•  Sorin Delaskela


sus

Sorin Delaskela

 

A fi marginal mi s-a pãrut o savoare

 

Ce înseamnã scrisul pentru tine?

Iniþial voiam sã dau un rãspuns „profund”, ramificat ºi pretenþios. Sã-l invoc, de exemplu, pe Eugen Ionescu: „... scriu  din deprindere, dintr-un obicei prost, dintr-un viciu contractat în copilãrie… trebuie sã-mi petrec timpul cu ceva pânã la moarte, ca s-o uit ºi ca sã nu mã plictisesc de tot”. ªi, apropo de Eugen Ionescu ºi de vertijul plictiselii, voiam sã aduc în discuþie ºi o imagine din Jurnal esenþial, unde Monica Lovinescu povesteºte: „Eram în salon la ei, Eugen sta în fotoliu înconjurat de propriile lui cãrþi ºi pãrea mai mult absent decât atent la ce se vorbea în jurul lui. Era probabil la puþinã vreme înainte sã moarã. A spus la un moment dat „mã plictisesc”. Parcã toatã bãtrâneþea lumii era inclusã în aceastã frazã minimalã, nu mai lungã decât un suspin”. Mã gândeam la un astfel de rãspuns, existenþialist, greoi, întunecat. La ideea cã dincolo de orice rãmâne aceastã umilitoare împietrire a propriei tale ființe în fața neantului.  Poate cã scrisul te face sã uiți puțin de perspectiva personalã a absenței. Te plictiseºti atunci când nu-þi mai exprimi lumea, când lumea nu se mai desface în imagini ºi cuvinte. Plictiseala ca antecamerã a propriei destrãmãri. Atâta timp cât eºti cronicar al propriilor senzaþii, vorba lui E.M.C., lumea întreaga se leagã, capãtã un anume sens chiar în clipa cãutãrii unui sens. Expresia oferã o cursivitate lucrurilor, sau iluzia ei necesarã, mângâietoare.

Scrisul nu e probabil nimic. Doar un miraj. Unul cu care te obiºnuieºti sã trãieºti deºi îi poþi palpa strãlucitorul neant cu precizie. Dar am renunþat la un astfel de rãspuns. Pe cine ar interesa rãspunsul meu care e mai degrabã o formã controlatã de bâlbâialã? Mã gândesc la ce-i spunea C. Noica lui E.M.C. într-o scrisoare: „te îmbrãþiºez, cãci nici tu nu ºtii”. Habar nu am de ce scriu. De cele mai multe ori nici nu scriu. Fac lucruri obiºnuite, ,,normale”. Scrisul, prin lentila aceasta a lucrurilor obiºnuite, pare abnorm, ieºit din firesc, consecinþã stranie a unei existenþe cât se poate de banale. Uneori am senzaþia cã aplecarea aceasta a scrisului mã ajutã sã ajung undeva, cã taie o cale spre luminiº. Scriu ca sã înþeleg mai bine, cu mai multã acuitate, calea. Dumnezeu ºtie, ce e cu scrisul ãsta.

Se spune despre jurnal, ca și despre publicisticã – genuri pe care le-ai abordat - cã ar fi cãi ușoare, semn de forțã fiind sã scrii un roman. A avea o mare literaturã înseamnã a avea o prozã, zicea cineva. Cum vezi lucrurile?

Diarismul e un joc second. Deși sunt și cazuri în care jurnalul e opera. Pepys, de exemplu. Sau Radu Petrescu. Matei Iliescu, marea lui creație de care era îndrãgostit și preocupat, dar care, ºtim, e sub nivelul de receptare al Jurnalelor. Un roman mai degrabã ignorat. Radu Petrescu a suferit enorm din acest motiv. Chiar ºi Livius Ciocârlie, de ce nu? Dacã gândim în termeni de forþã, da, probabil cã aºa stau lucrurile – un roman puternic. Eu însã gândesc în termeni de intensitate ºi fragmentarism. Un poem, o frânturã de jurnal, o propoziþie filosoficã, o rugãciune, o imagine – înseamnã uneori totul. Dacã ai o mizã la nivelul culturii teoria asta a mea nu ține. Aici trebuie sã gândeºti în termeni de forþã ºi întindere, lucru cert. Dar a fi diletant, cum sunt eu, iatã cã-þi oferã, dincolo de libertate, ºansa unei priviri mult mai relaxate asupra acestor lucruri. 

Ce cauți în jurnalele altora?

Nu caut ceva anume. Pur și simplu lectura lor îmi place, mã revigoreazã. O bunã definire a condiþiei jurnalului ne oferã Gabriel Liiceanu: „Ei bine, jurnalul face direct ceea ce restul literaturii face printr-o galerie de mãºti. Cititorul nu mai este chemat acum sã intre în rezonanþã cu personaje, ci unicul lui sistem de referinþã, unicul lui interlocutor este autorul jurnalului, care este ºi unic personaj. Rezultã de aici cã vieþile lor coincid? Rãspunsul este: da, în posibilul lor.” (Uºa interzisã). În tinereþe priveam cu deferenþã literatura. Mi se pãrea obscurã. Doar filosofia era în mãsurã sã taie o cale spre luminiº, sã prindã lumea într-o definiþie clarã ºi sigurã. Literatura, hm, ceva nelãmurit ºi situat jos, impur, situat dincoace de marile întrebãri ºi rãspunsuri. Am ajuns la literaturã, atât cât am ajuns, prin intermediul jurnalului, citind. Rezonanþa e maximã ºi educativã.  

Marele roman are, de regulã și mari dimensiuni, zicea Llosa. Subscrii?

Marele roman are, mereu, mari dimensiuni de seducție. Extinderea domeniului luptei, de exemplu, e o carte de mici dimensiuni, dar asta nu înseamnã nimic. Și Cosmopolis e subțiricã. ªi Pulp sau Factotum. Nici Platforma sau Sufocare nu aº zice cã-s de mari dimensiuni. Nici Pãdurea norvegianã. Cred cã intensitatea conteazã. E adevãrat însã cã romanele de mari dimensiuni au un farmec aparte. Îi recitesc cu mare plãcere acum  pe Richard Ford ºi John Updike. Pe Richard Ford, cu Cronicarul sportiv ºi Ziua independenþei (doar atât a apãrut la noi pânã acum) îl recomand oricui. E un scriitor desãvârºit. Unul dintre cei mari.

Cum ai caracteriza momentul actual al literaturii române?

Nu urmãresc cu prea mare atenþie fenomenul. Nici nu ºtiu dacã-l mai poþi urmãri cu adevãrat. Vechile instituþii ºi cadre sunt în amorþire. Sã fii critic literar azi mi se pare destul de dificil, cãci nu prea mai poþi avea o privire de ansamblu, perfectã, integratoare. Nici ca scriitor nu e simplu. La ce sã te raportezi? La Facebook? La revistele de culturã, atât cât mai sunt? La blogosferã? Seducerea cititorului sau a criticii de specialitate? Librãria online sau clasicã? Premii literare sau like-uri? Cel mai sãnãtos lucru pe care îl poþi face e sã te retragi din „fructul faptelor”.

Ce îi lipsește? Ce nu-i lipsește?

Nu ºtiu ce sã rãspund. Aici doar un bun teoretician ar putea clarifica situaþia. Pe mine, ca sã-l parafrazez pe L.C., sã nu contaþi. Nu vãd ecuaþia de ansamblu, arhitectura momentului. Doar, ici colo, pãrþi ale edificiului ºi tumultul aferent construcþiei. Tot ceea ce mã intereseazã e la nivelul fragmentaritãþii. Tot ceea ce mã intereseazã se subordoneazã teoriei paradisului recompus. Pentru mine e prea târziu pentru marile bãtãlii. Le-am ratat sau am stat, leneº ºi inconsistent, pe margine. A fi marginal mi s-a pãrut o savoare ºi un fel de eroism invers. Poate cã m-am înºelat, dar acum e prea târziu. Trebuie sã trãiesc pânã la capãt în numele acestei resemnãri ºi în speranþa cã voi atinge, cândva, o anume înþelepciune. În absenþa revelaþiei, miza fundamentalã e blândeþea înþelepciunii.         

Un avantaj al zilelor noastre? Un neajuns?

Nu ºtiu ce sã rãspund. Efortul de a gândi asupra lumii, de a încerca sã-i recuperezi coerenþa ºi sensul, mi se pare inutil. Sfârºeºti în plictisealã, în dezamãgire. Am ales sã pun în paranteze. Mi se pare mai liniºtitor aºa.

 

Interviu de Cornel Mihai Ungureanu

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey