•  Xenia Negrea


sus

Xenia Negrea

 

 

Libertate sau responsabilitate

 

Peter Gross, Întoarcerea în laboratorul românesc. Mass-media dupã 1989, ediþia a II-a, traducere din limba englezã de Anca-Maria Moldovan, Editura Nemira, Bucureºti, 2015

peter grossVrem nu vrem, ne convine au ba, suntem ce suntem ºi cum suntem (ca indivizi, dar ºi ca societate) ºi datoritã/ din cauza presei. Mihai ªora s-a exprimat mult mai tranºat, observând cã românii s-au transformat într-o masã de telespectatori în momentul în care a fost anunþatã la televiziune capturarea Ceauºeºtilor pe 23 decembrie (76). Iar aceastã masã de telespectatori a contemplat din conformismul canapelei (doar acesta este modelul promovat, nu?) ºirul de explozii (sau implozii) ale realitãþii româneºti postdecembriste. Când ºi când ne-am revoltat ºi ne-am ieºit din papuci ºi ne-am numit niþel „societate civilã”, semn cã funcþia catharcticã a presei era fãrã cusur. Dar câte dintre enervãrile populare au alte resorturi decât tensiunile narativizate mediatic?

Viaþa ca presa

Presa este mãduva democraþiei, ni se spune într-un rând. Iatã, deci, ce populaþie mediaticã suntem. Viaþa noastrã este atât de osmotic legatã de presã, încât pare imposibilã o privire criticã, analiticã, detaºatã. ªi am scris cuvântul-cheie absent în esenþã din orice discuþie despre presã. Pentru cã ne este imposibil sã ne detaºãm de presã, de realitatea, de tonul/-sul presei, de programarea mediaticã, aºa cum presei îi este imposibil sã se detaºeze de singurul resort pe care ºi-l mai recunoaºte, „supravieþuirea economicã” (211). 

Este foarte dificil sã vorbeºti despre presã. Pentru cã presa se supãrã. Ameninþã. ªantajeazã. Cãzutã ea însãºi în ispita puterii ºi a propriului orgoliu (cf. 171 º.cl.), presa de azi îºi clameazã libertatea de exprimare, fãrã a permite (interzicând) orice discuþie despre responsabilitate. Cred cã am descris aici unul dintre principalele câºtiguri ale reeditãrii cãrþii lui Peter Gross.

Studiul impresioneazã încã o datã prin claritatea perspectivei, prin precizia diagnozei, prin spiritul de sintezã. Cercetãtorul urmãreºte viaþa presei româneºti de la începuturile sale ºi pânã în prezent. Nu o datã am ameþit citind despre românismul istoric, nu o datã antropo-lecturile au fost sufocate de scepticism, de déjà-vu, déjà-lu, déjà-vécu. Este ºi situaþia istoriei presei.

Vedem, astfel, cum jurnalismul de azi – de care, iatã, depindem atât de mult – carã dupã sine o moºtenire geneticã toxicã. Pentru cã tot timpul jurnaliºtii au fost prinºi în lupte, tot timpul au fost sub presiunea cenzurii, tot timpul au fost constrânºi de subiectivism, de polemicã, de partizanat („Moºtenirea”).

Sentiment ºi rãzbunare

Comunismul nu a fãcut decât sã-i transforme pe jurnaliºti de-a dreptul în „funcþionari” (42), în aºa fel încât Peter Gross e îndreptãþit sã observe cã „Jurnalismul românesc a dispãrut complet ca profesie pe la sfârºitul anilor '70” (45). Din nimic, în 1989, aceºti funcþionari s-au trezit cã trebuie sã facã presã liberã – obiectivã – cu roluri, funcþii ºi efecte la nivel social. Trecerea de la nimic la tot nu s-a putut face. Doar pentru cã s-a tipãrit Adevãrul peste Scînteia sau pentru cã s-au imprimat role întregi din Letea cu titluri bombastice, doar pentru cã jurnaliºtii (TVR) au promis cã de azi nu mai mint ºi spun numai adevãrul nu a însemnat cã discursul a generat realitate. Poate cã, într-adevãr, discursul ar trebui sã fie despre realitate.

De fapt, renaºterea revoluþionarã mediaticã este rezumatã astfel:

„Presa a dat glas la ceea ce avea de înfruntat poporul român, dar nu a început sã contureze clar ceea ce ar fi trebuit ea sã fie. În acele prime zile ºi sãptãmâni de libertate, presa a folosit pânã la saturaþie cuvântul democraþie, însã fãrã sã ofere cititorilor ºi o definiþie clarã sau o descriere practicã a formei pe care ar trebui s-o îmbrace o astfel de democraþie ºi a rolului pe care ar trebui sã îl joace cetãþenii. Presa insista pe valoarea de libertate fãrã a menþiona responsabilitãþile care o însoþeau, iar jurnaliºtii ºi munca lor au fost exemple ale acestei libertãþi ºi ale lipsei de responsabilitate cu care au exercitat-o” (88).

Rãspunsul la problemele economice pe care le întâmpinã jurnalismul a fost instituþionalizarea sentimentelor personale. Cultivarea unui jurnalism de tip rãzbunare (178) în continuitatea atomizãrii mentalitãþii totalitare cu care se confruntã membrii societãþii româneºti ne determinã sã fim de acord cu Peter Gross când spune cã în primii ani dupã revoluþie „mass-media în general a oferit o lecþie de manipulare” (261). Mai mult, aceastã lecþie cronicizatã s-a transformat într-un sindrom, sindromul Antena 3, care afecteazã întreg peisajul mediatic românesc. Rezultatul? Este acesta: „Instituþiile de presã sunt mai degrabã instituþii politice ºi comerciale concurente sau hibride ale acestora decât instituþii sociale” (284), iar telespectatorii seduºi în 1989 sunt ºi mai confuzi, mai cinici (cf. 269).

Publicat pentru prima datã în 1996, studiul lui Peter Gross oferã o perspectivã ameþitoare. Chiar lectura cercetãtorului ºi completarea din 2015 nu fac decât sã sublinieze aceastã crizã care poate fi fatalã pentru democraþia româneascã, deci pentru noi. Exprimarea lui Peter Gross este fãrã echivoc:

„Aºadar mass-media din România constituie nu numai o instituþie politicã prin excelenþã (s.a.), ci ºi una coruptã ºi corupãtoare. Este o instituþie politicã coruptã nu numai din cauza legãturilor cu partidele politice ºi cu politicienii, ci ºi din cauza felului în care interacþioneazã cu ele proprietarii ºi elitele media, din cauza aºteptãrilor corupte ale tuturor care sunt parte din aceste relaþii ºi a felului în care aleg ei sã le foloseascã ºi a dorinþelor lor percepute ºi a puterilor dorite unii de la alþii ºi unii de la instituþiile celorlalþi” (310) 

Presa îºi refuzã adevãrata putere pe care ºi-o poate obþine prin edificarea unei culturi profesionale. Cele câteva semnãturi strãlucitoare, dar individuale, izolate nu par sã aibã putere de irizare suficientã în direcþia breslei.

P.S.

Dacã pânã aici, pot fi acuzatã cu argumente de fatalism, de aici se dã liber la patriotism local: un minus al lucrãrii – pe care internetul l-ar fi putut rezolva – este absenþa oricãrei referiri la presa craioveanã. Or, presa de aici (ºi audiovizualul ºi printul) a demonstrat mult, inclusiv sub aspectul succesului comercial, ca sã nu mai vorbim de complexe implicaþii ideologice, în aºa fel încât ar fi meritat atenþia profesorului ºi ar fi însemnat, fãrã îndoialã, un plus epistemologic.  

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey