•  Adela Efrim
•  Ioana Gruia


sus

Adela Efrim

 

 

îmi asum 

despãrțiri vulcanice
iubiri înșirate cum ardeii iuți pentru iarnã
*
pastile laolaltã cu dezgoliri
aceeaºi 
moarte
viața mã încurcã
*
o iau de la capãt
în aceeași incertitudine 
*
nu îmi mai ies la fel de bine 
despãrțirile
nu mai am curaj sã vorbesc despre
iubire
e aproape iarnã

 

dragostea ta

cade în mine cum ploaia în burlane
învolburatã
oarbã 
cautã 
de la stânga la dreapta
de la dreapta la stânga
lunecã
în zig-zag
sã plângi
sã ierți
sã uiți
abia atunci simți cum cade ploaia 
și prin tine

 

impertinentã

sã te rupi de zbor 
sã cobori lângã valuri
sã uiți zborul 
pentru a-ți înțelege plutirea

 

nisipul

se sedimenteazā în timp
și nu primești nicio notificare pentru asta
îl simți doar
atingându-l cu tālpile fin 
apoi înoti
de teamã
cā ai putea sã-l 
tulburi 
cu
indecența ta

 

am împins valul cu piciorul 
nu s-a împotrivit 
*
s-a întors când nu îl mai așteptam
venea învolburat mã
acoperea 
eram 

algã lângã celelalte
*
goneam asfințitul
devenisem amanți
doar pescãrușii înțelegeau 
*
marea 
ne izbea de ponton
se îndulcea sorbind sarea din noi
țipãtul
era singurul 
reper

 

Comentarii cititori
sus

Ioana Gruia

 

 

Încã nu e suficient de bine cunoscutã în propria ei țarã, adicã în România, una din cele mai talentate  scriitoare ale Spaniei de astãzi - Ioana Gruia. Se nãștea în 1978 la București, deci abia intra în adolescențã în momentul acelei violente schimbãri de regim, perioadã din care pare sã-și aminteascã doar euforia voltijurilor într-un carusel sau tristețea de pe chipurile oamenilor. A profitat ulterior de ofertele deschiderii noastre spre spațiile universitare occidentale, și-a fãcut studiile în Spania și în Franța, a fost apoi cooptatã la Universitatea din Granada, unde chiar predã literaturã comparatã.  Uimitoare, pentru mine, este în primul rând adaptarea ei perfectã  la limba lui Llorca, și nu doar fiindcã trãiește în orașul predilect al marelui poet. În mai puțin de zece ani, din 2009 încoace, a publicat mai multe volume de poezie, prozã, și cîteva serioase studii critice, între care și o carte dedicatã lui Norman Manea,  cu care a recoltat câteva premii dintre cele mai prestigioase. Ultimul din aceastã serie, Premio Emilio Alarcos pentru poezie, i-a fost desemnat la Oviedo, în Asturia, pentru volumul Carrusel (publicat deja în cea mai prestigioasã colecție de poezie din Spania, la editura Visor, care îi tipãrise mai înainte și studiul sintezã Eliot și scriitura timpului în poezia spaniolã contemporanã). Cu volumul de versuri Soarele în fruct - publicat și de Tractus arte - obținuse deja în 2011 premiul pentru Poezie tânãrã  al Andaluziei (Andalucía Joven), iar cartea fusese editatã și în Franța. Dar și mai important e faptul cã despre aceastã „seducãtoare intensitate liricã” a Ioanei Gruia au scris deja câțiva scriitori importanți, între care Garcia Montero. Toatã lumea remarcã, pe bunã dreptate, limpezimea și densitatea acestei poezii; iar eu aș adãuga și cuvântul „onestitate”, adicã acea rarã calitate a unui text care s-a decantat pânã la o foarte finã și elaboratã simplitate ce pare cã-ți vorbește direct, eliminând artificiile. Bine procedeazã Ioana Gruia (și cred cã are instinctul de a nu se depãrta de limpezime al oricãrui scriitor care se decide sã se exprime într-o limbã de adopțiune, sprijinindu-se deci în primul rând pe controlul inteligenței). Dar este, mai cu seamã, emoție autenticã în aceastã poezie, de unde și misterul acestei comunicãri sensibile care depãșește barierele și particularitãțile traducerii interioare. Vã propun deci un mic florilegiu din Carusel, si reproduc câteva fraze de prezentare, de pe ultima copertã: „Vertijul caruselului exprimã iluzia și dezamãgirea. A conversa cu propria ta copilãrie implicã a descoperi cicatricile din care noi ne alcãtuim. Temele ce apar în acest Carusel sunt copilãria ca etapã încorporatã a identitãții noastre de adult, identitate ce oscileazã între celebrare și dezamãgire,  complexitatea naturii feminine,  maternitatea, iubirea ca salvare și de asemenea ca fracturã, erotismul, cruzimea lumii contemporane și multe altele ce alcãtuiesc subiectivitatea noastrã”.

                                                                                                            Dinu Flãmând

 

 

 

Cineva de pe cealaltã parte

 

O fetițã extrem de serioasã,
de pe vechea stradã a copilãriei mele,
mã viziteazã în somn.
Ce am fãcut eu cu viața mea? mã întreabã.

Și nu știu ce sã-i rãspund. Poate numai
cã mã aflu pe partea cealaltã strãzii,
acolo unde ea nu mã mai poate prinde.

Precis cã ceva are s-o-mpiedice:
fie precauta umbrã a tãcerii,
fie subita frontierã a spaimei.

Într-o zi am sã știu ce sã îi rãspund.
Sau poate nu voi ști niciodatã, poate voi plânge.
Poate cã noi cu toții devenim niște treceri
iar eu voi fi visul ei:
deci cineva care nu-și amintește trecutul,
și are în amintire doar viitor.           

Cineva care va trebui sã afle
dacã deja a învãțat 
                                sã mã ierte.

 

 

                                               Carusel

 

Prin anii nouãzeci tocmai se construise
caruselul cel auriu de la București.
S-ar zice cã orașul învãța sã se și distreze,
dar cu timiditate și nu prea încrezãtor.

Iar eu de asemenea deprindeam dându-mã pe roatã
un fel de beție și de amețealã strãinã.
Ajunsese la noi pe ritmuri de lambada și de Jackson,
odatã cu sticlele de Coca-Cola și chiar de Pepsi.

Începea o vreme foarte spumoasã
se cerea s-o dansezi cât poți tu mai repede.
Sã urci rapid pân’ la cer, sã privești
sus de tot, peste cenușia tristețe a țiglelor.

Nu te puteai opri sã te rotești cât mai mult.
Ca și cum ai fi descoperit un adevãrat secret,
sau ascunsul dar de a te înãlța tot mai sus,
ori indefinibila repetare a bucuriei.

Iar orașul se vedea cum era el dintotdeauna,
în nuanțele sale stinse și chiar brutale.
Case urâte, sumbre umbre înveșmântate,
toate și totul erau la fel, însã îndepãrtate.

Așa am învãțat cum se alcãtuiesc mirajele
pe care viața le ține în ea ghemuite,
ca unii copii ce nu vor sã piardã,
știind ei dupã amețealã cum e dezamãgirea.

Nimeni nu mai merge la carusel, acuma e și prea vechi,
Dar eu încã-mi aduc aminte de acele vârtejuri.
Iar clipele mele de bucurie intensã
precum caruselul cel auriu încã mã uluiesc.

 

 

În afara cadrului
(București, 1972)

 

Aici te uiți cu atenție spre cineva sau ceva
aflat în afara cadrului.

Erai tânãrã în aceastã fotografie veche, mamã,
dar aveai
surâsul obosit al eșecului.

Trãiești
într-o țarã crudã și de neînțeles.

Iar lumea se aflã, o știi și tu, undeva-n altã parte,
undeva în afara cadrului imaginar,
fiindcã oricine ar încadra ea va fi totdeauna
la fel de mizerabilã.

Știai deja cã aici nu existã
nimic altceva în afara cadrului.

 

 

Noapte ploioasã

 

Plouã încet peste oraș. Tu dormi
Mã duc la fereastrã și privesc îndelung
micile pârâiașe în lungul strãzii,
farurile ce se îndepãrteazã prin noapte.

O femeie pãșește grãbitã
spre nu se știe ce secretã poveste.
Un bãrbat trece repede și nerãbdãtor
peste bãlți, peste cicatricile asfaltului.

Îmi place
naudibila muzicã a peisajului,
orchestra cea fantasmaticã din piețele goale
pe care le duc apoi cu mine în pat.

Plouã încet peste oraș. Te trezești,
mã cautã din tine urgența unei dorințe,
pasul tãu prin aceastã ploaie zorește.

 

 

                                            Summertime pe Pont des Arts

 

Când visez cã plutesc în derivã,
saxofonul mã trage pe Pont des Arts și mã salveazã.

Tot așa lacãtele îndrãgostiților prinse pe balustradele podului,
trag  din mine în jos toate fricile și le ferecã.

Cineva repetã acorduri din Summertime,
le aud din strãfundul visului meu.
A venit din nou vara iar tu pãșești
spre mine sã ne-ntâlnim la mijloc pe Pont des Arts.
Învãluindu-mã cald de jur-împrejur,
ca un refren de jazz,
iatã cã dorința mã asalteazã,
mã ia și mã transportã deasupra spaimelor.

Nimeni nu scapã de propriile sale visuri,
dar nici de propriile sale cântece.

 

 

Pietre pe plajã

 

Fetița cautã niște pietre pe plajã.
Le alege pe cele mai bune: întregi,
cu marginile rotunde și neștirbite.
Tot așa sunt salvate și amintirile
la datele de aniversare, la sãrbãtori.

Concentratã, dezmoștenindu-le dintr-o simplã privire
pe cele care nu au strãlucire, pe cele ciobite,
eu atunci când le culeg le ascund.
Chiar dacã deocamdatã fetița nu știe asta
și pentru ea vor constitui nocturna ei piele cea mai intimã.

Fetița aceasta doarme în mine,
învelitã în aceastã piele de care încã nu știe,
pe care degeaba și-o imagineazã piele de șarpe.

Privește cu încântare pietrele ei frumoase,
se bucurã de strãlucirea ei,
la solara flacãrã a promisiunii sale:
ziua e impecabilã, ea alungã
toate coșmarurile unei copilãrii.

Se va înopta nu peste multã vreme,
ca o piatrã ciobitã ce nici nu mai strãlucește.

 

 

Garã abandonatã

 

O bancã, un orologiu, ierburi sãlbatice.
Multe mâzgãlituri stridente.
Departe de tot, niște pãsãri.

E vorba de un loc din afara timpului.
Și nimeni nu-l așteaptã pe nimeni pe-aceastã bancã,
deși existã speranțã în fiecare dintre obiecte.

Trenul nu se oprește,
imaginea persistã doar preț de-o clipã.
Însã e destul cât sã înțelegi
cã ceea ce ne așteaptã la urma urmelor
nu e decât o garã abandonatã.

 

 

Casa poem

 

Mi-ar plãcea sã locuiești în acest poem
așa cum locuiai în pântecul meu,
care era pentru tine o casã. 

Iar poezia sã fie refugiul tãu.

Mama ta
vorbește în toate limbile
cu accent strãin
și știe
cã exitã mereu în refugii ceva ca intemperiile,
o fragilitate ce te va face puternicã.

Pentru tine revin la casa poem.
Iar în iernile pe care urmeazã sã le cunoști
sã sperãm cã-þi va ține de cald și te va proteja.

 

 

Cea de a doua țarã

 

                                                            Un hijo es el segundo país donde nacemos

                                                                                                Luis García Montero

 

Îți caut prin noapte mâna,
mânuța ta cea minusculã,
mânuța ta de copil, talisman al meu,
ca sã scap de aceste tulburi gânduri.

De zorii zilelor lucrãtoare.
De umbra cea amorțitã a absenței sale.
De faldurile nocturne din care privește,
tot mai sigur de sine,
tot mai crud în blândețea lui,
eșecul,
în zbaterile sale de animal prins.

În timp ce dormi tu surâzi.
Mã aștepți
pe partea cea luminoasã a nopții.

Și nu-mi mai este teamã. Mã protejezi tu.

 

 

Traduceri din spaniolã de Dinu Flãmând

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey