deloc dator sã lucrez la elaborarea unui nou cod de manifestare a tendinþelor umane. ªi chiar dacã aº face-o, cine îmi garanteazã cã „rezolvarea” mea n-ar produce, prin aplicarea ei, alte conflagraþii mondiale?

Desigur, deþin structura unei alte „rezolvãri”, altfel nu mi-aº permite sã arunc vorbe atât de grele cum sunt cele de aici. Ceea ce mã oripileazã este punerea în practicã: mereu se vor gãsi niºte descreieraþi charismatici cu pretenþii de salvatori ai speciei, doar cã mijloacele lor sunt limitate de conceptul conform cãruia, pentru a crea ceva nou, trebuie distrus ceva vechi.

În replicã, diverse personalitãþi ale momentului mã vor acuza de impertinenþã; din pãcate, nu mai e vreme pentru a mã adresa lumii cu respect: când ºtii cã mai ai de trãit doar câteva zile, nu-i cazul sã te comporþi cu mãnuºi, or eu tocmai asta vreau sã se înþeleagã. Ca o ultimã remarcã, îmi previn cititorii asupra faptului cã scrierea de faþã nu trebuie perceputã doar ca o sintezã de observaþii ci ºi ca depozitara unor soluþii viabile pentru nelãmuririle viitorului, deºi acestea sunt în totalã contradicþie cu „mersul lumii”. 

***

Ar fi absurd sã mã pretind nevinovat. Sute de legi vegheazã  sârguincioase asupra condiþiei mele de permanent infractor. Despre frumuseþea acestui statut au vorbit extaziaþi toþi marii gânditori ai lumii, aplaudând din inimã spontana graviditate a justiþiei omeneºti care a devenit un fel de punct culminant al civilizaþiei. Nu poþi face un pas fãrã a fi împroºcat cu noroiul unei legi, nu poþi bea o gurã de apã fãrã a fi sancþionat de nu ºtiu ce instituþie care distribuie apa, nu poþi lega douã cuvinte fãrã a fi tras la rãspundere pentru conotaþia lor care aduce atingere nu ºtiu cãror interese generale. Orice acþiune normalã comportã un risc pe care nu ºi-l mai asumã aproape nimeni. Puºcãriile sunt pline ochi de nevinovaþi dar asta nu mai scandalizeazã, faptul acesta nu mai produce panicã, nu mai atrage atenþia ºi nu mai este luat drept eveniment periculos pentru „libertatea” speciei umane. Nici convingeri normale nu mai existã, ne aflãm în plinã epocã a demolãrii umanitãþii, în plinã re-formare a individualitãþii ce trebuie cu orice preþ nivelatã. Din punct de vedere al producãtorilor lor, legile ar fi soluþiile rezonabile în ceea ce priveºte „bunul mers al societãþii”. Înainte? Înapoi? Nu mai conteazã ºi nu mai are nimeni chef sã-ºi punã problema asta.

Au fost stinse în faºã toate firavele rãzvrãtiri, „soluþiile” legiuitorilor au omogenizat totul, suntem spectatorii celui mai umilitor sãrut – cel al lui Iuda: sub pretextul protejãrii lui, omul este vândut zilnic pe tarabã. Admise de toate þãrile pãmântului, sclavia ºi traficul legal cu înºelãciunea au devenit o obiºnuinþã. Ar fi nimerit sã ne întrebãm cine este partenerul de afaceri al justiþiei. Pentru cã nimeni nu are curajul sã rãspundã, o voi face eu: diavolul. Cine a reuºit incredibila performanþã de a cumpãra judecãtorii ºi „fãcãtorii de legislaþii în vigoare”? ªi cu ce preþ? Nu mai e mult pânã când „sistemul” (o noþiune invizibilã) va îngenunchia definitiv omul, o expresie materialã, palpabilã, vie. Pe altarele hidoase ale „sistemului” arde zilnic jertfa incomozilor, bãgaþi la grãmadã în crematoriu, incineraþi pentru cã au avut naivitatea de-a crede cã vor fi judecaþi corect. 

 

Comentarii cititori
sus

Ion Mircioagã

 

Oblomov ºi Stolz

În anii ’80, într-o toamnã târzie, am trãit o experienþã fundamentalã – în sala rece a fostului cinematograf „Cotroceni”, am vãzut Câteva zile din viaþa lui Oblomov, în regia lui Nikita Mihalkov. Este unul dintre puþinele filme pe care, de câte ori am ocazia, le revãd – trãind noi ºi noi bucurii estetice, datorate jocului actoricesc, muzicii, imaginii etc.

Scenariul, bazat pe proza lui Goncearov, porneºte de la incapacitatea personajului principal de a acþiona. Preferã sã stea în pat, sã îºi aminteascã de zilele fericite ale copilãriei ºi sã pãlãvrãgeascã. ªi, dupã asemenea activitãþi, trebuie sã se odihneascã. Este într-o continuã stare de repaus, un cerc infernal al odihnei, cãci cu cât doarme mai mult, cu atât nevoia de somn e mai mare. Energia scade; impulsul necesar pentru o eventualã trecere la acþiune creºte.

Filmul pune faþã în faþã cu acest fel de inerþie un altul, cel al lui Stolz: Oblomov nu poate porni, Stolz nu se poate opri: face gimnasticã, participã la serate, se întâlneºte cu oficialitãþi, vine-pleacã într-un iureº ce nu e al vremii sale – mai degrabã anunþã Europa modernã.

O Europã în care în care trãim ºi noi, în care dorim sã ne integrãm, ale cãrei valori încercãm sã le înþelegem. O Europã a cãrei vitezã ne-a contaminat: cine mai are azi rãbdare ºi timp sã vadã Câteva zile din viaþa lui Oblomov? O Europã care funcþioneazã inerþial.

Câteva exemple.

Acum patru ani am primit de la ENEL – firma italianã care furnizeazã, în Bucureºti, energie electricã – o facturã de peste 5.000 de lei. Am contestat-o, am ajuns la judecãtor, am câºtigat procesul. Inclusiv la apel. Cu toate acestea, toate facturile care îmi vin menþioneazã cã am restanþa în chestiune. Mai mult: dacã plãtesc printr-un automat, ºi suma datoratã e de 148,59 lei, aparatul nu îmi dã rest la 150 de lei, iar ENEL nu îmi compenseazã factura urmãtoare, ci îmi scade din banii pe care instanþa a decis cã nu îi datorez. Kafka, nu? Ce e de fãcut? Sã mã las copleºit de oblomovism, sau sã acþionez? Am fãcut deja drumuri cãtre sediul din sectorul în care locuiesc. Fãrã rezultat. Rãmâne, iar, varianta procesului… Oare e singura?

Am o veriºoarã care s-a stabilit, de aproape 50 de ani, în America de Sud. Cam de prin ianuarie primeºte mailuri de la Telekom – firmã germanã de telefonie – prin care e anunþatã cã are de plãtit un abonament pentru un post fix de undeva din judeþul Ilfov. Cã se adunã dobânzi ºi cã îi vor fi blocate conturile dacã nu se achitã de datorie. O vreme a încercat sã rezolve încurcãtura rãspunzând mesajelor în chestiune. Nu a reuºit, aºa cã m-a rugat sã o ajut. Am fost la un sediu Telekom, am discutat cu o domniºoarã cazul – în zadar. Tenacitatea teutonicã e sorã geamãnã cu apatia lui Oblomov.

Sã povestesc ºi despre aventurile pe care le-am avut cu firma franþuzeascã Distrigaz Sud? Intru într-un fel de inerþie, a naraþiunii, dar inerþie. E o perspectivã ce mã sperie. Aº vrea sã nu fiu parte a acestui automat care, ca orice maºinãrie care se autoalimenteazã, nu poate duce decât în situaþii absurde. Încerc sã nu fiu parte a zgomotului tot mai violent ce încearcã sã acopere tot mai dramaticul deficit de substanþã al vremurilor noastre.

Nu vreau sã mã îmbolnãvesc de oblomovism, dar îmi doresc sã gust din plãcerile oferite de contemplaþie, sã mã bucur de luxul de a medita… Mã simt mai apropiat de Oblomov decât de Stolz. E un handicap. Îl prefer, dacã alternativa e agitaþia fãrã sens.

 

Comentarii cititori
sus

Felix Nicolau

 

Câte nu se pot rezolva cu inerþia!

 

Inerþia este ultimul rãsuflu al unei energii care a rãposat. Ea înseamnã miºcare pe orizontala axei sintagmatice. Nu profunzimea paradigmaticã, aºadar, ci multitasking ºi superficialitate oportunistã, cam cum se pune problema la membrii Generaþiei Z. Am fãcut ceva „din inerþie”, zicem noi, oarecum vinovaþi. Dar asta înseamnã cã, odatã, am avut vitezã, am fost dinamici. Bine ar fi ca ex-energia din care a mai rãmas doar inerþia sã fie una generatã de interioritatea noastrã, nu una indusã din exterior, o propagandã pentru oi.

ªi gata, m-a lãsat ºi inerþia. Din Generaþia Y am alunecat în Generaþia Z.

 

Comentarii cititori
sus

Veronica D. Niculescu

 

La capãtul unei cãrți, când tot înainte e tot înapoi

 

Cel mai frumos soi de inerție – când ajungi la capãtul unei cãrți, și orice ai face, orice n-ai face, pentru o vreme continui sã fii tot în poveste. Te plimbi pe strãzi dar te rotești tot acolo, te uiți în asfalt și nu vezi decât tot ce e în poveste, ar fi nevoie de o forțã exterioarã din sens invers ca sã te oprești, sã te întorci aici, unde sunt facturi, unde sunt cãrți de tradus, unde sunt știri, carduri, plase și vorbe, unde sunt vecini și poate prieteni, însã nimic exterior nu se-aude, nu mișcã, nu cântã pentru încã o vreme, doar povestea, povestea. Și-atunci rescrii, ãsta e singurul mers înainte posibil: înapoi, tot înapoi în poveste, aleargã și dupã ce totul pare c-a stat. Cel mai dulce soi de inerție.

Sunt îndrãgostitã pânã peste urechi de cartea la care rescriu, fericire se numește clipa prelungã când refac un singur paragraf într-o dimineațã și parcã uit sã respir, și el se zvârcolește, și el se încovoaie, și el se întinde animalier și-mi cântã din detalii, și uneori îmi vine sã plâng de fericire, când simt cã paragraful e gata, abia acum este cu adevãrat viu, e liber, se desparte de mine. Deschid ușa tremurând și nu înțeleg aproape nimic din ceea ce-i dincoace. De asta nu ne putem opri, și tot de asta nu conteazã aproape deloc publicarea. Magia, plãcerea, acel ceva dãtãtor de beție și cruntã dependențã pe care îl cãutãm iar și iar se aflã numai acolo, în asemenea clipe de fericire esteticã, purã, puternicã. Și spaima, mereu, cã nimic niciodatã n-ar putea lega între ele asemenea puncte teribile, cât sã ne dea un întreg.

Tot înapoi, tot înapoi. 

 

Comentarii cititori
sus

Maria Pilchin

 

Inerþia creativã ºi fuga de speed raliu

  

Iniþial mã gândeam sã scriu despre acea imobilitate, acea osificare care vine cu timpul, cu statutul într-o lume gerontrocraticã, în care „bãtrânul adunãrii” este respectat nu pentru cã propune sau face ceva ieºit din comun acum, în prezent, ci pentru cã odatã, de mult, poate chiar în tinereþea sa a dat dovadã de nu mai ºtiu ce performanþã ºi datoritã acesteia poartã astãzi laurii respectului. Aceºti „bãtrâni” sunt peste tot unde omul face ceva. Mã gândesc cã s-ar putea sã fiu ºi eu cândva o „bãtrânã”. Un lucru este cert: infantilizarea tinerilor este prezentã în lumea noastrã ºi este una deloc productivã, una care stopeazã progresul.

Dar ca un avocat al diavolului, am abandonat aceastã idee spartanã de a sãri în capul celor în etate ºi mi-am îndreptat privirea spre „alergãtorii” tineri, care zic cã se luptã cu inerþia, cu spiritul static. Acest perpetuum mobile al societãþilor noastre îl gãseºti peste tot: în asociaþii de creaþie, în proiecte de tot felul, în politicã etc. Cred cã ºi eu fac parte din aceastã masã alergãtoare! Fugim, ne grãbim, mereu alergãm. Ideile noastre, pe care le calificãm drept progresiste, ne propulseazã, ne trezesc dimineþile cu idei noi ºi noi deziderate.

ªi vine ziua când te împiedici ºi cazi, când începi a-þi contesta ideile sau ritmurile sau maniera realizãrii acestora. Este ziua când râzi la cuvintele eficienþã ºi rezultativitate (cãci acestea caracterizeazã maºinile, iar tu încã mai frecventezi specia umanã). Te opreºti din acest speed raliu ºi înþelegi cã multe din acelea pentru care ai alergat sunt absurde, utopice sau ridicole. Te simþi manipulat, utilizat, afectat ºi frustrat. Devii inert, apatic, lipsit de receptivitate pentru orice concurenþã, nici banii nu este neapãrat sã te mai tenteze. ªi atunci eºti liber. Liber de „ºocul viitorului”, dacã ar fi sã citãm din Toffler, liber sã alegi, cãci libertatea nu este nimic altceva decât posibilitatea selecþiei, iar alergând nu prea reuºeai sã alegi, adicã libertatea îþi cam lipsea, aveai doar goana ºi senzaþia cã eºti liber...

Or, inerþia este ºi o stare a detaºãrii, a ruperii de vanitate, de orgolii, de concurenþa falsã a egourilor. Inerþia este ºi o formã a liniºtii, a tãcerii, pe care înveþi sã þi-o induci cu timpul. Inerþia este ºi acea stare a înþeleptului care a învãþat despre lume ºi despre sine, uitând de mult despre gâlceava cu lumea...

Mã gândesc ºi la inerþia sculpturilor, la dialectica înmãrmuririi lor... Dar este deja o altã temã... 

 

Comentarii cititori
sus

Constantin M. Popa

 

Lupta cu inerția

 

Ar fi vremea sã-ți schimbãm viziunea
despre cuplurile celebre.
De la „Adam și Eva”, „Daphnis și Chloe”, „Orfeu
și Euridice”, „Tristan și Isolda”, „Romeo și Julieta”,
ca sã ne limitãm la titluri faimoase,
nu ai mai inventat nimic interesant.
Crezi cã vei putea trãi
tot restul literaturii
numai cu atât?

În lumea de azi trebuie sã fii democratic,
ce naiba! Sã admiți diversitatea de orice fel!
Încearcã, nu fi timid!
„Ismail și Turnavitu”, Pâlnia și Stamate”
Ei da, se admite. Promiți, urmuzianule!
Și acum, altceva, mai exotic, mai latino!
„Candida Erendria și nesãbuita sa bunicã”
Te apropii, te apropii! Dai și calificative!
Bravo, perversule!

Ai obosit? Ți s-a fãcut foame?
„Gargantua și Pantagruel”
Mda... Numai cã termenul de garanție
va expira în curând.
Ce-ai spune de, îți propun,
„Osabuco și Hasmațuki”?
E ceva proaspãt și
în același registru culinar.
De ce te enervezi? Vrei medicamente?
Iatã un „Tanakan și Betaserc”!
Ce zici de aceastã rezonanțã epopeicã?

Înțelege cã trebuie sã-ți schimbãm viziunea.
Trebuie sã-ți însușești gesticulația
alternativei!
Am intrat deja în transmodernism!
Încearcã singur, fii creativ

? 

Ne dezamãgești. Treci la masa de scris
și stinge lumina!

Rãsfoind ceața, dintre paranteze oculte
rãsãri ironicã luna. „Ficțiune și infanterie” 

 

Comentarii cititori
sus

Irina Wolf

 

Varã. Vacanțã. Vise. Viațã

 

Varã. Cãldurã mare. Caniculã. Corpul vlãguit a intrat demult într-o stare de repaus. Orice mișcare, oricât de micã, înseamnã un efort deosebit. Pe douã „bețe“ aproape țepene și puțin flexibile, corpul greoi se deplaseazã ca un robot spre birou. Lipsa aerului condiționat amorțește și mai mult simțurile. Organismul uman are nevoie de un stimulent de energie. Câteva picãturi de apã rece redau pentru puține clipe prospețime brațelor, gâtului, feței.

În aceastã aparentã stare de imobilitate, ochii par a fi partea cea mai neobositã a „mecanismului“ sufocat de cãldurã. Privirea înregistreazã orice amãnunt: natura aflatã la apogeul sãu, în multiplele ei nuanțe de verde, care încântã privirea și umple sufletul de bucurie, apusurile de soare, ce oferã, searã de searã, un regal inegalabil. Mânat de astfel de „impulsuri“, și creierul refuzã sã intre în repaus. Mintea lucreazã la maxim, elaboreazã planuri de a repune în lucru proiecte amânate, se lanseazã în vise dornice de înfãptuit. Și cãlãtoriile spre tãrâmuri îndepãrtate prind contur. Corpul se mișcã cu ușurințã peste mãri și țãri.

Trezirea este frumoasã. Cãci vacanța bate la ușã. Va mai trece ceva timp pânã ce proiectele vor fi duse la bun sfârșit. Însã cãlãtoria mentalã a fost împrospãtoare. Câteva dintre ideile acestui „brainstorming“ sunt puse în grabã pe hârtie. Iar apoi, o parte din imaginar se transformã cu repeziciune în real. Bagajele sunt fãcute în grabã. Corpul se mișcã cu vioiciune la gândul cã, numai dupã câteva ore, se va rãcori fie în apele mãrii, fie în mijlocul pãdurii. Inerția? O stare de idei benefice.

 

Comentarii cititori
sus
Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey