•  Silvia Cãpitanu
•  Rodica Mixich


sus

Silvia Cãpitanu - marketer ºi travel blogger
www.myseashore.com

 

 

Craiova mea

 

craiovaVeselã ºi plinã de viaþã, primitoare ºi exuberantã precum sufletul de oltean, Craiova te aºteaptã cu parcuri verzi rãsunând a copii fericiþi, cu aerul de altãdatã al centrului vechi, mândru de înfãþiºarea sa nouã, cu ziduri de culoarea mierii si flori roºii la fiecare colþ de fereastrã, cu iz de cafea proaspãtã ºi vin fiert de sãrbãtori, cu oameni veseli ºi inimoºi care iubesc arta ºi viaþa. Mãrturisesc fãrã pãrtinire cã meritã cu prisosinþã sã îi dedicaþi aceeaºi atenþie ca ºi Sibiului sau Braºovului, cã vã va încânta ºi odihni din plin mintea, sufletul ºi privirea un sfârºit de sãptãmânã în Craiova. Iatã câteva recomandãri ºi locuri demne de vizitat:

1. Vã invit la o plimbare la pas prin centrul vechi, în liniºtea dimineþilor de sâmbãtã sau duminicã, trecând întâi pragul librãriei micuþe, unde miroase atât de bine a cãrþi, apoi o cafea aburindã la una dintre terasele zgomotoase, care chiar te fac sã crezi cã eºti plecat în cãlãtorie într-un orãºel din Occident.

2. Parcul Nicolae Romanescu, cel mai mare parc natural din estul Europei, cu aleile sale umbrite de arbori seculari, cu pajiști imense de verdeațã îmbãtându-vã privirea, cu lacul plin de nuferi ºi lebede, cu podul suspendat care trece peste albastrul lacului pânã la porțile Castelului Fermecat. Proiectul acestui loc de o frumuseþe rarã, realizat de arhitectul Edouard Refont, a câștigat medalia de aur la Expoziția Internaționalã de la Paris, în anul 1900.

3. O plimbare în centrul orașului, pornind de la clãdirile Primãriei ºi Prefecturii, adevãrate bijuterii arhitecturale, trecând prin pãrculeþul English Park, o altã oazã de verdeațã, spre esplanada Teatrului Naþional „Marin Sorescu” sau Piaþa William Shakespeare, cãtre Universitatea din Craiova, o altã clãdire impresionantã construitã în anul 1850, în stil neoclasic.

4. Palatul Jean Mihail, astãzi Muzeul de Artã al Craiovei, un adevãrat palat fastuos, a cãrui înfãțișare, atât interioarã cât ºi exterioarã, poartã amprenta somptuozitãþii ºi luxului, în acord cu nota averii impresionante a proprietarului, Dinu Mihail, vestit latifundiar ºi om politic al vremurilor. Devenit Muzeul  de Artã al Craiovei în 1954, acesta gãzduieºte lucrãri ale lui Brâncuºi, Theodor Aman, Grigorescu, Tonitza, ªtefan Luchian, Corneliu Baba, precum ºi lucrãri ce poartã semnãtura reprezentanților școlilor flamandã, olandezã, francezã ºi italianã.

5. Casa Bãniei, cea mai veche construcție civilã din Craiova, ridicatã cu șase veacuri în urmã de cãtre boierii Craioveºti ºi reclãditã în anul 1699 de cãtre Constantin Brâncoveanu. De-a lungul celor șase veacuri, zidurile sale au îndurat incendii, au ascuns poveºti de dragoste, au servit drept reºedinþã a banilor Craiovei, tribunal, scoalã, seminar, iar astãzi funcþioneazã ca muzeu, Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei, gãzduind colecþii de ceramicã, lemn, covoare, icoane.

6. Sã vã rãtãciți pe strãzi ºi sã admirați nenumãratele case boiereºti ale Craiovei, frumoase ºi tãcute urme ale trecutului: Casa Universitarilor, Casa Gheorghe Bibescu, Casa Memorialã Elena Farago, Casa Glogoveanu, Palatul Vorvoreanu.

7. Un rãgaz pentru a trece pragul nenumãratelor biserici din Craiova: Catedrala Mitropolitanã, despre a cãrei zidire se crede cã dateazã de peste zece veacuri, construitã în stil bizantin, Biserica Madona Dudu, al cãrei nume este legat de o legendã ce spune cã într-un dud din livada pe locul cãreia a fost ridicatã a fost gãsitã icoana Maicii Domnului, Biserica Mântuleasa, Biserica SfinþiiApostoli, Biserica Sfântul Ilie, Biserica Sfântul Spiridon, Biserica Sfânta Treime ªtirbei.

8. O plimbare prin Grãdina Botanicã, un alt colþ verde al Craiovei, întinsã pe 9 hectare de vegetaþie: flori, plante ornamentale, arbori, pepinierã, rosarium, îmbinate într-o armonie aproape perfectã, ca într-o poveste pe care o strãbați pe alei pietruite, pe sub umbra înalta a copacilor, în mireasma multitudinii de flori ºi în jocul copiilor rãsfãțați de soare, verdeațã ºi clipocitul apei.

9. Cãlãtorului îi stã bine cu drumul, dar ºi cu o masã gustoasã ºi un rãgaz de povestit la un pahar de vin. În Craiova se mãnâncã ºi se petrece bine, iar atmosfera te îmbie pe mãsurã: cu specific românesc, grecesc, italian, irlandez, spaniol, vã așteaptã primitoare cu arome savuroase, în aerul proaspãt al serilor de varã sau iarna la cãldurã, în iz de vin fiert cu scorțișoarã. E frumoasã, e veselã, e pãtimașã,  e primitoare, e romanticã, îi plac cãrþile ºi arta, îi plac culorile ºi copiii, gãtește bine ºi nu te lasã sã o uiþi, asta este Craiova mea.

 

Comentarii cititori
sus

Rodica Mixich

 

 

Okonomiyaki

 

Pe culoar stãpânește o liniște nefireascã unui cãmin studențesc. Scanez cartela camerei pentru ieșire și mã trezesc în stradã, pe trotuar. Sunt în Bloomsbury cel dominat de British Museum și University of London, de viața boemã a grupului cu același nume de artiști, designeri și scriitori, de figura lui Charles Dickens și a personajelor sale cenușii și triste. Plouã mãrunt. Majoritatea clãdirilor din zonã sunt în stil georgian. Bric-alb, alb-bric rupt de lemnul verde-mușchi al vreunui pub din secolul al XVIII-lea, cu firma scrisã specific vremii. La primele ore ale dimineții strãzile sunt pustii, câte o siluetã neagrã cu burka, apoi alta cu pãlãrie neagrã și pantaloni mai scurți din care se zãresc ciorapii albi, un negru, un chinez vioi care se grãbește sã-și deschidã propriul restaurant.

Ciudat îmi pare cã, deși proprietarii și-au deschis prãvãliile, nici unul nu lustruiește vitrina cu zelul bavarezului și nici nu întâlnesc biciclete gemând sub greutatea coșurilor cu legume proaspete ca în Alsacia. Nu se aude nici ciripitul femeilor care-și cumpãrã la prima orã pâinea proaspãtã de la „boulangerie”. Era cât p’aci sã cred cã oamenii sunt triști, dar când împing ușa batantã a unui pub mã izbește în fațã o gãlãgie infernalã. Mesenii râd zgomotos, vorbesc tare și beau cinci feluri de bere pe lângã care sunt așezate farfurii late pline pânã la refuz de coaste fripte de porc cu cartofi și sosuri groase de toate felurile. Iarãși pãcãtuiesc facând comparație cu farfuriile francezilor, aproape goale, în care o frunzã delicatã și îmbârligatã artistic te obligã sã privești, înainte de a mânca. Nu am cultura pub-urilor. Înțeleg doar cã dacã dupã serviciu nu te duci pentru o orã cu colegii într-unul, nu este ceva în regulã cu tine. Cred cã acesta este motivul mulțimii lor.

Orele au înaintat și mirosurile de mâncare învãluie trecãtorul pânã îl fac prizonier, prizonierul mâncãrii thailandeze, chineze, coreene; cel mai bun „okonomiyaki” se face în acest colț de „street”.

Revin la istoria intelectual-boemã a cartierului și vizitez biblioteca universitãții. Un lift central, imensele rafturi cu cãrți vechi, Magna Charta în original, pagini cu note muzicale scrise de Bach însuși, biblia alexandrinã, cãrțile unice și multe, mã fac sã mã simt ca Mary Poppins.

Învãluitã de miresmele okonomiyaki-ului, mã îndrept spre biserica St. Martin in the fields, pentru un concert de Craciun. La ora 18:00 începe concertul, dar ușa bisericii este surprinzãtor de închisã. Alunec iarãși în pãcatul comparațiilor, de aceastã datã cu domurile și catedralele din Italia, pe care le vizitezi poate în speranța convertirii și în timpul liturghiei. Înconjur miratã biserica cu încrederea cã voi gãsi o micã intrare, peste care am dat într-un sfârșit, însã vechea sacristie prin care se pãtrunde în bisericã și la concert este un... pub, unde poți mânca cu o reducere de 10% dacã ai bilet la concert. De data aceasta nu mã las intimidatã și mã arunc în rândul format la mâncare, zâmbesc în stânga și dreapta, îmi vine sã vorbesc tare dar nu am cu cine așa cã îmi iau un pahar de vin roșu, iar un englez amabil îmi face loc la masa lui. Mã simt așa de bine cã negrul care pãzește intrarea în bisericã îmi pare foarte la locul lui. Cu 15 minute înainte de începerea concertului se deschid ușile bisericii. Cu ani în urmã, la un concert, de data aceasta la Nantes, lângã mine o doamnã în vârstã, cãruntã, ușor machiatã, cu un elegant pardesiu, împrãștia în jur o boare de parfum franțuzesc sublim, încât și azi leg acel miros de muzica pe care am ascultat-o. Începe concertul, de altfel frumos interpretat, urmat de aplauze moderate și așezate, iar lumea pãrãsește biserica.

În piața Trafalgar Square, bradul de Crãciun este iluminat discret și elegant, ca de fapt toate reclamele și panourile publicitare.

Comparația lasã loc unicitãții. Pãstrez uimirea în fața decenței de la reședința regalã din Balmoral ca și a faptului cã în Țara Galilor, galezii obișnuiți închiriazã camere și au pe lângã case propriile sere de legume din motive pecuniare, ca și robinetele de apã economice, iar sistemul de deschidere al ferestrelor mari nu a fost schimbat de vreo 200 de ani!

Sunt în Londra. Mulțumitã de obiectivitatea remarcilor mele, pãșesc în prima pinacotecã din lume conceputã ca „serviciu public”, unde vizitatorul are dreptul de a intra, iar accesul este gratuit. Nu gratuitatea mã încântã, ci atmosfera. National Gallery este o excepție printre marile muzee ale statului din Europa, foste colecții regale sau princiare, fiind conceputã de oameni de afaceri și colecționari pasionați. Urmare a culturii înaltei burghezii comerciale engleze, muzeul a achiziționat, de la început, capodopere. Un bogat negustor de la Lloyds, un pictor, reverendul William Holwell, ducele de Sutherland, criticul Eastlake, vând guvernului, doneazã sau achiziționeazã capodopere. În 1903 se inițiazã o adevãratã politicã de achiziții susținutã de stat, donatori anonimi susțin în continuare cumpãrãrile, iar un carton al lui Leonardo da Vinci este cumpãrat prin contribuție publicã. Taxele de succesiune pot fi plãtite cedând statului opere de artã.

Intru în National Gallery cu încredere în potențialul uman, iar când privesc, dupã ce am bãut un excelent ceai englezesc, cãlcâiul uluitor al lui „Venus în oglindã” de Velasquez, simt miros de bogãție și de citate din Van Loon: „...arta urmeazã întotdeauna coșul de cumpãrãturi...”.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey