•  Eugen Titu


sus

Eugen Titu

 

 

Actorul, când este pe scenã, aparține tuturor timpurilor

 

eugen tituCum este sã trãiești în condiția de actor pe durata unei vieți? Sau trãiești mai multe vieți, paralele, în aceastã condiție?

Cu foarte mulți ani în urmã, eram un tânãr de condiție modestã, dar foarte încãpãțânat, doream sã devin actor. Aceastã dorințã mi s-a împlinit (cam târziu) și am ales „calea regalã” drept rațiunea de a trãi, pentru cã aceastã obsesie, care m-a urmãrit toatã viața, mi-a conferit integritate și demnitate moralã, credința fațã de profesie, dar în același timp o viațã plinã de lipsuri și suferințã. Îmi place, iubesc aceastã viațã! Este o provocare ca pe durata unei vieți de actor sã reușești sã-ți construiești propria istorie, crezând și fãcându-i pe cei din salã sã creadã cã adevãrata viațã se compune din dragoste și lacrimi, satisfacție și lipsuri, suferințã și aplauze. Îmi place pentru cã aceastã viațã zâmbește odatã cu mine, iubește odatã cu mine, dar nu va muri odatã cu mine (sper).

De cele mai multe ori, oamenii ajung sã facã meserii în mod accidental, nu ca urmare a unei vocații sau a unui autentic impuls interior. Tu cum ai ajuns la actorie, ce te-a determinat sã vrei sã fii pe scenã?

Fiecare om trãiește o aventurã a sa, o aventurã a vieții sale. În fiecare zi ni se întâmplã lucruri care mai de care mai spectaculoase. Acestea ne forțeazã sã ne gândim cã toate lucrurile se întâmplã cu un scop. Când eram copil nu-mi amintesc sã fi fost ceva mai mult decât copil, naiv poate, aveam un „defect”. Fãceam foarte des otitã. Îmi amintesc o zi de „suferințã otiticã”, eram cu mama la spital, așteptam sã intrãm la medic. Mi-am ridicat capul din brațele mamei și am întrebat-o: „Mamã, ce este doctorul?” Ea a încercat sã îmi explice mai pe înțelesul meu, al unui copil de 5-6 ani: „Este… este un fel de actor, puiule. Ai sã vezi, când intrãm, o sã-ți spunã o poezie, poate o sã-ți cânte ceva…”. Atunci am întrebat-o: „Dar ce este un actor?” Iar rãspunsul mamei mele m-a urmãrit toatã viața: „Este ca un doctor, te face sã uiți de toate necazurile, te face sã râzi, sã plângi, sã fii cine vrei tu și când vrei tu!” Atunci am înțeles cã fascinația profesiei de actor este cã el, actorul, când este pe scenã, aparține tuturor timpurilor, cã poate fi rege sau cerșetor, tânãr sau bãtrân, dar, cu fiecare dischetã pentru demachiat aruncatã la coș, devine el, un oarecare, întors brusc la identitatea înscrisã în buletin, la facturile neplãtite, dar numai pânã a doua zi, când renaște în alt nume și alt destin și tot așa mereu, mereu… Îmi place! Pentru cã nu cred cã sunt un accident, nici un „doctor” foarte bun, dar cred cu tãrie cã pot deveni. Iubirea pentru aceastã profesie îmi dã aripi, ne dã aripi, dar fiecare actor, cred, trebuie sã știe sã zboare. Antoine de Saint-Exupéry spune în Micul Prinț: „Limpede nu poți sã vezi decât cu inima. Ochii nu pot sã pãtrundã în miezul lucrurilor”. Deci, cred cã nu putem gãsi fericirea fãrã a privi cu inima, dar nici fãrã a privi rațional, folosind doar ochii.

Care a fost primul rol la Teatrul National „Marin Sorescu” și cum vezi acel debut din perspectiva actualã?

Teatrul oferã modele de viațã, repere și critici valorice, pentru cã nu putem trãi oricât și mai ales nu putem trãi oricum ca artiști. Primul rol a fost Medvedev din Azilul de noapte, de Maxim Gorki, în regia lui Claudiu Goga. Jucam alãturi de mari actori ai Teatrului Național, Valler Dellakeza, Vali Mihali, Nicolae Poghirc. Nu am fost mulțumit de mine. Emoția cã sunt coleg cu asemenea actori, cã eu fac parte din colectivul unui teatru colosal, cã sunt ajutat de un colectiv tehnic impecabil, a pus stãpânire pe mine foarte rapid. Mi-a fost greu, credeam cã nu mã pot adapta, credeam cã actorul din mine nu este acel „doctor” al mamei mele. Așa cum spune Albert Camus în Caligula: „Mi-a fost greu sã gãsesc ceea ce voiam. Voiam luna, este singurul lucru pe care nu-l am…!” Aici, la Craiova, am gãsit „luna”, ea poartã numele colegilor mei de cabinã (îi iubesc mult!), de scenã, de emoție și singurãtate.

Care au fost maeștrii tãi într-ale teatrului și cât de mult au contat aceștia în devenirea ta ca actor profesionist?

În adolescențã, fugeam de acasã la garã, mã urcam în tren și mergeam la București sã vãd teatru. Era o nebunie a mea pe care atunci o fãceam, în funcție de buget, cam de douã ori pe lunã. Așa am reușit sã vãd de-aproape, sã vãd „pe viu” actori ca Octavian Cotescu, Gheorghe Dinicã, Toma Caragiu, Amza Pellea, cred cã pe toți marii actori ai adolescenței mele. Toma Caragiu a fost pentru mine abecedarul, cel care m-a ajutat, de la distanțã și atât cât l-am putut înþelege atunci, sã pun primele cãrãmizi ale viitoarei profesii, sã-mi regândesc ideea de actor, sã caut mai adânc în sufletul și în gândirea mea. M-a ajutat sã gândesc teatrul cu sufletul și, ce este mai important, sã fiu cât mai adevãrat, sincer, sã nu mint, sã nu mã mint. Apoi au venit alte personalitãți ale scenei românești (Anton Tauf, Sorana Coroamã-Stanca, Melania Ursu) care m-au ajutat sã-mi creez noul drum pe calea regalã a teatrului, „furând” de la fiecare câte ceva – ambiție, credințã, tenacitate, forțã. Momentul Craiova a avut un impact extraordinar asupra personalitãții mele. Aici am descoperit adevãratul „doctor”, renãscut cu o altã identitate profesionalã, cu un alt destin. Mulțumesc T.N.C.!

eugen tituCe roluri te definesc în carierã?

Primul rol serios, pe care l-am iubit foarte mult, a fost Alb Împãrat din Înșir-te mãrgãrite, a lui Victor Eftimiu, aveam 14 ani! Era începutul visului! Pasul urmãtor a fost Moliere, Doctor fãrã voie, urmat de Feretrofobul din Porunca a 7-a de Dario Fo cu care, din postura de actor amator, am cucerit publicul Teatrului de Comedie din București. Pampon a fost rolul care a determinat-o pe Sorana Coroamã-Stanca sã exclame la o repetiție: „Mile (așa îi plãcea sã îmi spunã), te iubesc! Ești un Toma Caragiu într-o altã dimensiune”. Dupã acest moment, într-un alt spectacol, regretatul Valentin Silvestru a spus: „Am vãzut peste 40 de montãri cu A douãsprezecea noapte, dar astã-searã am vãzut cel mai frumos bufon, îți mulțumesc D-le Titu.” Cuvinte frumoase! Încrederea în mine a început sã creascã, „doctorul” mamei mele începea sã prindã contur. Au urmat roluri frumoase, personaje care mi-au plãcut mult, dar am suferit din cauza unei ambiții prostești a tinereții mele (dar este o altã poveste), am suferit pentru rolurile pe care vârsta nu mi-a mai permis sã le realizez. Într-o searã, prin 2003, mi-am adus aminte de mama și de vorbele ei. Atunci am hotãrât sã vin la Craiova. Am venit, acum sunt aici, coleg cu cei mai minunați actori ai scenei românești. Da, da, nu zâmbi, sunt cei mai buni!

Spune-mi, dacã ai fi managerul unui teatru, indiferent cât ar fi el de impozant sau de mic, ce program ai implementa (scuze pentru „barbarism”!) pentru ca publicul sã fie atras în numãr mare? Detaliazã un ipotetic program al tãu.

Grea întrebare. Am sã încerc un rãspuns sincer. Am o viziune, aș putea spune, foarte modernã, a ceea ce înseamnã teatrul zilelor noastre. Dar, cu tot respectul pe care ți-l port, d-le Nicu, nu pot sã-ți dezvãlui nimic pe moment. Este secretul meu! Atunci când o sã fiu director am sã-ți ofer șansa de a fi secretar literar într-un teatru cu adevãrat european.

Dragã Eugen, ești și actor al Teatrului „Elvira Godeanu”, din Târgu-Jiu. Pentru publicul care știe mai puțin activitatea ta de acolo, ne poți face o sintezã a rolurilor jucate cu trupa târgujianã?

Venirea mea la Târgu-Jiu a coincis cu construirea celui mai tânãr teatru din țarã, un teatru foarte cochet și bine utilat. Aici am jucat foarte multe roluri din dramaturgia româneascã și universalã, de la Eugen Ionescu (Domnul Smith), la Caragiale (Chiriac). Pot sã enumãr câteva roluri mai elocvente pentru definirea mea ca actor: Crispin, din Interesul poartã fesul de Jacinto Benavente; Bufonul, din A douãsprezecea noapte de W. Shakespeare; Conul Leonida, din piesa cu același nume de I.L.Caragiale; Actorul, din Cântecul lebedei de A.P.Cehov;  Trahanache, din O scrisoare pierdutã de I.L.Caragiale; Simion, din Sinucigașul de Nikolai Erdman; Bufonul, din Ultimul împãrat de Valentin Nicolau; Doctorul, din Floare de cactus de Pierre Gradi; Bottom din Visul unei nopți de varã de Shakespeare; Richarddin Și miniștrii calcã strâmb de Ray Cooney… au fost mult mai multe, dar nu cantitatea conteazã! Atât pentru azi!

 

Interviu de Nicolae Coande

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey