•  Silvia-Diana ©olkotoviæ


sus

Silvia-Diana Šolkotoviæ

 

 

de curând am avut norocul sã fiu în stare sã gãsesc rãspunsul

 

Mai demult, un prieten vechi m-a pus pe gânduri. Fiind amândoi plecați de ani mulți din orașul natal, întrebarea lui mi s-a pãrut ciudatã. Mã întreba ce loc mi-aș alege, dacã aș avea posibilitatea sã trãiesc acolo tot restul vieții. Recunosc, îmi plac multe oraºe din țãri diferite, dar n-am simțit niciodatã cã n-aș putea sta departe de ele. Doar cã de curând am avut norocul sã fiu în stare sã gãsesc rãspunsul. Existã un oraș în care am simțit cã de la brizã și sunete pânã la culori totul se asorteazã sufletului meu, oraș în care dimineața m-am trezit zâmbind numai pentru cã începea o nouã zi în care sã descopãr colțuri sau oameni noi ale acestuia. Aș minți sã spun cã mi s-a întâmplat pentru prima oarã. Îmi place noutatea, descoperirea necunoscutului, dar de data aceasta a fost diferit. Nu cred cã poți cunoaște cu adevãrat un loc dacã nu îl strãbați la pas. Dacã nu ajungi în acele locuri care nu sunt inundate de turiști. Dacã nu-l guști dimineața când toți ceilalți îmbrãțișeazã mai vârtos patul, atunci când strãzile ciripesc fericite cã nu le calcã nimeni, sau cã li se face toaleta, când soarele le mângâie cu genele abia scãpãrate printre crengile aplecate parcã mai mult spre bulevardele, strãzile sau aleile aproape goale. Când îți dai seama cã existã și pãsãrele și liniște. Dar orașul acesta despre care vreau sã vã vorbesc nu m-a cucerit definitiv nici dimineața și nici mãcar la prima vedere. Frumusețea lui stã în viața pe care o emanã, de parcã oamenii și-ar fi împrumutat energia argilei cãrãmizilor, iar clãdirile ar fi conferit impozanțã și eleganțã trecãtorilor. În lumina apusului am descoperit feericul balului din ipostaza Cenușãresei.

Astfel, ies în prima searã de la opera majestuoasã, în stil vienez, mai exact de la spectacolul Carmina Burana, unde corul de 70 de persoane de pe scenã, baletul de curatã școalã ruseascã, la fel ca și cei trei soliști, mã fãcuserã sã-mi șterg lacrimile. Și asta fãrã sã înțeleg un cuvânt.

Nu departe de Operã sunt 160 de trepte care coboarã spre port. Ca oricare turist legat de pãrerea internauților citisem înainte sã plec pãrerea altora: „Expected more. Nothing special, no breathtaking views or something like that. If you want to exercise a bit, may be good for you” etc. Sunt ca o eprubetã cu emoție purã și nu îmi doresc nimic în acea searã deja perfectã, deci pãrerile altora nici mãcar nu conteazã, așa cã o simplã plimbare, fãrã sã fie transformatã într-o serie de exerciții, nu stricã. La capãtul superior al scãrilor e un pãrculeț. Acolo se aflã boxe mari din care rãsunã muzicã break, hip-hop ș.a. pe care danseazã tineri înconjurați de alții care aplaudã, danseazã la rândul lor, cântã. E ca în filmele americane din perioadele de glorie a acestora. Deși nu mã încadrez, nici ca vârstã, nici ca aparențã (rochie de mãtase, tocuri cui și perle), sufletul meu se agațã ca un ghimpe de al celorlalți. Nu cã aș fi un fan al acestor tipuri de muzicã. Dar atmosfera emanã atâta energie pozitivã cã simt cum mã regenereazã și mã face (mi se întâmplã destul de rar, recunosc) sã regret cã nu am cu vreo 35 de ani mai puțin ca sã mã folosesc și eu de ritmurile care mã invadeazã. Aș rãmâne acolo ca un timbru pe scrisoare, dar însoțitorilor mei nu le priește ca mie, așa cã, dupã prea puțin timp dupã pãrerea mea, plecãm.

Trecem pe lângã un puști pe care îl mai vãzusem și când ne-am dus la Operã care, la un colț de stradã, unde acesta domina spațiul fonic cu melodii de jazz. Deși nu are mai mult de 16 ani, trãiește, cu ochii închiși, fiecare emoție datã de note și eu odatã cu el.

La intrarea în parcul din fața clãdirii guvernului, chiar în dreptul corturilor instalate de protestatari, se aflã un alt puști cu tobe de concert care, ajutat de fundalul melodic transmis de boxe, interpreteazã melodii populare: Cold Play, Chris Brown, Rihanna, Sia, Justin Biber, Demi Lovato și multe altele pe care nu mai sunt lãsatã sã le savurez. Interpretarea în sine e un adevãrat spectacol cu aruncãri de bețe, grimase, mișcãri de dans și toate cele. Publicul, de toate vârstele. La un moment dat, din transã mã scoate un cot dat de cel din stânga. Mã întorc încruntatã în direcția indicatã de degetul acestuia și cât pe-aici sã scot un țipãt. Sau poate chiar am fãcut-o, dar a fost acoperit de intensitatea sonorã înconjurãtoare. O fatã aflatã la nici 30 de centimetri de mine, așezatã pe marginea unei arteziene, dotatã cu tot ceea ce e necesar unui look de look:  colecție de pirsing, machiaj și haine negre, își ținea încolãcit pe mânã animalul de companie. Reptilele mã îngrozesc, dar zâmbetul cald apãrut pe fața fetei când colegul meu o fotografiazã și sãrutul tandru aplicat pe capul șarpelui mã mai liniștesc. Oricum, graba plecãrii nu mai e atât de dureroasã.

Sunt prea plinã de emoții și nu mai protestez când ei spun cã mergem mai departe. Parcul e minunat, acordurile ne însoțesc încã un timp, estompate de muzica fântânilor și râsetele trecãtorilor care îmi zâmbesc când ni se întâlnesc privirile. Mã întreb cum pot oamenii sã fie așa binedispuși când starea țãrii e criticã, când la mai puțin de 200 de kilometri e zonã de conflict. Și îmi dau seama cã, de fapt, îmi rãspund la zâmbetul meu permanent care mã face sã mã doarã deja mușchii obrajilor, dar care a devenit din simplu reflex o stare de permanențã. Luminile atârnate prin copaci îl fac pe unul dintre însoțitorii mei sã spunã cã nu-i place kitsch-ul și sã lanseze o discuție pe aceastã temã, dar eu am impresia cã se apropie Crãciunul. Și primesc darurile mai devreme. Și nu numai cã nu particip, dar nici mãcar nu-i mai aud ce vorbesc.

Ne apropiem de ieșirea din parc și alte ritmuri mã fac sã regret cã sunt pe tocuri. Muzica latino americanã ne învãluie și strecurându-ne pânã la o bancã ne alãturãm celor care sorb din priviri perechile care evident nu danseazã pentru prima oarã. Însã, la fiecare nouã melodie, perechile se schimbã, celor din ringul ocazional aflat între straturi de flori și bãnci li se alãturã alții, iar când privesc invitația la dans refuz întrucât nu pot sã-mi desprind ochii de pe figurile superbe pe care le fac alții. Cineva remarcã orele târzii. Vreau sã protestez, dar mâine avem program devreme, așa cã mã scol. Dar, cu riscul de a mã împiedica, merg invers pânã nu-i pierd pe dansatori din privire. Când, în sfârșit, mã întorc zãresc o clãdire în stil tipic rusesc, un fel de mausoleu cu coloane albe între copaci în care, în ritmuri de vals și tangou, danseazã oameni de vârsta mea și mai mult. Plec într-acolo și mai mult ca sã nu rãmân singurã, nu din dorințã, colegii mei mã urmeazã. Mã așez pe ceva, nu știu pe ce și nici nu conteazã, fiindcã nu pot sã-mi desprind privirea de pe dansatori. Mã pierd în melodii care toate îmi par cunoscute. Și poate le-am și ascultat sau sunt clasice, dar în acel moment ultima mea dorințã e sã ghicesc care sunt compozitorii sau cum se intituleazã cântecele. Mã învârt alãturi de ceilalți doar cu gândul și când plecãm mã gândesc cã de așa ceva o sã am nevoie, nu peste mult timp, când o sã ies la pensie. Și realizez brusc cã am descoperit orașul unde aș vrea sã-mi petrec mãcar o parte din viațã: Odesa. Și o s-o fac, probabil, în vis.

Dupã o noapte în care imaginea mea a dansat pe ritmuri mai noi sau mai vechi, plec la plimbare. E sâmbãtã și mã uit la trecãtorii care nu se deosebesc prin obiceiuri de cei de pe la noi: vin cu plasele încãrcate de la piațã. Chiar peste drum de hotel e catedrala ortodoxã, înconjuratã de un parc în care artiștii amatori au expuse, spre vânzare, operele lor. Mã plimb printr-o adevãratã galerie de picturi în aer liber și aranjez mintal un tablou sau altul în camera mea. Dar descopãr atât de multe pe care mi le doresc cã renunț la a mai mã ocupa de decorațiuni interioare și mã îndrept spre locul de unde rãzbate muzica de fanfarã. Cel puțin așa presupun, dar când ajung, la umbra copacilor concerteazã orchestra filarmonicii, iar lumea lasã plasele lângã bãnci și danseazã. Vãd oameni de toate vârstele învârtindu-se pe ritmuri de arii, valsuri, muzicã pop sau ușoarã, de la tineri care mi se par cam de-a șaptea - a opta pânã la pensionari care, deși fac un pas pe minut, își mișcã umerii în concordanțã cu acordurile muzicii. Stau pe bancã alãturi de alții, privind copii care trec spre bisericã cu brațele încãrcate cu niște frunze ca niște sãbii pe care nu le recunosc de la ce plante provin, femei cu buchete de flori de câmp pe care nu le-am vãzut niciodatã și perechi pierdute în lumea lor. Cei mai drãguți mi se par pensionarii, în special unul cu pantaloni, pantofi și pãlãrie toate aurii cãruia pe lângã șnurul pãlãriei stil cowboy îi atârnã spre buzunarul cãmãșii firul aparatului auditiv. Dupã un timp, intru în bisericã, unde podeaua de marmurã e acoperitã cu frunzele lungi pentru mâine, mi se explicã. În ucraineanã. Dar fiind limbã slavã, o înțeleg. Apare un preot și îmi face semn spre telefon și înțeleg cã nu aș avea voie sã fotografiez. Dar fața lui nu e încruntatã, doar binevoitoare și, rușinatã, aș vrea sã explic cã dacã va fi vreodatã sã devin creștin practicant aș dori s-o fac la biserica lui. La Odesa.

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey