•  Dumitru Ungureanu


sus

Dumitru Ungureanu

 

 

Colþul colecþionarului cusurgiu 

Barca

 

Prima datã când s-a întors de la Techirghiol, unde îºi tratase reumatismele cu celebrul nãmol, în vara lui 1963, Taica mi-a adus un avion de plastic, jucãrie pãstratã pânã azi. Vara urmãtoare m-a fericit cu o barcã, tot din materialul ajuns ulterior celebru, pe bazã de polimeri. I-am zis barcã, deoarece ãsta era termenul cunoscut nouã, locuitori de la câmpie care n-aveau nevoie de ambarcaþiuni sã treacã râul Neajlov. Dupã felul cum arãta, obiectul pãrea un soi de iolã sau velier cam rudimentar, lipsit de punte. Sã-i fi zis goeletã, nu se potrivea: un catarg ºi douã pânze! Dar, cui sã-i pese ce era? Nevoile copiilor – nu cele reale, ci aproximãrile fabricanþilor de jucãrii – sunt inexplicabile. Cum oare mã voi fi jucat cu acea barcã de culoare roºie, prevãzutã cu vele albe, aproximativ triunghiulare? Ocean mi-a fost ligheanul strãvechi, cu smalþul ciobit.Îl umpleam cu apascoasã din puþul sãpat în colþul curþii, accesibil de la drum trecãtorilor ºi vecinilor. Cumpãna lui scârþâia prelung când cineva umbla cu citura masivã, din lemn de salcâm, tãiatã ºi rindeluitã de nea Costicã Voinea, dulgherul satului, încheiatã în cercuri metalice de nea Niculae Ungureanu, zis Moga, fierarul cu minte de inginer ºi mânã de bijutier. ªtiu cã am practicat sportul nautic în lighean vreo zi sau douã, asistat de sorã-mea. Am renunþat când mai mica mea consangvinã s-a încãpãþânat sã-mi scufunde iahtul în pofida represaliilor cu chelfãnealã oferite cadou pentru repetatele atentate la integritatea flotei.

Nu ºtiu dacã trebuie sã fiu mândru cã am navigat cu ambarcaþiunea pe canalele de irigaþie croite din sapã ºi rariþã între lacrele ºi rãzoarele grãdinii de legume a CAP-ului, unde fratele lui tata, aprigul Tatoniþã, era brigadier. Fapt e cã acolo am exersat primele ºi singurele manevre de corãbier, profitând cu neobrãzare de lipsa oricãrei concurenþe pe apele scoase din râu pentru alte scopuri decât distracþia mea. Proprietarul de pânã la colectivizare al grãdinii, unul Þigãnilã, locuitor al satului vecin, Sârbi, ridicase un cât se poate de judicios ºi perfect echilibrat dig impunãtor de pãmânt, a cãrui funcþionalitate îi conferea îndreptãþite calitãþi de apeduct, dar i se spunea „ªanþul mare”! Avea creasta scobitã semirotund pe toatã lungimea ºi pe adânciturã curgea apa scoasã din Neajlov cu roata. Arhaicul utilaj era plasat sub un ghimpar imens, în punctul unde lãþimea, mâlul de pe fund, înþesat de scoici, ºi sãlciile cu crengi atârnate pe luciul verzui dãdeau râului aspect de baltã ºi numele de Gligoru. Utilizând principiul cãderii libere ºi line, lichidul ajungea aproape la un kilometru depãrtare, pânã la rãdãcina plantelor ce þipau în tãcere dupã udãturã. O adevãratã odisee pentru navigatorul incipient din mine! Taica îngãduia mãrinimos joaca mea numai în pauzele de þinut vaca pe lângã apeductul numit ªanþ, unde creºtea cea mai deasã ºi – desigur – gustoasã iarbã. De ce refuza deseori animalul, cu obstinaþie caracteristicã ierbivorelor domestice, sã pascã paºnic iarba ºi dãdea iama-n ardeiul, gogoºarii, varza ori morcovii de alãturi, habar n-am. Melicul ãsta îmi cãºuna, însã, o neagrã sclavie: aproape toatã vara eram agãþat de lanþul cãpãstrului mai abitir ca ancora de parâmã, supravegheat duios, cu bastonul, de Taica – expert în pufãitul lulelei la umbrã ºi-al discuþiilor cu lucrãtoarele pãmântului. 

Plimbatul bãrcii pe ºanþul de apã era o frumoasã recompensã pentru strãdaniile mele zootehnice, dar nemulþumirea de-atunci o resimt ºi azi: nu aveam spectatori! ªi, se ºtie, copilul e un artist a cãrui joacã prefigureazã (capod)opera de maturitate!... Or, eu aº fi vrut sã fiu vãzut cum conduc vaporul mãcar pe ªanþ, fiindcã pe vijelioasa Vãlcea, dupã dezgheþ, primãvara – sau dupã vreo sãptãmânã ploioasã, vara – nu îndrãzneam la vârsta primelor înfrângeri... 

Tãpºanul de la Vãlcea, din capãtul opus intrãrii în curtea ªcolii primare, spre stânga, ºi Poiana din spatele casei lui nea Ioniþã Bizdeche, deveneau – cam de prin martie, dupã ierni lungi cât era glaciarã – locurile preferate de joacã ale bãieþilor satului, copii sau flãcãi. Amatorii de performanþe nãuce (nicidecum nautice, diferenþa se mãsoarã în unitãþi insesizabile) organizau adevãrate întreceri de corãbii, construite din hârtie de toate felurile (de ziar, de caiet, de carte ruptã, hârtie albastrã de pus în geam, hârtie unsã din cutiile goale de marmeladã, hârtie ceratã de învelit lumânãri, hârtie de sac, foarte rarã în anii aceia, hârtie de scris scrisori, elegantã, rarã ºi scumpã, hârtie albã, velinã, de aºternut pe mese, la nuntã sau la pomanã, hârtie ºtampilatã, cum am vãzut odatã la Iulicã al lui Picã, ºterpelitã de la taicã-sãu etc.). Întrecerile copilãreºti le-aº putea numi regate, aveau aproape toate caracteristicile necesare, chiar ºi reclamã în mijloacele de informare cacovene, grupate în imprecise alianþe de fete spãimoase ºi babe fãrã preocupãri stresante. Fiind oblic, expus soarelui dis-de-dimineaþã, tãpºanul se usca rapid ºi cãpãta statut de porto-franco ºi tribunã oficialã, fãrã scaune sau fotolii privilegiate. Ne adunam toþi acolo ºi ne aºezam direct pe pãmântul încã reavãn, pricopsindu-ne cu ditamai plãcinta pe turul pantalonilor. Seva nãmoloasã infiltratã în þesãturã devenea, ineluctabil, sub acþiunea soarelui ºi a vânturilor de diferite provenienþe, un fel de crustã foarte interesantã pentru mamele noastre, obligate la ablaþiuni rituale administrate cu nuiaua de zarzãr, de alun, de corn sau de rãchitã, mai înainte ca pantalonii sã fie înlãturaþi de pe purtãtor, deseori chiar ºi dupã...

La tãpºan, noi, „ãia micii”, priveam la „ãi mari”, uimiþi de faptele ºi performanþele lor polisportive. Mi-amintesc, bunãoarã, pe Vasile al lui Moise, un blond ciolãnos care stabilea ºi depãºea recorduri la sãrit Vãlceaua, neobosit nici dupã ultima încercare. De fiecare datã când bãtea pragul, pãmântul se zguduia sub tãlpile lui, transmiþându-ne vibraþia ca un puseu de cutremur. Aterizat pe malul opus, fugea sã traverseze puntea din spatele grãdinii lui Bizdeche, revenea lângã noi ºi se avânta iar, ca un cangur. Mic ºi negricios, aproape ca un butoiaº de varzã acrã, Vicã al lui Gãzaru înjgheba un soi de balustradã peste turbioanele cafenii, dintr-o prãjinã de salcâm înfiptã ici într-un muºuroi, dincolo sprijinitã de-o salcie scorburoasã. Nimeni, cu excepþia lui, nu îndrãznea sã calce pe lemnul natural rotunjit, de cinci centimetri grosime. Încã îl vãd pe Vicã, desculþ, cu picioarele maronii, ale cãror degete apucau beldia la fel cum fac maimuþele, mergând fãrã oprire de câteva ori, încolo ºi încoace, râzând ºiret ºi nepãsãtor, etalând dinþii mici ºi rari, cu strungãreaþã prin care scuipa expert la distanþã... Miticã al lui Sticlã ne stârnea râsul când încerca sã imite saltul lui Vasile. Ori bãtaia nu era bunã, ori tendoanele nu-l propulsau suficient, el cãdea mereu în apã, vizavi, la o palmã de malul muºcat de vârtej. Acolo, clefãind opincile peste haturile noroioase –îmi pare cã ºi-acum alunecã, negri în pagina albã – stãteau doi dintre fraþii Niculaie, cei porecliþi Bertea ºi German, fonfãind blajini cã nu facem bine ce facem noi, ãºtia de dincoace...

barcaEu nu fãceam nimic, doar priveam întrecerea de bãrci ºi bãrcuþe meºterite de Lucheni, de Filache, de Puie, de Genu lui Friºcã, de toþi Ungurenii ºi Mocanii, parcã ºi de unul al lui Meleca, Oiþã. Sau mai degrabã de Gicã, fratele cel mic, mare pescar la viaþa lui, a cãrui seriozitate fusese rãsplãtitã de învãþãtorul Cristudor prin „ungerea” ca suplinitor la lecþie pentru noi, puºtii de clasa întâia (Gicã fiind într-a IV-a). Pentru nimic în lume nu m-aº fi afiºat la Vãlcea, în locul unde se câºtigau ori se pierdeau reputaþii, cu barca mea de plastic – mã fãceam de râsul curcilor ºi-al bibilicilor lui Nenecea!... Nici vãrul Ment nu era interesat de jucãrie, sã facem vreun schimb, ca de obicei, fiindcã – am revelaþia tocmai acum, la scrierea textului – era în mod evident o jucãrie!

Probabil de-aia am ºi pãstrat-o ani la rând. Nu mai reþin când s-a pierdut, dar în primul concediu petrecut în calitate de tatã, cu copiii pe litoral, la Mamaia, am cumpãrat jucãria din pozã. Pentru mine.

    

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey