•  Bogdan Popa
•  Andreea Tudor
•  Bogdan Þiþei


sus

 

 

Inhibiþiile

Comentarii cititori
sus

Bogdan Popa

 

 

"E de la dracu rușinea, trebuie sã o depãșești și sã-ți mãrturisești pãcatul."
Savatie Baștovoi în Rușinea dinaintea spovedaniei, pe www.crestinortodox.ro. El este un teolog frumos care scrie despre pãcat și mântuire. 

Inhibițiile de felul rușinii, Savatie Baștovoi are dreptate, sunt drãcești și foarte plãcute. Ele te aruncã într-un iad al plãcerii, unde ești înconjurat de draci, drãcoiace, și dracigenderqueer care te împing în fund cu sulițele lor. E rușinos sã fii atins acolo, în partea murdarã, nu? Sã simți cã te pãtrunde ceva adînc, ceva care îți face o plãcere nebunã. Sã simți cã ai mîncat mai mult decît trebuie, cã te-ai masturbat ca un monstru, cã vrei sã fuți vecina de la parter cu un aspirator. Și atunci, ca sã mai tai din plãcere, din intensitatea ei insuportabilã, te confesezi. Ahhh, da, domnule Baștovoi, da, e adevãrat, mã ajutã, mã simt murdarã, nu mai fac, e teribil, ce dorințe pãcãtoase! Dar când îți spun asta deja îți vâd pieptul muscolos, dragã domnule Baștovoi, plin de oase ascetice, tocite pe oțelul reprimãrii, te vãd cum te încordezi sã nu te scapi în mine, te vãd cu mintea plinã de dorințe de nemãrturisit pe care ai sã le articulezi delirant și rușinat fraților tãi de ascezã. Savatie, știu cã mã vezi bine. În iad, mã vezi cã mi-e cald, da, e cald tot timpul, vreau sã fac lucruri rele, vreau sã nu am haine, la ce îmi folosesc, mã culc cu toatã lumea, și rușinea mã împinge acolo.

Dar de ce fel de rușine vorbim aici? Ei bine, rușinea cea mai groaznicã, inhibiția cea mai teribilã, cea care e cu adevãrat drãceascã, e aia nemãrturisitã. E cea nedepãșitã. Suferința crește, crește, și am nevoie sã o opresc. Dacã o pun în cuvinte o fac mai puțin durã, e mai puțin ascuțitã în pântecele meu. Dar uite, nu vreau, nu, vreau sã o țin, sã nu îi dau drumul, nu mã lãsa sã mãrturisesc, o da, împinge-mã acum, aruncã-mã acolo unde nu vreau sã fiu.

Savatie Baștovoi și cu cei care ne îndeamnã sã ne facem coming out-ul, fie el al dorinței pentru murdãrie, bãrbați sau plãcinte, împãrtãșesc ceva în comun. Nu le place dorința nemãrturisitã, aia pe care nu poți sã o spui nimãnui, aia care te înfrigureazã, care te face sã îți deschizi telefonul la douã noaptea, cea care te pune pe drumuri și nu înțelegi unde mergi. Trebuie sã o vezi, sã spui dorința ta, altfel, ce? Devii nebun, homosexual reprimat, casnicã istericã, schizoid. Trebuie sã o depãșești, nu, rușinea. E o competiție liberalã aici cu un sentiment care nu trebuie sã te învingã, trebuie sã fii mai bun decât rușinea, ce ai face dacã ea, doamne ferește, te-ar depãși, cine e depãșit de rușine? Cine? Pãi îți spun eu, ãștia rãii, curvele bulangii, țiganii, aștia sunt depãșiți de rușine, nu mai au rușine, nu mai vor sã o mãrturiseascã. Rușinea le-a luat mințile, sau mai bine zis mințile lor sunt rușine, sunt în pãcat pînã în gât. Freud e cu Dora în fața lui, el știe cã femeia e istericã, ea vrea sã simtã mãdularul tare al domnului K. Îi spune cã trebuie sã îi zicã, cã trebuie sã mãrturiseascã, da, e adevãrat, îl vrea, îi e rușine. Ãsta e cãsãtorit, e bun cu ea, dar nu ea, Dora continuã sã spunã cã simte multe și pentru Doamna K, și pentru el, doctorul Freud, și mãrturisește, aproape cã îi spune, da dragã Sigmund, îți vãd fața tocitã de voințã, da, vreau sã fiu strãpunsã de mintea ta tocitã pe oțelul reprimãrii.

Ne confesãm, ne mãrturisim, ne apropiem mai tare de idealul nostru de nespus, sã juisãm când suntem în prezența voinței de a controla, de a fi rezistenți, de a ne spune ce sã facem. Ce ne-ar rãmãne de fãcut? O cale ar fi sã devenim țiganibulangiicurve și sã refuzãm pe baștavoii care ne spun când sã mãrturisim. Da, dar e atât de plãcut sã te simți teribil cînd ești pus la punct, când voința rece și devoratoare te vrea, te vrea numai pe tine, și nu, nu poți, nu trebuie sã mãrturisești cã vrei sã fii biciuitã de mintea teribilã a lui savatie. Nu poți deveni țiganbulangiucurvã tocmai pentru cã îl vrei prea mult pe el, pe ea, pe cei care te pun la punct, pe cei care te disciplineazã, pe cei care îți cer pe un ton din ce în ce mai blînd sã spui cã ți-e rușine.             

 

Comentarii cititori
sus

Andreea Tudor

 

 

Explorarea inhibiției sau dezinhibiția neexploratã

 

Forme ale dezinhibiției*

Nu scriu pentru a oferi vreun rãspuns unei teme dedicate inhibițiilor: crispãri, rețineri, blocaje.
Ridic întrebãri, cu riscul, desigur, de a rãmâne în continuare un subiect-enigmã, atât prin vastitatea lui, motivațiile, dar și efectele   ce le aduce în particular.
Dorința de a explora, însoțitã adesea de curiozitate, încã de la vârste foarte mici, aș zice cã este primul drum pe care îl parcurgem cãtre sine.
Îmi lipsește curajul de a eticheta societatea noastrã ca fiind una inhibatã sau dezinhibatã.
De altfel, cred cã ar fi o greșealã, deoarece îl consider un subiect oarecum intim, personal. Ceea ce știu cu siguranțã este cã are la bazã mii de percepții, transformãri și experiențe, pânã sã ne putem identifica cu o caracteristicã sau alta.

Vorbeam mai sus despre dorința de explorare, și mã gândesc la vremurile vechi în care artiștii – pictori - au fãcut acel pas, pictând primele nuduri. Nudul în arta universalã a fost introdus de pictorii din Renaștere, începând cu Sandro Botticelli, care a pictat Nașterea lui Venus. Nudul în pictura româneascã a pãtruns prin Nicolae Grigorescu - Nud pe malul mãrii.
La 22 Martie 1895 a apãrut primul film în care apare o scenã de nuditate, Après le bal/ Dupã bal, regizat de francezul Georges Méliès, scenã care dureazã puțin peste un minut.
Stau ele mãrturie a creației din pasiune și dezinhibiției, cu atât mai mult cu cât presiunea vremurilor și lipsa unor astfel de abordãri era inexistentã pânã atunci?
Ce îi ajutã pe unii sã treacã dincolo de barierele personale și sociale pentru a crea, pentru a oferi celorlalți întrebãri și rãspunsuri?
Ce îi oprește pe alții, înzestrați poate, sã treacã dincolo de rețineri?

Ce cred despre cauzele inhibiției*

Existã, sigur, gene pe care le moștenim, care ne predispun.
Copilul este un aluat modelabil. Învațã prin imitație, percepe situațiile în felul sãu, se adapteazã mediului în care se naște, se conformeazã și învațã comportamente înainte cu mult timp de a urma o formã de învãțãmânt. Mai târziu, integrarea în colectiv, în clasele primare, tind sã cred cã are un impact puternic asupra fiecãrui individ.
Toate sunt amprente ale devenirii, formãrii opiniilor proprii, valori personale, gusturi, înclinații, dorințe. Influențele celor din jur pot dãrui echilibru și încredere.
Ele creeazã.
Comportamentele și cuvintele construiesc.
Aminteam mai devreme despre apariția primelor nuduri pictate.
Amintesc și despre a ne crea pe noi, mai întâi de toate, cu sensul de a ne cunoaște, de a evolua, de a înțelege sensul experiențelor trãite.

Dacã toate aceste lucruri ne formeazã, de ce sã nu le înțelegem ca pe o întoarcere cãtre sine, mereu un drum interior, alambicat, dar care ne face cunoștințã cu noi resurse și perspective.
Sunt convinsã cã poate aduce licãriri noi și poate ajuta la depãșirea inhibițiilor, blocajelor interioare, iar în cazul adolescenților, poate duce la descoperirea unor aptitudini și talente.
Este un drum unic, un proces de transformare continuu, atât cât suntem în viațã sau chiar mai departe, pentru cei care privesc dincolo de vreun sfârșit.

 

Comentarii cititori
sus

Bogdan Þiþei

 

 

Primiþi cu inhibarea?

 

„În Scripturi stã scris cã la început a fost Cuvântul; nu! la început a fost emoþia.”

 L.F.Celine

 

Cum poþi scrie despre inhibiþii fãrã emoþie? Ce poþi scrie despre inhibiþii fãrã sã te gândeºti la propriile-þi temeri? Aflatã sub zodia negãrii, societatea îºi reprimã propriul adevãr despre ceea ce ar trebui sã însemne inhibiþie: prohibiþie mentalã, apoziþie comportamentalã, malnutriþie cerebralã, fermentaþie sexualã, muniþie amorsatã, indispoziþie localã, abnegaþie viralã, constipaþie intelectualã, premoniþie letalã, dizgraþie necesarã, senzaþie totalã ºi exemplele metaforice ar putea continua. Mãrturisesc de la bun inceput cã mã feresc sã ofer metode de trecere peste astfel de manifestãri; mã rezum doar la a le comenta. Ce ar mai scrie revistele de profil?

INHIBÍȚIE, inhibiții, s. f. 1. Proces fundamental al activitãții nervoase, opus excitației, care se manifestã prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfãșurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio. 

INHIBITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre medicamente) Care are proprietatea de a împiedica dezvoltarea unui agent patogen sau a unui proces fiziologic. /<fr. inhibiteur 

 „Proces fundamental al activitãții nervoase, opus excitației...” Opus excitaþiei? Deja nu mai are farmec. Ce ne-a mai rãmas dacã nici mãcar mental nu ne mai excitãm? ªi, pentru ca totul sã fie complet, niciodatã nu am auzit ca cineva sã aibã o inhibiþie; întotdeauna sunt mai multe, vin la pachet. Universul uman a interpretat inhibiþiile ca o ascundere de, o refugiere în, o mascare a... Ceea ce nu s-a analizat/subliniat îndeajuns este faptul cã orice interiorizare forþeazã o dezlãnþuire a energiilor spre altceva (nu întotdeauna cãtre ceva pozitiv). Eºecul în relaþiile cu femeile poate ascunde un maniac pedofil; lipsa relaþionãrii tangibile cu ceilalþi, gãseºte teren propice în comunicarea virtualã, dincolo de ecranul rece al computerului.  

Dacã abordãm problema inhibiþiilor din punct de vedere al literaturii, putem afirma cã universul scriitoricesc abundã în complexe. Poetei americane Emily Dickinson (1830-1886) i-au fost publicate antum doar ºapte din cele aproape 2000 de poeme. Sã fi fost de vinã stilul ei de viaþã retras? Anumite inhibiþii? Boala Marianei Marin, suferinþa Sylviei Plath, viaþa halucinantã a lui Edgar Allan Poe sunt motive îndeajuns de inhibitoare încât sã se reflecte în universul lor poetic? Care sunt limitele inhibiþiilor?

Nu ne naºtem cu inhibiþii. Acestea ne sunt create, într-o primã fazã cu „ajutorul” pãrinþilor: „Nu pune mâna, n-ai voie”, „nu bãga în gurã, e câh!” Copilãria petrecutã între interdicþii ºi formarea sentimentului de ruºine dislocã adolescentul de realitatea naturalã, adolescenþã pe care o experimenteazã prin prezenþa unor mentori, a unor modele, cu propriul lor set de reguli, altele decât cele parentale. Însã, când maturitatea vine ca o consecinþã a celor douã perioade, dublatã de responsabilitãþi, de existenþa propriei familii, prezenþa inhibiþiilor devine o constantã. Posibilitatea de a scãpa de ele, fie si pentru o perioadã scurtã, devine un lux. Plãcerile vinovate, ce au ca esenþã frustrarea, punct comun al tuturor inhibiþiilor „contribuie” la dezamorsarea, fie ºi temporarã, a complexelor umane.

Cã majoritatea interpreteazã inhibiþiile drept un concept negativ, nu mai este o noutate; toatã lumea vrea sã scape de ele: mulþi se lipsesc de inhibiþii, numeroase femei chiar se dezbracã de ele, alþii pur ºi simplu le uitã. ªi nu o fac oricum; motivele sunt diverse: în numele artei, al pãcii, pentru o noapte, pentru un pariu, etc. mai toate formele de dezinhibare trec prin industria textilã care, fãrã drept de apel, este nevoitã sã promoveze nuditatea. Vrei sã fii dezinhibat? Dezbracã-te! Aratã ºi tu ceva: o pulpã, un piept, o „ariergardã”! Cam la asta reduce poporul român lipsa de inhibiþii: goliciunea cu tentã sexualã. Dacã nu, îmbatã-te! Muci, crãci, mort de beat, cât mai profund posibil. Mi-aduc aminte de un festival rural cu multã bãuturã în care, târziu în noapte, un individ îl târa pe altul de un picior încercând sã-l ducã în cort; într-un moment de luciditate, vãzându-se tras prin iarba destul de înaltã, „mortul” avu o replicã genialã: „Ce faci, bã? Mã seceri?” ªi apropo de bãuturã, englezii au o expresie legatã de falsul curaj dat de alcool, ”Dutch courage”. Ce au olandezii în comun cu acest tip de manifestare? Cred cã (ºi) stilul de viaþã dezinhibat (mã opresc aici, doar am promis cã nu ofer soluþii dezinhibatoare). 

Puþine sunt reacþiile chimice majore ce dominã corpul uman. Lãsând la o parte activitatea neuronalã ºi energia degajatã de aceasta, rãmâne, oricât de profanã ar pãrea, stimularea sexualã: de la monologul „ce bucatã bunã” sau cum spunea un ardelean: „ce ºezut fain”, pânã la sfaturi semidocte, cvasipsihologice de genul „învinge-þi timiditatea ºi bucurã-te de plãceri maxime în dormitor!” cu imagini/clipuri explicite.

Inhibiþii, complexe, temeri, timiditate, frica, sfiala, ruºinea; care sunt lucrurile care ne inhibã? O femeie frumoasã ºi inteligentã (zice misoginul din mine), întâlnirea/discuþia cu o personalitate, lipsa de încredere în propriile forþe, cultura (asta în condiþiile în care, cu cât citeºti mai mult, cu atât îþi dai seama cât de prost eºti), etc. Oare de ce majoritatea bãrbaþilor se dezinhibã mai degrabã în faþa unei farfurii cu mâncare decât în situaþia unei potenþiale partide de sex? Dincolo de orice vorbã de duh legatã de relaþia stomac – dragoste, cred cã nu suntem pregãtiþi pentru un rãspuns franc.

Pe de altã parte este bine sã fii inhibat, atâta vreme cât frânarea manifestãrilor converge într-o formã a admiraþiei, înþelegerii ºi adoptãrii unei atitudini pozitive faþã de universul apropiat. Ba mai mult, acest gen de inhibare, oarecum desuet, aduce o notã nostalgicã, misterioasã ºi atrãgãtoare asupra posesorului.

Nebunii, autiºtii, aceaste forme umane amplificate, nu au inhibiþii; dar aici, veþi spune, intervine patologicul. Însã nu cumva tocmai micile doze de nebunie ne pãstreazã pe noi, normalii, în limitele unei decenþe de convenienþã? Nu cumva dincolo de umorul de suprafaþã („spitalul de nebuni este locul unde te trezesc la cinci dimineaþa ca sã-þi de-a o pastilã de somn” – suna o glumã dintr-un dicþionar de umor) existã un crud adevãr? Letargia-inhibitivã este realã ºi dincolo de zidurile instituþiei mai sus menþionate. Douã filme: Zbor deasupra unui cuib de cuci ºi Girl interrupted oarecum asemãnãtoare, dar neverosimil de actuale. Dacã le-aþi vizionat, revedeþi-le, dacã nu, bucuraþi-vã!

Vom încheia în aceeaºi notã, oarecum nostalgicã, cu ceea ce spunea odinioarã un duhovnic înþelept: „Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eºti.”  Chiar ºi din inhibiþii, am putea adãuga.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey