sus

 

 

 

Singurãtatea

 

 

Comentarii cititori
sus

Cornel Mihai Ungureanu

 

 

Cu singurãtãțile la Tradem

 

tradem, praavaliaCasa de Culturã „Traian Demetrescu” a gãzduit pe 3 noiembrie 2015 o întâlnire din cadrul proiectului „Prãvãlia culturalã îți dã rendez-vous la Tradem!”. Tema dezbãtutã în Salonul Medieval al instituției a fost „Singurãtatea”. Și pentru cã întâlnirea avea loc în cadrul Sãptãmânii Tradem, chiar în ziua în care se împlineau 149 de ani de la nașterea poetului Traian Demetrescu, iar singurãtatea era și una dintre temele sale preferate, am început prin a citi pasaje la temã din creația sa, în special din jurnalul sãu intitulat Intim.

A fost prima datã când am stat în cerc, aºa cum îmi sugerase Marius, dar unii dintre participanþi au preferat tot locurile mai ferite de luminã, cele din spate, în ciuda îndemnurilor doamnei Stela: “Domniºoarele, sunteþi tinere, frumoase, staþi la vedere!”.Mi-am început rolul de moderator vorbind despre câteva forme ale singurãtãții pe care le știu cel mai bine.

Prima dintre ele: singurãtatea pe care o ºtiu de mic. Dupã ce pãrinþii ºi fraþii mei au plecat la Craiova, când nu împlinisem doi ani, am rãmas la Alexandria, în grija bunicii. “De ce fraþii mei stãteau cu pãrinþii ºi eu cu bunica?” a fost o întrebare cãreia nu-i gãseam rãspuns, iar mai târziu, mai ales în clasele primare ºi gimnaziale, în primele zile de ºcoalã, în special dupã lunga vacanþã de varã, simþeam o singurãtate intensã. Ei plecaserã, iar eu mã plimbam singur ºi trist prin curtea imensã în care pânã atunci ne jucasem împreunã.

pravalia, trademUn alt fel de singurãtate am trãit când eram împreunã cu fraþii mei: dacã vreunul dintre ei avea o bubã sau nu se simþea bine, eu eram empatic, stãteam pe lângã el, îl întrebam dacã-l doare, dacã pot sã-l ajut. Dacã îmi era mie rãu, ei râdeau de mine. ªi continuau sã se joace.

Am povestit apoi cum am locuit cu bunica, pânã la 5 ani, atunci ni s-a alãturat ºi tanti Dida, sora mamei, întoarsã din Banat, dupã ce rãmãsese vãduvã. Când eram în clasa a VII-a, bunica a murit ºi, dupã ce am rãmas cu tanti Dida, am cunoscut o altã singurãtate, a libertãþii i-aº spune, a excesului de libertate. Ea pleca la 6 dimineaþa, era ºefa unui atelier de croitorie, termina serviciul la ora 22, iar eu eram singur ºi liber toatã ziua. Mergeam la ºcoalã, desigur, în rest însã îmi fãceam propriul program, dacã îi pot zice aºa, pentru cã era complet dezordonat, fãrã ore fixe de masã, de lecþii, de nimic.

În liceu, a fost o singurãtate tristã, cu mai multe fuioare: singurãtatea ca aspiraþie spre doi, singurãtatea în urma lipsei de îndrãznealã - gândul cã e greu sã te înþeleagã celãlalt în termenii tãi ºi atunci, nu mai bine renunþi? - , singurãtatea ca lipsã de adecvare - Alexandria era un oraº care nu avea prea multe de oferit. Citeam mult, chiar ºi la ore, recitam în gând din Eminescu în plimbãrile mele pe strãzile oraºului.

O altã formã de singurãtate: când eºti bolnav ºi departe de ceilalþi. Boala poate fi ºi un moment când þi se acordã mai multã atenþie decât în mod obiºnuit (þi-ai rupt piciorul, toþi vin sã te vadã), dar existã ºi suferinþe la care ceilalþi nu pot ajunge (când lucrurile sunt foarte adânci în tine). Apoi, singurãtatea post-eºec, izolarea socialã - când pici un examen de admitere, pe care toþi colegii tãi îl iau, de exemplu, ºi te fereºti sã-i întâlneºti. Când nu gãseºti un loc de muncã ºi nici un alt drum ºi eºti tot timpul neliniºtit, mãcinat, nemulþumit, inadaptat.

Existã ºi singurãtatea ca spaþiu protejat, singurãtatea “cât confort!”, cum îi zic eu. Când eºti singur ºi împãcat.

pravalia, trademDar ºi singurãtatea când eºti pãrãsit, când eºti înºelat. Am avut o prietenã care nu suporta sã fie singurã, trebuia sã fie într-o relaþie. ªi ajungea mereu în cercul vicios: nu-ºi putea pãrãsi partenerul ºi sã îºi asume o perioadã de singurãtate pânã gãsea pe altcineva. Îl pãrãsea doar dupã ce întâlnea pe cineva care i se pãrea mai bun pentru ea. Din teama de singurãtate, inevitabil trãda.
Singurãtatea celui pãrãsit poate fi indignatã, revoltatã: “Cum a îndrãznit sã plece?” Dar este, în acelaºi timp ºi o singurãtate a celui care te pãrãseºte, ºi el e singur de tine. Te pierde.
- Diferenþa e cã el alege, iar tu nu, a spus cineva. Poate Lorena.

O altã singurãtate: râsul celor din camera de alãturi. Acolo sunt oameni apropiaþi ºi tu eºti supãrat cu ei, dar ei râd ºi nu le pasã cã tu eºti singur.
ªi o alta, cu multe variante, într-un film franþuzesc, pe jumãtate documentar, adus cândva la televiziune ºi prezentat de Florin Iaru, despre oameni care aleseserã celibatul – ºi îºi spuneau poveºtile, de ce au ales sã fie singuri.

Apoi, singurãtatea celor bãtrâni.O ºtiu de la tanti Dida, care m-a crescut, ºi care a rãmas singurã în casa bãtrâneascã de la Alexandria. Am povestit ºi în cartea de teatru o scenã, inspiratã de ea ºi intitulatã “Cutia cu ouã”. Întotdeauna plecam de la tanti Dida încãrcat cu bagaje, iar drumul pânã la garã era un chin, mergeam pe jos, niciodatã nu am luat taxiul în Alexandria. Ajungeam la garã epuizat ºi trebuia sã stau ºi la coadã sã iau bilet, dar nu despre asta e vorba. Aveam un consemn, o înþelegere tacitã: când plecam, ea mã conducea pânã la poartã ºi aºtepta acolo sã ajung la colþul strãzii urmãtoare. Acolo mã opream, lãsam bagajul jos, ºi îi fãceam un semn cu mâna, iar ea îmi rãspundea, fluturând la rândul ei mâna dreaptã deasupra capului. Abia apoi dispãream dupã colþ. În ultimii ani, nu mã mai vedea, eram doar o patã, care se oprea ºi se miºca puþin, înainte de a da colþul, iar eu mã gândeam când plecam, de fiecare datã în ultimii ani, cã poate e ultima datã când o vãd. Dupã semnul acesta de rãmas bun, se întorcea la singurãtatea ei de bãtrânã singurã. Ei bine, într-o astfel de zi, dupã ce plecasem, ajunsã în casã a gãsit în pat o cutie cu ouã pe care uitase sã mi-o punã în bagaj. Nu ar mai fi avut timp sã meargã la garã, dar mai existã o haltã, Alexandria Sud, trenul opreºte ºi acolo, “la PECO”, nimeni nu zice Alexandria Sud. A pornit repede, cu gândul cã mã va zãri la o fereastrã a trenului ºi-mi va da cutia. Când mai avea însã 50-100 de metri, l-a vãzut plecând. Atunci, disperatã, s-a gândit sã ia un taxi pânã la Roºiori de Vede (30 de kilometri) sã îmi aducã acolo cutia. ªi cât de necaz i-a fost cã, plecatã în grabã, nu luase niciun ban!
Mã gândeam la ea de câte ori era vreme urâtã, de câte ori ploua sau ningea. “Ce-o face tanti Dida?”. Locuia în casa veche, bãtrânescã, mã temeam sã nu se surpe pereþii, sã nu cadã acoperiºul, mã întrebam dacã are lemne tãiate. A murit singurã. Au gãsit-o într-o dimineaþã. Doi-trei ani dupã aceea, când ningea, când ploua, mã trezeam întrebându-mã: “Ce-o face tanti Dida?”. Gândul se ducea, din inerþie, cãtre ea, ºi abia dupã câteva clipe îmi dãdeam seama cã îngrijorarea mea nu mai are obiect, pentru cã ea murise.

E o poveste lungã ºi aceea despre singurãtatea în cuplu, nu o dezvolt. Am sã vorbesc însã despre singurãtatea foarte intensã pe care am simþit-o dupã ce am ieºit cu douã bune prietene de la un film care mã impresionase. Ele reveniserã în lumea realã, iar eu nu puteam ieºi din poveste, încercam sã zic ceva despre ºi ele nu rezonau, se înþelegeau însã foarte bine între ele. Asta ar fi singurãtatea în faþa unei emoþii la care celãlalt nu participã.

Apoi le-am dat cuvântul celor prezenþi, abia aºteptând sã vãd ce singurãþi ºtiu ei, ce voi afla nou, ce cred ei despre singurãtate. Reiau câteva dintre idei, poate nu neapãrat în ordine ºi cu siguranþã nu reproduse întocmai, ci aºa cum le-am perceput/reþinut.

Lorena a vorbit despre moarte, ca forma supremã de singurãtate. Despre suferinþã: “În suferinþa fizicã eºti absolut singur”, despre credinþã ca antidot pentru singurãtate – dacã eºti credincios, nu eºti singur, tot timpul eºti ocrotit. Despre singurãtate ca imposibilitate de a comunica, dar ºi despre dorinþa de a te însingura. Despre singurãtatea creatorului, a alergãtorului de cursã lungã – pentru a-ºi pregãti performanþa e nevoie de o singurãtate autoimpusã. Despre dimensiunea patologicã – singurãtatea ca boalã.

pravalia, trademMãdãlina a citit dintr-o povestire cuprinsã în volumul “Marile bucurii ºi marile tristeþi”, de Augustin Cupºa. Niociodatã nu e prea târziu sã combaþi singurãtatea dacã îþi vine o întâmplare în ajutor, a fost una dintre concluzii. Tot ea a vorbit ºi despre autonomia fiinþei care presupune singurãtate, despre singurãtatea bunã ºi dorinþa de a avea spaþiul tãu, de a face ceva ce-þi place, despre singurãtatea pe care þi-o aduce pierderea unor oameni semnificativi, celãlalt-important pe care deodatã nu-l mai vezi, nu-i mai vezi concreteþea ca fiinþã, el e doar în mintea ta ºi atât. “E o lipsã. Lipsa asta m-a fãcut sã mã simt singurã în sensul debusolãrii, al pierderii unor sensuri pe care le gãsisem graþie acelor oameni. M-am simþit privatã de lucrurile alea smulse din mine. Singurãtatea mea e ca urmare a unei pierderi, lipsa unui celãlalt semnificativ”; “Sigur cã, fiinþial, e ºi singurãtatea aceea: de unde venim,încotro ne ducem, ce e cu noi, singurãtate care copleºeºte”; “Am descoperit târziu pãrþile bune ale singurãtãþii, aveam voluptatea suferinþei”.
Lia a zis de singurãtate, dar nu în urma unei pierderi, ci una datã de a tânji dupã. Sã ºtii cã nu vei fi niciodatã lângã cineva, un dor dupã ceva ce n-ai cunoscut ºi care þi-ar fi umplut fiinþa.

Leliana a împãrþit singurãtatea în douã feluri: cea pe care o primeºti fãrã sã-þi doreºti ºi cea pe care o cauþi. A fãcut distincþia între a fi singur ºi a te simþi singur, a vorbit despre autoizolare, mania persecuþiei, izolarea de colectiv. “Aºteptam ca lumea sã vinã la mine, sã mã bage în seamã, dar eu eram cea care ridicam un zid”. A adus în discuþie singurãtatea în doi ºi lipsa de comunicare, greu de suportat, ca ºi gândul cã acela care ar trebui sã te scape de singurãtate te respinge. “La 90 de ani mi-aº asuma singurãtatea: sunt singurã, dar am trãit, am avut momentele mele. La 110 nu ºtiu ce aº mai avea de zis... sunt singura care are 110, poate”.

Mariana: Singurãtatea e alegere.
pravalia la trademLia a spus ºi ea cã singurãtatea e, câteodatã alegere. “De foarte multe ori, e ceva de care am nevoie. Nu-mi plac influenþele, nici bune, nici rele, încerc sã mã retrag undeva ºi sã pun în ordine senzaþii, reacþii, gânduri”. A vorbit ºi despre tragedia care tocmai avusese loc în clubul Colectiv, iar Mãdãlina a completat, despre singurãtatea victimelor, internate, care nu puteau avea contact, din motive medicale, cu aparþinãtorii, a amintit despre singurãtatea când eºti suferind ºi cei apropiaþi nu te pot atinge. Magda a intervenit ºi a vorbit despre un alt moment tragic, având drept protagonistã o elevã a dânsei, graficiana Alina Roºca, al cãrei atelier a luat foc. În urma arsurilor, Alina Roºca a murit, dupã un timp. Avea 27 de ani, era însãrcinatã, iar rudele ºi prietenii nu au putut sã o viziteze la spital pentru cã i-ar fi fãcut rãu. Magda a vorbit ºi despre singurãtatea pozitivã – creativã, a punctat cã poþi fi foarte fericit în singurãtate ºi cã singurãtatea în doi este cea mai tristã, dar ºi cã poþi sã-þi creezi o lume în care sã nu te simþi singur.

O doamnã, nu-i ºtiu numele, stãtea în spatele sãlii, a spus cã a interacþionat mult cu copiii ºi a vorbit despre singurãtatea copilului care se joacã, atras de jocul lui, ºi care nu se simte singur.
Anca: Asociez singurãtatea cu lipsa. O lipsã doritã sau o lipsã întâmplãtoare.
Stela: Singurãtatea poate fi voalatã? Învãluitã în mister?
Mãdãlina: Orice poate fi învãluit în mister.
Lorena: Poate fi ºi dubioasã.

Daniel a spus cã experimenteazã o singurãtate pozitivã la pescuit. Pentru altul pare trist, sã stai singur pe malul bãlþii, dar el se simte bine, chiar ºi atunci când nu prinde nimic. O singurãtate dezirabilã, în care cautã liniºtea, natura, se îndepãrteazã de oameni, de conversaþii, de casetofoanele lor cu muzicã. O singurãtate negativã: „când se terminã bateria”.

ªtefan: Fiecare dintre noi ºtie singurãtatea pentru cã a experimentat-o. Singurãtatea este un sentiment pe care îl dezvoltãm în raport cu o situaþie. Dacã ne simþim singuri, singurãtatea e un sentiment, o creaþie a noastrã. Singurãtatea vine de la simþire.

Ruben: Singurãtatea poate fi ºi prieten, poate fi ºi duºman. Cel mai bun prieten ºi cel mai rãu duºman. Singurãtatea poate fi ºi o simþire, cum spunea ªtefan, dar poate fi ºi o condiþie. Nu poþi sã spui cã un copil cãruia i-a murit mama doar simte cã e singur. E ºi o condiþie a lui, e ceva ce i se întâmplã.
„Singurãtatea are multe nuanþe. Eu, ca pictor, chiar dacã am mulþi prieteni ºi sunt înconjurat de foarte mulþi oameni – am o familie numeroasã, foarte mulþi veriºori, multe neamuri – aº putea zice cã nu sunt singur. Dar ca artist, cred cã sunt foarte singur, niciunul dintre prietenii mei, nici chiar unul dintre fraþii mei nu mã poate înþelege ºi nu poate fi cu mine în acea simþire. Ca ºi condiþie, ca om, nu sunt singur deloc: îi am aproape de mine. Dar existã oameni care creeazã ºi care, prin poezie, picturã etc îºi împart din singurãtatea lor ºi altora.
Mãdãlina: Da, dar le comunici doar unora. Codifici ceea ce exprimi.

Gabi îmi trimisese pe e-mail douã idei-direcþii de discuþie ºi l-am rugat sã le reia. Una era: metaforele singurãtãþii. “Singur-cuc”, de exemplu, sau “singur-lunã”, inventatã de un poet al cãrui nume nu ºi-l amintea ºi pe care Lorena l-a presupus a fi Geo Dumitrescu.
„Pentru mine, singurãtatea este atunci când nimeni nu poate face nimic pentru tine. ªi asta e independent de câte persoane sunt în jur sau de contextul în care eºti. Dacã nu te poate ajuta nimeni cu nimic, eºti singur. Asta e definiþia mea ºi e valabilã pentru mine.
ªi, legat de ce ai povestit despre singurãtatea din copilãrie, când eram mic eram singurul din sat care n-avea fraþi sau surori. Am scris o povestire despre asta, în limba englezã, în care spuneam cum, la 4-5 ani, am încercat sã omor barza. Am întrebat de ce nu am fraþi ºi mi s-a spus cã barza aduce copiii ºi atunci am început sã exersez foarte mult cu arcul ºi sãgeþile, dar ºi sã pregãtesc întreaga operaþiune, pentru cã se spunea cã dacã îi faci ceva berzei, ea trece ºi-þi lasã un cãrbune aprins pe acoperiº ºi-þi ia casa foc. Atunci am discutat cu alþi copii, cum sã facem sã nu ºtie barza cine a lovit-o ºi dacã totuºi ar afla ºi ar arunca un cãrbune aprins, sã nu afle pãrinþii cine e vinovatul. S-au fãcut multe pregãtiri acolo, au durat pânã când au trecut tancurile pe drum ºi au început sã adune rezerviºtii în curtea ºcolii. Era în august 1968, aveam 6 ani, când s-a încheiat campania mea împotriva berzei. Atunci am început sã mã pregãtesc pentru ruºi”, a povestit Gabi.

Alex a vorbit despre  percepþia, destul de personalã, a singurãtãþii – în tot ce þine de creativitate, dinamicã de cuplu, boalã - nici cei care suferã de aceeaºi boalã nu au aceeaºi percepþie ca ºi tine, nu poþi trece în punctul de vedere al celuilalt, ca în Being John Malkovich, unde se propunea terapia pentru singurãtate, dar ºi pentru alte patologii de relaþionare, constând în a fi, timp de 15 minute, în mintea lui John Malkovich. Sã vezi lumea la persoana I, din mintea lui. Alex a punctat, zâmbind, partea universalã a singurãtãþii: moartea. În rest, unicitate.

Un alt particpant la întâlnire, din pãcate nu îi ºtiu numele: “Din punct de vedere subiectiv, sentimentul de singurãtate are în opoziþie sentimentul de apartenenþã, pe care majoritatea încercãm sã-l avem ºi când nu simþim cã aparþinem aceleiaºi situaþii, conjuncturi etc. Obiectiv, singurãtatea poate fi o condiþie, cum spunea Ruben, independentã de raportarea noastrã, dar cred cã, de multe ori cãutãm aceastã singurãtate obiectivã pentru a ne pune ordine în gânduri – poate cã mulþi au un astfel de ritual. Când merg, singur, mã pot preocupa de gândurile mele. ªi când am de parcurs un drum mai lung cu maºina, îmi place ideea de a fi singur, pentru a face astfel de exerciþii intelectuale, în timp ce conduc. Unul dintre demersurile pe care mulþi dintre noi ni le propunem este sã ne înfrângem teama de singurãtate, iar moartea este starea supremã de singurãtate ºi ne îndreptãm toþi într-acolo. Poate asta ar trebui sã încercãm, ºtiind cã atunci vom fi doar noi cu fiinþa noastrã: sã ne construim pentru acel moment”.
- Aºa sã facem, atunci!, am zis ºi am încheiat întâlnirea.
Pe drumul spre casã mi-am amintit cã am uitat sã citesc mai multe lucruri pe care mi le scosesem la temã, între care versurile lui Franz, traduse de Cosmin:  „O sticlã de cola conþine/ atâta singurãtate, cum/ numai un pictor poate/ înþelege”.

(Alte variante de singurãtate primite la tejghea: aici)

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey