•  Vasile Ernu


sus

Vasile Ernu

 

 

Curajul se poate verifica doar în practicã,
nu pe pãreri

 

Vasile Ernu, sunt 10 ani de la publicarea cãrții tale de debut, „Nãscut în URSS”. Oamenii ºi-au amintit, ai dat deja ºi câteva interviuri, îþi propun sã mai încercãm unul, pentru Prãvãlia culturalã, revistã on-line care a aniversat și ea, în aprilie, 10 ani de la apariția primului numãr. Tocmai de aceea încep cu o întrebare pentru „comunistul” Vasile Ernu: Plãnuieºti, într-un viitor oarecare, o rãsturnare de sistem, o revoluþie (cu bani din Germania, eventual, cã tot ziceai cã de acolo vin întotdeauna banii pentru revoluții)? Sã ne temem – pentru Prãvãlie - de o eventualã „naționalizare”? :)

Ah, ce început abrupt! Tocmai m-ai prins într-o perioadã în care stau cu bandiþi, hoþi, cerºetori ºi prostituate. Cu ei îmi petrec timpul ºi despre ei scriu. Va ieºi curînd a doua parte a Micii trilogii a marginalilor,dedicatã acestor „îngeri negri”. Sã nu uitãm cã banii se pot face mult mai simplu prin furt, o muncã cu grad mare de risc, dar ºi profit maxim. Mã intereseazã acum foarte mult cum îºi construiesc lumea ºi viaþa aceºti oameni care trãiesc în afara statului, societãþii ºi economiei „lumii normale”. Cu toate cã astãzi trãim vremuri în care monopolul asupra furtului este în mâna unei mici elite, cocoþatã sus prin bãnci ºi guverne, care a exclus riscul prin diverse pachete de legi speciale. Bandiþii mei mãcar sunt cinstiþi, îºi asumã riscul. :)

În ce priveºte revoluþiile, ele vin când noi le aºteptãm cel mai puþin, însã acum nu trãim vremuri revoluþionare, de aceea pot sã se întâmple în orice moment. Când ºi în ce condiþii? Revoluþia e ca un hoþ în miez de noapte: vine atunci când stãpânul se aºteaptã cel mai puþin. ªi mai ales despre asta ºtiu cel mai puþin teoreticienii ei.

În privinþa Prãvãliei, ai vrea tu sã fie naþionalizatã, ca sã ai un salariu stabil, decent ºi devreme acasã! Ai vrea tu! Pentru început te voi „pedepsi” simplu: te las pe mîna privaþilor. ªtii tu ce zic! Cum ºtiu ãºtia sã pedepseascã nu ºtiu mulþi. ªi nu trebuie sã uitãm cã tipul de proprietate e doar o convenþie economicã ce þine de un anumit raport de forþe: vin comuniºtii, naþionalizeazã, vin capitaliºtii, privatizeazã. Pe baza cãrui principiu? S-a întrebat cineva? Nu. Pe baza puterii, în ambele cazuri ilegitime. Nu þi se pare?

Spuneai cã regimurile totalitare nu îți plac și cã în formula realistã a comunismului nu crezi „în nici un caz”. În ce formulã crezi? (scriai cândva cã nu ai spus ce crezi despre patria ta, despre comunism, dar eºti deja etichetat)

Cum sã-þi placã un regim totalitar? Detest orice formã de dictaturã, fie ea politicã sau economicã. Detest autoritarismul de orice tip. Sunt de felul meu mai anarhic, în sensul acela primar: fãrã ierarhie, democraþie orizontalã, distribuþie egalitarã dupã nevoi ºi necesitãþi. Sunt crescut ºi educat în chibuþ: te naºti ca sã trãieºti pentru celãlalt.

Ah, viitorul... Viitorul trebuie întotdeauna proiectat ºi luptat pentru el. Drepturile nu þi se dau, ci se câºtigã prin luptã. Asta e de cînd lumea ºi pãmîntul. Puterea, cei privilegiaþi nu renunþã niciodatã de bunã voie la privilegii. Cum s-a ajuns la ziua de muncã de 8 ore? Cum s-a ajuns la drepturile politice ºi sociale pe care le avem, dar pe care le pierdem pe zi ce trece? A venit ºeful de la uzinã ºi a zis: bãieþi, munciþi cam mult, nu vreþi niºte pauzã? NU, dupã ei ºi copiii tãi trebuiau bãgaþi în fabrici ºi uzine de pe la 9-10 ani, când erau apþi de lucru. Sã nu uitãm asta! Acum 100 de ani așa se întâmpla. Cum au fost câștigate aceste drepturi? Prin niºte proiecții, au fost niºte oameni care au visat, s-au educat, s-au organizat ºi au luptat. Drepturile noastre s-au construit cu multã luptã ºi, de multe ori, cu vãrsare de sînge. Asta ne învaþã istoria din care nu învãþãm nimic.

Da, fireºte cã vreau o lume mai dreaptã, cu ºanse economice, sociale ºi politice egale. Totul începe de la vis, dar visul nu se poate pune în practicã fãrã educaþie ºi organizare politicã.

În Vest, a fi de stânga are parcã alte conotații decât în Est. Dar mã pot gândi și la revoluționarii francezi din 1968, care veneau la Revoluție în automobil, „cu revoluționarele pe genunchi”, cum zicea Negoițescu. Sau, ca sã aleg la întâmplare din zilele noastre, la Thomas Ostermeier, care vorbeºte despre realismul capitalist ce propovãduie, ca ºi realismul socialist, împlinirea nevoilor puterii: o masã de cetãþeni mereu disponibili ºi docili. Îi înțeleg discursul nesupus, pe alocuri reacþionar, despre o ordine implacabilã, „în fața cãreia oamenii capituleazã, suportându-i cruzimea”. E convingerea lui, pe care o exprimã însã din postura de director al unuia dintre cele mai prestigioase teatre din Germania. Nu þi se pare curios cã sistemul ãsta „implacabil”, în care „gândirea unei alternative a devenit imposibilã” ºi din care orice speranțã de mântuire a dispãrut, oferã posturi de directori celor care îl contestã?

Sistemul de acest tip este mult mai pervers decât cel din care am ieºit. De ce sã-i închizi gura omului prin cenzurã? De ce sã-i interzici omului sã te critice ºi de ce sã-l trimiþi în lagãr, când poþi sã-i dai un post bun? De ce sã-i iei, când poþi sã-i dai? Viclenia istoriei ºi a noii elite este mult mai perversã.

Un bandit ajuns oligarh mi-a zis recent o poveste, dupã ce a achiziþionat un trust de presã. „De ce sã le spun eu ce sã scrie, de ce sã-i cenzurez eu? Nu. ªtii ce o sã fac? O sã le mãresc  salariul de 10 ori ºi nu o sã poatã dormi noaptea ca sã scrie ce nici prin cap nu mi-ar trece cã vreau eu sã se scrie”.  Înþelegi? Povestesc în Bandiþii întîlnirea cu oligarhul bandit.

Asta susþine ºi unul din eroii mei din Sectanþii: „Teme-te nu de cel care te bagã în puºcãrie, ci de cel care te scoate, nu de cel care-þi ia, ci de cel care-þi dã! ” Sã nu uitãm cã Hristos ne spune cã un bogat se poate mântui, greu, dar se poate. Pe când, zic eu, un îndatorat nu se poate salva pentru cã are o bogãþie pe minus pe care nu o controleazã el. Asta e ºmecheria împrumuturilor, a îmbogãþirii pe invers. Critica este permisã atât cât sã lase impresia cã totul e bine. Dar ia încearcã sã te apropii nu de discurs, ci de bancã? ªi o sã vezi cã acest lucru nu mai e posibil pentru cã spaþiul puterii e altul, nu mai e Universitatea ºi teatrul, ci finanþele. Când vine vorba de inflaþie ne temem ca de drac! Ce este inflaþia? Asta e o temã mult mai interesantã decât discuþiile critice ale unui regizor.     

Mulþi îmbogãþiþi îmbracã haina politicianului de stânga, a jurnalistului care þine cu poporul etc. Este ipocrizia o predispoziþie a stângii?

Populismul este specific nu doar stângii, ci ºi dreptei. Iar tema poporului, neamului, familiei, religiei sunt predilect temele dreptei, pentru cã e uºor sã simplifici aceste fantasme. Stânga e ceva mai soficiticatã ºi de aici apar multe probleme pentru cã trebuie sã explici cum e cu pãturile sociale, cu inegalitãþile, cu drepturile, cu ºansele egale, cu cauzele. De asta e ºi foarte fragmentatã, cã e prea complicatã. Dar, fireºte cã sunt ºi pe palierul stângii destui populiºti.

Existã o social democraþie europeanã care a preluat de ceva vreme discursul dreptei liberale. Adicã tot eºafodajul s-a miºcat mult spre dreapta. Azi, dacã scrii un text cu cerinþele social democraþiei europene din anii ’60 eºti etichetat drept radical. Atunci, pãreau lucruri rezonabile. Astãzi, par radicale. Asta ar trebui înþeles. Astãzi pînã ºi Carta drepturilor omului pare un document comunist. Vã daþi seama unde am ajuns? Iar eu cred cã în definitiv ar trebui pornit de acolo: acolo sînt enumerate clar drepturile sociale, politice ºi economice. Pãi, sã facem sã fie funcþionale aceste drepturi! Dar noi cedãm aceste drepturi pe niºte fantasme: drepturile angajaþilor au fost distruse pentru a face mai „flexibilã munca”, adicã pentru a fi exploataþi mai uºor muncitorii fãrã a beneficia de o minimã protecție. Ca sã dau doar un exemplu:  impozitãm la greu munca, dar nu impozitãm capitalul. Frumos! Cu toatã viteza înapoi....

Un interviu este pentru tine un exerciþiu de imagine sau unul de sinceritate?

Încerc sã fiu sincer cu toate cã noi de asta suntem scriitori ca sã putem sã inventãm lumi, situaþii. Mie îmi mai place sã construiesc ºi un anumit tip de reflecþie, de multe ori nu foarte comodã. Dar sinceritatea îmi este mai la îndemânã cu toate cã ea poate arde pe ambele pãrþi: ºi spre exterior ºi spre interior.

Cum stai cu compromisul? Ce compromis poți face? Ce compromis nu poți face?

Despre compromisuri poþi vorbi doar postfactum. Nu pot spune ce aº face dacã... Eu pot spune multe: cã nu voi face una sau alta ºi, la o simplã punere la încercare, sã cedez. Aºa cum nu putem ºti cum am fi fost noi în comunism, dacã am fi trãit atunci, în anumite condiþii. De aceea încerc sã nu judec prea mult, ci sã înþeleg. Dacã vrem sã înþelegeam ce compromisuri am fi fãcut în anumite condiþii în trecut, trebuie sã vedem ce compromisuri facem azi. Fiecare regim cu ispitele ºi compromisurile lui. Ele vin la pachet.

De exemplu, bandiþii de care mã ocup au o tehnicã numitã „metoda lui Iov” prin care-ºi pun la încercare novicii în branºã. Îi pun în situaþie limitã sã vadã cum se descurcã, îi pun sã se batã, e ca un ritual de încercare. Nu e o chestiune simplã, pentru cã noi mereu ne gãsim mecanisme de justificare.

Ai un discurs critic faþã de „puterea hegemonicã actualã”: bãnci, corporaþii. Nu-þi plac tendinþele dominante, îmburghezirea, goana dupã poziþie, bani, chivernisire, joburi bune, posturi. Nu-þi plac nici stereotipurile ºi tocmai de-aia te întreb: unele fragmente din acest discurs nu sunt, la rândul lor, stereotipuri?

Pot deveni, fireºte. De asta merg cu trenul de clasa a 2-a ºi petrec anual cîteva luni prin sate, orãºele ºi cu oameni mai sãrmani. Pentru a nu uita, pentru a nu lãsa sã se punã seul pe creier. Trebuie sã ne construim tehnici care sã ne þinã în formã. Aºa cum facem gimnasticã pentru corp trebuie sã facem gimnasticã ºi pentru creier ºi suflet. Ca sã nu intrãm în cliºee, în automatisme. Sã nu devenim insensibili social, la nevoile celor din jur. ªi cãrþile fac minuni. Cititul ºi discuþiile ajutã. Tot așa cum o bere la gara din Filiaºi sau Bârlad face minuni, te trezește la realitate. Asta aº face anual cu pretinsa noastrã elitã: douã cãlãtorii cu trenul la clasa a doua ºi sã oprim pe la Dolhasca, la o cinzeacã de 2 lei cu oamenii de acolo.

Dar da, ador oamenii leneºi, nebunii satului, cei care sunt mereu în rãspãr cu tot ce e la modã, ce se poartã etc. Dacã e sã fim sinceri, cultura dominantã pe toþi ne atrage. E ispititoare. Oare nu toþi ne vrem burghezi, cu case frumoase, cu copii realizaþi ºi salarii bune?

Dar de fiecare datã trebuie sã ne amintim cã omul are nevoie de foarte puþine lucruri. Douã-trei haine, câþiva metri pãtraþi de acoperiº, câteva felii de pâine ºi un pahar cu apã. În principal, cum mã învãþa rabinul meu, e bine ca tot ce ai sã încapã într-o geantã micã, pentru a putea sã pleci cât mai repede. ªi un sicriu cât mai ieftin.

„Când a trebuit sã avem luptã ºi criticã antisistem, am avut doar laºi ºi susþinere activã sau tãcutã, iar acum, la 25 de ani de la cãderea comunismului, avem o armatã profesionistã de «luptãtori anticomuniºti», care doar fac profit simbolic și material”; „Treaba noastrã e sã fim critici faþã de regimurile hegemonice vii, nu moarte. E cel mai uºor sã lupþi cu regimurile moarte ºi sã te supui ºi sã slujeºti regimurile vii”. Te-am citat pentru a pregãti întrebarea: Ai fi critic cu orice regim?

Pãi, eu aºa am învãþat de la ai mei. Ceauºescu se umflã nu atât cât vrea el, ci cât îl umflã ceilalþi ºi cât acceptã ei. El e imaginea noastrã. Ceauºescu suntem de fapt noi, noi l-am produs nu „ruºii”. Trebuie sã ni-l asumãm.

Ce vreau sã spun e faptul cã politicul trebuie þinut mereu la respect, în chingi, în frâu, dacã nu vrei ca el sã te þinã pe tine. Politicienii noºtri fac ce fac pentru cã noi le permitem. ªi fac atât cât le permitem noi. Iar noi le permitem tare multe.  

Critica ºi lupta se fac la zi, nu la o distanþã de 30 de ani. Noi niciodatã nu ne sincronizãm: în anii ’70 luptam cu legionarii, iar în 2010 cu comuniºtii? Astea se numește imposturã, nu e criticã, nu e luptã, ci comerț pentru poziționare. Mimãm riscul, când de fapt acumulãm…

Nu am încredere în oamenii care încearcã sã-mi vândã ceva ºi ºtiu cã þi-ai exprimat nostalgia dupã vremurile când „nebunia banului nu ne luase mințile”. Nu eºti un fan al culturii dominante de piaþã, dar poþi evita sã vinzi? Situaþia s-a generalizat pentru artiºti, pentru persoane publice, Malala îºi scrie autobiografia ºi devine best seller etc. Cartea ta, „Nãscut în URSS”, a fost un succes... E rãu sã fii un autor de succes?

Toþi trãim din munca pe care ºtim sã o prestãm. Asta e dincolo de regimuri politice. Ãsta e blestemul primordial: „prin sudoarea muncii îþi vei câºtiga pâinea”. Din pãcate, nu se poate trãi din scris, din vânzarea muncii mele. Iar bãnci încã nu ºtiu sã sparg.  

În general, azi, puþinã lume mai poate sã-ºi vândã  munca decent. Pentru cã inegalitatea creºte cu o vitezã mare ºi devine tot mai îngrijorãtoare. O mânã de oameni controleazã tot mai mult. Doar corupția ºi furtul ne mai poate salva pe mulþi cei care nu mai au alte ºanse. ªtiu cã sunã straniu, dar când distrugi instituþiile ºi ascensoarele sociale ºi o masã imensã de oameni rãmân fãrã ºanse,  atunci furtul, cerºitul ºi corupþia devin singurele lor forme de economie ºi ascensoare sociale. ªi nu fiindcã vor ei, ci pentru cã nu au alte ºanse.

Ai publicat, anul acesta, un volum de interviuri. Ai alcãtuit, împletind mai multe voci (nume) cunoscute un „covor basarabean”. Cum þi se pare Basarabia de astãzi?

Da, Intelighenþia basarabeana azi (Cartier 2016) este o carte de dialoguri ºi dezbateri cu intelectuali basarabeni  de vârste diferite, din medii ºi pãturi sociale diferite. E o încercare de a vedea, prin exemplul lor de viaþã, prin experienþa ºi reflecþia lor, unde se aflã Basarabia din perioada sovieticã ºi, mai ales, ce s-a întâmplat în perioada ei post-sovieticã, anii de independenþã. E un proiect pe care aº vrea sã-l continui pentru cã rãmân mãrturiile unor oameni care  construiesc un puzzle mai complex decât multe încercãri de analizã. E ceea ce eu numesc: covor moldovenesc social ºi cultural.

Basarabia de azi este într-o fundãturã, într-o situaþie tragicã: exod, îmbãtrânire, sãrãcie, inegalitate        ºi disperare.

Vorbeºti, ºi în aceastã carte, despre marginalitate. Ca ºi în „Sectanþii”, la care ai scris patru ani. Dan Gulea zice undeva cã vii dintr-o lume a gherilei, o lume a sectanților, care sunt de mici educați pentru a fi diferiți. Îþi creºti copilul în acelaºi spirit?

Da. Marginalii ºtiu de mici cã sunt altfel ºi simt aceastã diferenþã prin diverse forme de represiune care vin din toate direcþiile. Sunt oaia neagrã a comunitãþii, iar când eºti conºtient de asta cauþi mecanisme prin care sã supravieþuieºti, care sunt foarte diferite de cele ale majoritarilor.

Dan Gulea observã foarte bine multe lucruri, iar gherila e un cuvânt potrivit: eºti educat cã trãieºti sub ocupaþie ºi tu trebuie sã salvezi teritoriul ºi, mai ales, oamenii. Iar pentru asta trebuie sã ai curajul sã priveºti Leviatanul în ochi ºi sã-i legi limba, cum scria la cartea bunã. De mic eºti educat sã nu te temi de nimic pentru cã tot ce ai nu conteazã, conteazã numai ceea ce eºti. Nu trebuie sã te temi pentu cã ei nu pot sã-þi facã nimic. Sã te omoare? Pentru un sectant asta e o binecuvîntare.

Ești educat cã tot ce ai este pentru a dãrui ºi nimic nu-þi aparþine. De asta comuniºtii nu prea aveau ce sã le facã, pentru cã sectanții nu se temeau, iar Gulagul îl priveau ca pe o binecuvântare, nu ca pe o pedeapsã, pentru cã citeau în cheia martirajului întreg acest proces de represiune. Ei citeau pedepsa în cheia martirajului. Am vãzut cã unii kulturnici conservatori m-au înjurat fãrã sã citeascã. Mãrturie cã am dreptate stã însuºi ªalamov care spune cã singurii care s-au purtat demn ºi au mers pânã la capãt în Gulag au fost sectanþii. Iar dacã asta o spune ªalamov, îl cred pe el nu pe bãieþii din Primãverii convertiþi peste noapte la anticomunism.

Se zice cã, dupã apariþia unui copil, nimic nu mai e la fel. ªi tu spuneai într-un interviu cã te reorganizezi. În ce fel?

Se schimbã prioritãþile. Cumva el devine centrul ºi sensul lucrurilor. Adicã trebuie sã þii cont de prezenþa lui. Nu mai eºti la fel de liber, dar ai motive ºi mai întemeiate sã lupþi pentru ceva. Sau mai degrabã cred cã treci la un next level. Copilul nu-þi mai permite sã fii la fel de egoist pentru cã nu mai trãieºti doar pentru tine, ci trãieºti mult pentru el ºi o faci cu plãcere. E o experienþã deosebitã.

Vorbeai despre curajul de a deschide „sacii istorici”, pentru a clarifica, pentru a restabili adevãrul. Despre înþelegere ºi asumare, despre pierderea unui patos, despre nevoia de reconciliere. Mai e posibilã aceastã reconciliere?

Da, eu cred în reconciliere, dar pentru asta e nevoie de multã muncã, ani ºi ani de muncã, educaþie ºi organizare la toate nivelele.

Lucrurile nu au fost atât de simple ºi doar în alb ºi negru. De multe ori au fost amestecate. Unul ºi acelaºi om de multe ori a fost și cu alb ºi cu negru. Sã dau un exemplu. În anii ’50, în Basarabia, sovieticii au început sã distrugã bisericile. Le aruncau în aer sau le transformau în altceva. Toate satele din regiunea mea au rãmas fãrã biserici pravoslavnice funcþionale. Doar la mine funcționa. De ce? Au avut sovieticii greþuri? Nu. A fost acolo un om. Un comunist, dar aproape de oamenii locului. El i-a chemat la el ºi le-a spus: „Mâine, vin de la centru sã vã dãrâme biserica. Dacã vreþi sã o salvaþi, strângeþi toþi veteranii de rãzboi, cã de ei nu se atinge nimeni, ºi blocaþi intrarea în sat. Doar aºa aveþi ºanse”. ªi a funcþionat, era chiar dupã rãzboi. Aceluiaºi om i se datoreazã multe pe acolo. A fãcut prostii? Cu siguranþã, dar cum judeci lucrurile? Aºa cum sunt destui disidenþi cu multe pete urâte prin CV. Cum discerni? Nu e deloc simplu...

O situaþie-limitã prin care ai trecut?

Ultima a fost când am petrecut ceva timp cu clanul cerºetorilor. A fost ceva foarte greu pentru mine, aceste experienþe îți fac psihicul varzã ºi, emoþional, te extenueazã. E greu sã stai cu ei pentru cã nu eºti pregãtit. E o experienþã foarte dificilã.

Un curaj pe care þi l-ai asuma? Pânã unde poþi merge cu îndrãzneala?

Nu ºtiu pânã unde poþi merge, dar cu siguranþã asta se poate verifica doar în practicã, nu pe pãreri. Poþi spune cã eºti sigur de ceva doar dupã ce ai trecut prin acea experienþã.

O fricã?

Apa adîncã îmi trezeºte o fricã greu de controlat. ªi teama ºi jena de a greºi faþã de cei apropiaþi. Asta mã chinuie mult.

Un vis pe care l-ai vrea împlinit?

Sã am o colibã la mare... 

 

Comentarii cititori
sus

 


modern modernism postmodern postmodernism poesie realism realistic fantastic essay critique chronique poete dictionnaire prose thetre lyrique lyrisme vers lettre voyage hyperbole libre interwie revue metaphore philosophie sens film movie event translation relation cinema nick hornby simona popescu ana blandiana t.o. bobe liviu antonesei cornel mihai ungureanu corina ungureanu mircea cartarescu gabriel liiceanu paul goma andrei plesu bogdan suceava nina simone neil young high fidelity ghost world eternal sunshine jim jarmusch bill murray steve buscemi mircea martin matei calinescu norman manea virgil duda tolstoi dostoievski puskin cehov suskind inoue kawabata mishima berberova bulgakov quignard yourcenar leif panduro paulo coelho andrei makine alessandro baricco peter esterhazy hubert lampo par lagerkvist richard bach durrenmatt boll adolfo bioy casares llosa daniel keyes carlos fuentes botton modiano tennesee williams frabetti mccullers walser doxiadis page golding lindgren musil mann hemingway lenz kertesz capek ulitkaia sebastian eliade cioran noica bernanos werfel duras joyce nabokov soseki atxaga krausser guimard cusack scarlett johansson breban papillon empire falls tismaneanu pfeiffer bridges mircea ivanescu twain jessica fletcher james stewart katherine hepburn spencer tracy angelina jolie steven segal will smith rossini lucescu lone star felini antonioni barnaby seinfeld humanitas polirom zeus amelie russel crowe charlotte gainsbourg iben hjejle peter pan dickens bronte bruel hitchcock burroughs dinu flamand woody allen johnny depp andie mcdowell john ford pietje bell jules et jim almost famous chaplin john voight sommersturm travolta uma thurman friends ally mcbeal daphne du maurier steve martin liv ullman mumford john fante fitzgerald manet monet degas che guevara renoir hugo virginia woolf ed harris marta petreu gabriel andreescu burt reynolds pacino de niro monroe dean martin elvis mathieu madison county clint eastwood meryl streep blow up zatoichi mihalkov miller james stewart thora birch terry zwigoff thornton montesquieu cassanova closer julia roberts hugh grant modigliani verdi bloody sunday chain reaction before sunset ethan hawke julie delpy faulkner bukowski sartoris gombrowicz montherlant marquez proust sabato saint-exupery steinbeck ishiguro tuca dominguez julia kristeva dan brown lincoln jeffrey archer robin cook agatha christie poirot colin forbes john grisham bill clinton bush ioan paul tolkien umberto eco leonardo da vinci van gogh roald dahl manolescu paleologu iron maiden sharon stone madonna sarah hall kurt vonnegut anthony burgess salman rushdie isabel allende henry miller anais nin martin heidegger blochmann hannah arendt jose ortega y gasset julius evola celine camus cohen beatles lovinescu maiorescu eminescu calinescu plotin purcarete nietzsche montaigne lossky evdokimov aristotel shakespeare hamlet blaga ionesco djuvara yoga olimp bloom medeea oscar wilde coen paraskevopoulos macbeth american beauty harold pinter stoiciu john cusack amedeus marivaux dumas iglesias titanic mena suvari kevin spacey